logoImpact EST nr. 898 - 16.01.2022

În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecţiei cu virusul COVID – 19, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:
– suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare;
În acest sens, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor bănesti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală.
– rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluţionate şi pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
– implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluţionarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
– suspendarea acţiunilor de control fiscal (a inspecţiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepţia verificărilor ce pot fi efectuate de la distanţă, precum şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;
– suspendarea acţiunilor antifraudă privind Filtru II şi a activităţilor specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria şi Bulgaria.

(R.I.) 17 - martie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cei mai vizibili min

Premierul Nicolae Ciucă ocupă primul loc ca vizibilitate în decembrie, ...

Vestea bună: COVID-

Niciodată, de la criza rachetelor din Cuba, umbra unui război ...

Controale operative

Urmare a perioadei de contractare din luna iulie a anului ...

Galgros SA Galaţi,

Firma Galgros SA Galaţi este cunoscută ca fiind locul în ...