logoImpact EST nr. 739 - 17.08.2018

Oameni buni, au ăştia de la Primărie şi ADP-ul lor o aşa „foame” şi prostie, în a tăia de-aiurea copacii şi pomii de pe domeniul public, ce nu s-a mai văzut în altă parte. Şi toate acestea cu largul concurs şi COMPLICITATEA celor de la MEDIU, de la Agenţie şi Gardă, care dorm în papuci, se ploconesc în faţa autorităţilor şi-i pupă-n cur. Şi vă aducem aminte exemplificând decimarea teilor seculari de pe strada Mihai Bravu şi plantarea unor puieţi de tei ce vor ajunge (dacă) la maturitate peste zeci şi zeci de ani, toate acestea în detrimentul nostru şi într-o bătaie de joc inimaginabilă. Într-o ţară civilizată din Europa, la aşa măcel ar fi înfundat puşcăria în mod sigur şi ecologizda Carmen Sandu, dar şi Marius Stan. Dar la noi, într-o democraţie originală, unde nimeni nu răspunde de nimic, iar Justiţia e chioară la ochi iar balanţa îi stă câş, indivizi ca aceştia vor prospera, vor ieşi la pensie şi nu-i va apuca nimeni de gâlci.
Dar ce spunem noi? Uitaţi-vă la copacii toaletaţi de cei de la ADP şi te apucă pur şi simplu plânsul la cum sunt măcelăriţi, siluiţi, sluţiţi, batjocoriţi, într-o viziune ştiinţifică proprie, marca ARDEAN. Iată: zilele acestea s-a desfăşurat un adevărat genocid prin proiectul de restructurare urbană din Ţiglina II (lângă Colegiul Naţional „Costache Negri”), unde drujbele au făcut prăpăd, punând la pământ zeci şi zeci de copaci. A fost nevoie să iasă vecinii cu ce aveau prin case, cu făcăleţul, cu încălţătoare, cu furculiţe, aruncând cu cartofi şi chiar cu pietre în criminalii cu drujba. „Sat fără câini”, autorităţi iresponsabile, impertinente, Primărie „fără controlul Primarului”, politruci puşi la Mediu, ca să păzească ce?!?
Între timp, ne-a ajuns la ureche o veste groaznică, de nu ne vine să o credem, dar mai ştii? Aici, la noi, în Republicuţă, ORICE este posibil. Cică la intrarea în reparaţii (capitale) a străzii Basarabiei, se prevede ca toţi pomii de pe ambele părţi să fie tăiaţi (teii) ca să se realizeze lucrările, după care să se replanteze nişte puieţi. Oameni buni, criminalii ăştia vor tăia toţi pomii plantaţi acum 18-20 ani, de când strada Basarabiei a beneficiat de acelaşi „tratament” pe vremea lui Durbacă.
Vă întrebaţi pe bună dreptate cine va executa şi lucrarea, iar noi spunem că în mod „garantat” vor fi „prietenii” de la Tancrad, cei care au reabilitat şi Mihai Bravu.
Numai că opinia publică, vă garantăm, nu o să mai doarmă în bocanci, asistând pasiv, la felul în care aceşti derbedei cu drujbele şi stăpânii lor ne batjocoresc, atentând la sănătatea noastră şi a oraşului, încălcând cu nonşalanţă legile.

Ion Creangă (Veche) 8 - iunie - 2018

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...