logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Pe surse, de la cineva care a participat la şedinţa lunară a Comisiei Tehnice pentru Urbanism din Primărie, am aflat un lucru de cancan, de râsu-plânsu, de adevăr pe care nu vrea să-l vadă nimeni, dar absolut nimeni, din conducerea Primăriei sau a altor organisme de aiurea ce ar trebui să intervină. Cică, la şedinţele astea care sunt publice, arhitecta şefă – celebra Voicilă – şi-a aruncat ochii, rotindu-i asupra asistenţei prezente. La un moment dat a descoperit un operator în domeniu (de fapt un agent economic cu obiect de activitate pendinte de Urbanism), moment în care l-a apostrofat, respectiv ce caută el la şedinţă. Acesta, sfios şi politicos, i-a replicat că a vrut să afle şi să vadă de ce lucrările lui zac cu lunile la aprobare, în timp ce la şedinţa cu pricina individul – soţ al celebrei Arhitecte şefe – are dosare ajunse la comisie şi care au fost aprobate imediat. Se spune că s-a lăsat o linişte profundă, arhitectureasa fiind uluită de curajul sau tupeul agentului economic cu pricina. Numai că imediat, ca la o comandă, un „căţel” de curte din comisie a şi sărit cu gura în sprijinul şefei de la Urbanism.
Acum, noi ne-am interesat cine face parte din faimoasa Comisie Tehnică de Urbanism şi pe lângă nume demne de tot respectul am dat şi de neica nimeni, oameni de „casă”, adică acei care trebuie ca lucrurile să fie sub controlul arhitecturesei şefe.
Ne-am uitat în legea de organizare şi reglementare a sus numitei comisii, unde se spune clar cine trebuie să facă parte, constatând că lucrurile în acest caz au fost eludate rău.
Şi, ca să încheiem, punem şi noi a nu ştiu câta oară întrebarea: cine poate ancheta, cine are obligaţia legală, cine se sesizează de bătaia de joc, de INCOMPATIBILITATEA, de MORALITATEA faptului că doi soţi sug cu conducta călare pe silozul Primăriei, unul cu dreapta şi celălalt cu stânga? Unde draku’ s-a mai auzit ca tu, şef mare la Primărie, să dai în lucru, să aprobi lucrări pentru soţul tău?!? E noaptea minţii, fraţilor! Şi nimeni nu vrea să vadă!

Observator 14 - iulie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...