logoImpact EST nr. 788 - 24.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Piaţa, sau agora, cum i se mai spunea încă din antichitate, debutează pe scena istoriei imediat ce a apărut surplusul de produse care se comercializau sub formă de troc.

De asemenea, odată cu percepţia ideii, că anumite gânduri sau fapte sociale pot fi tălmăcite, în astfel de pieţe se întâlneau, pentru a-şi expune propriile descoperiri ale intelectului mai mulţi indivizi, cărora ulterior li s-au spus, filozofi.

Făcând un arc uriaş peste timp şi ajungând în zilele noastre, acelaşi obiectiv a îmbrăcat altfel de straie, ne referim aici la straie româneşti, contemporane. În piaţă, de la prima oră a zilei îşi fac apariţia oamenii muncii, dar mai cu seamă pensionarii. Iar filozofia de bază era cam în felul următor: „cât e kilu de”?, „da’ dincolo cât?”, „ţi-a adus pensia?”, „vezi că ăştia fură la cântar” etc. Şi asta pentru că organele de control din pieţe au altă treabă. Sau, uneori, nici una! Asistând întâmplător la nişte discuţii, deloc principiale şi nici educative, mi-am pus pe loc un set de întrebări. Prima, şi cea mai capitală şi fundamentală: ale cui sunt aceste pieţe? Cine profită de câştig, cred că se ştie. Dar, pentru că de fiecare dată în situaţii mai încurcate se foloseşte acest „Dar”, răspunsul ar fi: toţi şi nici unul.

Să începem aşa: Primăria, pentru că primarul este tăticul, bunicul, unchiul şi alte grade de rubedenie, a tuturor societăţilor din subordinea primăriei. Se va spune niet, tovarăşi. Consiliul Local. El răspunde. El ia decizii, el numeşte directori, membri în consiliile de administraţie ale acestor societăţi comerciale. Da! Dar preşedintele Consiliului Local cine este? Domnul primar… Cine are majoritate în Consiliul Local? Cine altul decât primul ales, adică tot domnul primar! Şi până la urmă ei sunt şefii, patronii, stăpânii şi etc. asupra pieţelor? Să vedem! Vin la rând salariaţii acestei societăţi, angajaţi cu acte în regulă, şi tot în aceeaşi regulă cu o cârcă de responsabilităţi. Aici, principalii acari păuni sunt angajaţii-tampon. Adică acei salariaţi administratori, casieri, încasatori care asigură casieria cu fondurile necesare, riscând tot felul de jigniri, înjurături şi alte insinuări de la comercianţi. Chestiune care, pe cei care umplu până la refuz birourile îi doare la bască. La un moment dat voi veni cu nişte amănunte extrem de interesante, din acest punct de vedere. Pe locul trei, dar eu consider că pe locul întâi, s-ar situa comercianţii.

Fiecare dintre ei e un mic patron pe minuscula bucăţică de teren pentru care plăteşte la greu. Probabil vă veţi întreba de ce consideră semnatarul acestui material că aceşti oameni ar deţine primul loc fără nici un fel de rezervă? Pentru faptul că fără banii lor existenţa acestei societăţi ar deveni o problemă. Ca să nu mai spun că toţi se plâng de faptul că li se cer bani din ce în ce mai mulţi, iar condiţiile de comercializare sunt din ce în ce mai proaste. Au mai apărut şi supermarketurile care îi concurează, iar în momentul în care aceştia îşi exprimă nemulţumirea li se spune: dacă nu vă convine, duceţi-vă acasă. În această situaţie, tot nu înţeleg cine este cel care răspunde efectiv de această instituţie.

DIP - DIP 30 - august - 2019

Lasa un raspuns


Cum a măsluit Poli

Bogdan Banu (36 de ani) a fost condamnat pentru că ...

P.N.L.-ul vrea să p

Pe 19 septembrie, ora 9, membrii Asociaţiei Dezvoltarea şi Integrarea ...

Uitaţi-vă, să vă

Mai zilele trecute mă întâlnesc în parcarea mare de la ...