logoImpact EST nr. 751 - 16.11.2018

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel Fotea, învederându-i că nu este firesc faptul că evenimentele derulate în cadrul „Anul Centenarului” să se desfăşoare numai la cimitir, unde nu merge toată lumea. Da, noi am spune că merg mai ales cei care nu se mai şi întorc. Dan Tanvuia, dacă acesta este numele său real, îi propune preşedintelui Costel să-i pună pe culturnicii de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” de pe lângă CJG, să organizeze astfel de evenimente şi în Piaţa „General Berthelot” pentru ca populimea să afle care a fost rolul acestuia şi al misiunii franceze în victoria României din primul război mondial. El, Tanvuia, mai consideră că populaţia de rând merită astfel de acţiuni, şi nu doar politicienii, despre care spune că numai patrioţi nu sunt!
Lui nea Costel îi spunem că Piaţeta „General Berthelot” este aruncată ca din praştie în Micro 40, iar lui Dan Tanvuia că este improprie pentru organizarea unor astfel de evenimente, întrucât populimea nu ar avea pe unde să afluiască şi să defluiască, neexistând marcaje pentru trecerea pietonilor în proximitatea piaţetei.

(GECO) 9 - noiembrie - 2018

Lasa un raspuns


Izmeneală de 1.100

Aventura cu filmuleţul de promovare a Galaţiului a-nceput prost şi ...

Stan Gelu se vrea la

Prin târgul nostru, aşa ca o adiere, circulă de câteva ...

Alianţa Pucheanu

Se tot vorbeşte prin târg că adversitatea dintre Primarul Pucheanu ...