logoImpact EST nr. 730 - 27.05.2018

Încă de la finalul celei de-a doua decade a lunii ianuarie, DRGFP Galaţi, cu cele şase judeţe componente, a reuşit performanţa să colecteze pentru bugetul consolidat al statului un plus de 20% faţă de suma fixată prin planul de colectare, cu toate că ţinta fixată de MFP a fost cu 50 milioane de lei mai mare în ianuarie 2018, faţă de ianuarie 2017. Depăşirea cifrei, conform surselor oficiale, este de peste 60 de milioane de lei, semn că în luna decembrie economia, comerţul şi importurile au duduit în regionala judeţelor Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea!
La această dată, plusul în colectare se cifrează la circa 150 de milioane de lei faţă de planificat, căci a venit puternic Direcţia Regională Vamală (Portul Constanţa să trăiască!) cu o colectare de 90 milioane de lei.
Asta în condiţiile în care activitatea finanţelor gălăţene este una şovăitoare, întrucât schema structurii de conducere regională, judeţeană şi municipală este una de tip şvaiţer, numai cu posturi de execuţie vacante. Sigur, aici sunt numite persoane cu delegaţie, pe perioade de trei luni, apoi de şase luni, dar incertitudinile siguranţei asumării deciziilor pot frâna funcţionarea normală a acestor instituţii.
ANAF şi MFP se complac în acest provizorat care loveşte până la vârf, odată ce avem al treilea guvern într-un an, căci face economie la fondul de salarii, întrucât funcţionarii delegaţi în funcţii de conducere, rămân cu lefurile pe care le au în funcţiile pe care sunt titulari.
Poate taie coada câinelui viceprim-ministrul Viorel Ştefan, finanţiştii fiind siguri că el înţelege bine fenomenul.

Gelu CIORICI 2 - februarie - 2018

Lasa un raspuns


Şi aici sunt banii

Campion(i) cu 17.445.812 lei, plus 6.392.421 de lei, sunt Eduard ...

Arcada îi arde un o

După ce a cumpărat de la bancă sediul şi terenul ...

Colibri mai construi

După ce anul trecut a dat în folosinţă un bloc ...