logoImpact EST nr. 871 - 16.05.2021

În urma ultimelor informări primite de la Ministerul Afacerilor Interne, până la data de 12.10.2020 au fost infectaţi cu COVID 19 peste 3000 angajaţi, astfel: IGPR – 1316, IGSU – 710, IGJR – 485, IGPF – 214, alte structuri MAI – 345.
Din păcate, până la această dată, au decedat 8 colegi infectaţi cu COVID 19: IGPF – 3, IGPR – 2, IGSU – 2, alte structuri MAI – 1.
Aşa cum am informat şi până în prezent, măsurile de protecţie a angajaţilor MAI sunt inexistente, alocările de măşti, mănuşi, dezinfectanţi fiind extrem de mici raportat la nevoile reale ale angajaţilor, colegii noştri fiind obligaţi să îşi cumpere singuri măşti chirurgicale. Vom resolicita, în zilele următoare, verificarea şi respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare pentru răspândirea COVID 19 în cadrul structurilor MAI. De asemenea este de menţionat lipsa acută de personal medical în cadrul structurilor MĂI, deficit de medici şi asistente de peste 50%.
Ministrul Vela nici acum nu consideră necesar că se impune acordarea stimulentului de risc COVID 19 poliţiştilor din prima linie, din fonduri europene. Vom continua demersurile noastre pe această linie.

www.snppc.ro

www.snppc.ro 23 - octombrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În dosarul penal di

Gălăţenii au sfidat din nou instanţa Săptămâna trecută a avut loc ...

Şeful Casei de Pens

Încercăm să plafonăm cuantumul mare şi să creştem pensiile mici, ...

Funcţionar de prim

Funcţionarul public al unei primării, condamnat în trei dosare penale. ...