logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

Adoptarea modificărilor la Codul Fiscal arată iresponsabilitatea de care dă dovadă guvernarea PSD – ALDE. Fundamentul acestei guvernări nu este reprezentat de respectarea programului cu care au venit în faţa românilor, ci este bazat pe minciună crasă, care afectează iremediabil perspectivele economice ale României.
Prin măsurile pe care le-a adoptat, PSD şi-a trădat mandatul primit în alegerile parlamentare. Guvernul stabileşte contribuţiile totale la 37,25%, în condiţiile în care PSD a promis negru pe alb că acestea vor fi la 35%. Dacă PSD îşi respecta angajamentele, aşa – numita „taxă de solidaritate” de 2,25% trebuia inclusă în cei 35% şi nu adăugată peste acest nivel. Deci, cotele ar fi trebuit să fie: contribuţii = 32,75% + „taxă de solidaritate” = 2,25%.
PSD a ajuns un real pericol pentru România în exerciţiul guvernamental din cauza incompetenţei, inconştienţei şi iresponsabilităţii membrilor guvernului. Modificările la Codul Fiscal au fost realizate fără a avea la bază un studiu de impact. Sunt puse în pericol locurile de muncă şi veniturile românilor. Perspectivele economice şi de dezvoltare ale României pentru acest an, construite prin truda de zi cu zi a cetăţenilor oneşti care vor să-şi facă un rost prin muncă cinstită, au fost irosite.
PSD s-a dovedit încă o dată că este un partid care luptă împotriva mediului de afaceri, punând oprelişti investitorilor şi antreprenorilor. Mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat nu e altceva decât un artificiu fiscal ticălos al actualilor guvernanţi, care va afecta negativ sectorul privat, cu scăderea certă a salariilor din IT&C, cercetare/dezvoltare, persoanelor cu dizabilităţi, dar şi cu probabilitatea extrem de mare de a fi scăzute salariile în general.
Cea mai mare minciună din acest an mi se pare cea reprezentată de Legea Salarizării. Măsurile anunţate de guvern în aceste zile anulează practic toate creşterile promise şi aprobate pentru bugetari prin Legea salarizării. PSD i-a minţit timp de un an de zile, începând cu perioada campaniei de anul trecut, pentru că nu le-a spus că majorările operate vor fi doar pe hârtie, doar la nivel de salariu brut, fără să le resimtă în buzunare. În 2018 majorările trebuiau să fie de 20%, conform programului PSD din alegeri şi 25% conform Legii salarizării. În schimb, creşterea reală de la 1 ianuarie 2018 va fi de circa 4%.
Ce mi se pare foarte grav este această autosuficienţă a guvernanţilor. Viziunea guvernamentală a coaliţiei PSD-ALDE este una total obtuză. Când toată lumea îţi spune că greşeşti, că măsurile pe care le iei au impact negativ, atunci ar trebui să analizezi măcar situaţia, nu să ignori toată lumea. Deşi Consiliul Fiscal a emis aviz negativ, Consiliul Economic şi Social a emis aviz negativ, patronatele, sindicatele preşedintele României, toţi primarii la unison, inclusiv cei din PSD, resping modificările la Codul Fiscal, Guvernul a dus răul până la capăt, ignorând toate avertismentele.
PNL se va lupta cu PSD prin toate mijloacele pe care le are la îndemână. Nu putem să fim de acord cu modificări ale legislaţiei fiscale fără niciun fel de noimă, fără niciun fel de studiu de impact. Primul pas este iniţierea unei moţiuni de cenzură, moţiune la care sper să se ralieze toate partidele şi toţi parlamentarii de bună cuviinţă şi care nu acceptă haosul fiscal al celor din PSD.
George Stângă,
preşedinte PNL Galaţi

 

Modificarea codului fiscal reprezintă o reformă amplă, cu implicaţii multiple sociale şi economice, fiind neapărat nevoie ca înainte de adoptarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate analize de impact şi testul IMM, potrivit art. 91 din Legea nr. 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: „iniţiatorii actelor normative trebuie să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”. “Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative … se face prin aplicarea Testului IMM”.
Analizele de impact şi testul IMM trebuie să vizeze întregul pachet de modificări legislative, în contextul în care începând cu 1 ianuarie 2018 se vor aplica concomitent mai multe reforme:
– trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat cu implicaţii negative privind implementarea proiectelor din fonduri europene (unde există grile de salarizare plafonate, iar includerea contribuţiilor angajatorului în aceste grile generează o scădere de aceeaşi valoare a salariului net), creşterea birocraţiei pentru angajator, prin încheierea de acte adiţionale la toate contractele individuale de muncă, scăderea salariilor nete, cheltuieli suplimentare privind actualizarea programelor informatice, creşterea fiscalităţii asupra unor categorii de contribuabili (PFA, pentru drepturile de autor, veniturile din chirii, etc).
– creşterea salariului minim de la 1.450 de lei la 1.900 de lei care generează creşterea amenzilor, dificultăţi în implementarea programelor de finanţare pentru afaceri start-up (gen România Start Up Nation) unde beneficiarii trebuie să creeze şi să menţină minim două locuri de muncă.
– instituirea contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% în sarcina angajatorului cu efecte negative asupra mediului de afaceri deoarece valoare totală a contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% creşte fiscalitatea cu 0,5% pentru majoritatea IMM-urilor. Mai mult, ea nu are o destinaţie clară, vor fi generate costuri privind achiziţionarea/modificarea noilor softuri contabile şi se va produce o bulversare a mediului de afaceri, în special a IMM-urilor privind predictibilitatea sarcinilor fiscale.
– reducerea impozitului de la 16% la 10% – măsură pozitivă care ajută preponderent afacerile mature, dar care nu contrabalansează celelalte schimbări.
– creşterea plafonului de încadrare a microîntreprinderilor de la 500.000 de euro la 1 milion de euro (în prezent, IMM din această categorie plătind impozit de 16% pe profit) şi includerea în acest sistem de impozitare a tuturor contribuabililor care desfăşoară activităţi exceptate în prezent – măsură pozitivă dar care vizează tot afacerile mature.
Este necesară respectarea principiilor fiscalităţii, respectiv asigurarea informării contribuabililor, cu modificarea/completarea Codului fiscal “prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I”, precum şi predictibilitatea impunerii, conform căreia trebuie să se asigure “stabilitatea impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii”, “pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii”. Pentru modificarea legislaţiei fiscale este strict necesară şi implicarea confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, potrivit dispoziţiilor art. 121 lit. b) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, care prevede “consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social”.

Radu Oprea,
preşedinte al tinerilor întreprinzători IMM

(R.I.) 17 - noiembrie - 2017

One Response so far.

  1. Ion. P spune:

    Scuze dacă cred unii că fac pe deşteptul. Dar eu văd situaţia astfel: dacă să zicem că un salariat are 1.900 lei salariu brut şi ar fi de plată de angajator contribuţii de vreo 700 lei, atunci cheltuiala pentru angajator cu munca ar fi de 1.900 plus 700 lei, deci 2.600 lei. Pai dacă s-ar face trecerea obligaţiilor de la angajator la angajat înseamnă că cheltuiala angajatorului va fi acum doar de 1.900 lei, deci se bagă în buzunar la acesta 700 lei aşa deodată. Bună treabă pentru patroni. În loc de majorări salariale avem de-a face cu majorări patronale cum s-ar zice? De fapt ce-a vrut guvernul ăsta pînă la urmă cu trecerea asta de colo colo?

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...