logoImpact EST nr. 866 - 14.04.2021

Un fermier este cercetat penal pentru uciderea mai multor animale. Este vorba despre un tânăr de 32 de ani din comuna Stoicăneşti, care a intrat intenţionat cu un tractor într-o turmă de 1.100 de ovine şi caprine ce păşteau pe terenul său cultivat cu grâu. În urma gestului necugetat, 11 animale au fost rănite. Prejudiciul urmează să fie stabilit, potrivit gds.ro. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, incidentul a avut loc miercuri, în comuna Stoicăneşti, iar poliţiştii s-au sesizat din oficiu. Pe 10 martie 2021, în jurul orei 1100, poliţiştii din cadrul postului de poliţie Stoicăneşti s-au sesizat din oficiu că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate, conducător al unui utilaj agricol, ar fi intrat cu intenţie într-o turmă de circa 1.100 de ovine şi caprine, întrucât acestea păşteau pe cultura sa de grâu. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi cu intenţie a animalelor, faptă prevăzută în Legea 205/2004, privind protecţia animalelor. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 175/2020, pentru completarea unor acte normative cu incidenţă în protecţia animalelor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, poliţistului i se conferă un instrument administrativ de plasare a animalului, în adăpost, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva acestuia. Totodată, poliţiştii care, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situaţie de pericol, emit de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile. Prin animal aflat într-o situaţie de pericol se înţelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situaţii:
• animal care a fost rănit sau schingiuit;
• animal care a fost implicat în lupte între animale sau alte animale;
• animal domestic sau animal sălbatic asupra căruia s-a practicat tirul;
• animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
• animal domestic expus forţat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
• animal din speciile ecvidee, bovine, ovine şi caprine, aflat fără supraveghere pe căile de circulaţie publică.
Dacă deţinătorul animalului plasat în adăpost nu solicită restituirea acestuia în termen de maxim 30 de zile de la data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost, acesta se consideră abandonat.

Ioan Dan Pintilie 2 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Pelicanii de la AJVP

Un grup de membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi ...

SIDEX-Liberty Galaţ

Din nou presa internaţională alocă prima pagină combinatului Liberty Galaţi. ...

Terenul ELNAV nu put

Aflăm că terenul de circa 11,4 hectare (nu nouă hectare) ...