logoImpact EST nr. 802 - 18.01.2020

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

(continuare din numărul trecut)

Ce mai vor să schimbe

În ceea ce priveşte programele aflate în derulare, PNL, susţine că vrea să le continue pe cele aprobate prin acte normative şi care au şi acordul Comisiei Europene. Apar însă şi unele modificări. Spre exemplu, se doreşte modificarea Programului de creştere a tomatelor în spaţii protejate, cu o schemă de minimis prin care vor să subvenţioneze 10% din valoarea facturii tuturor legumelor livrate spre comercializare. În momentul de faţă, cultivatorii de roşii în spaţii protejate pot primi ajutorul de minimis în valoare de 3000 de euro/an dacă deţin o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, obţin o producţie de minim 2 kg tomate pe mp şi valorifică o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată. De asemenea, PNL doreşte reformarea celor două agenţii de plăţi în agricultură: Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor în Agricultură, modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare prin transpunerea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului din 17.04.2019 privind practicile comerciale neloiale; implementarea legii privind Camerele Agricole sau elaborarea unui plan strategic naţional în vederea relansării sectorului de creştere a parcului în România.
Mai mulţi reprezentanţi din partea PSD au lansat în spaţiul public informaţia că un viitor guvern condus de Ludovic Orban va elimina programul de ajutor de minimis pentru tomate.
Legumicultorii care sunt deja intraţi în Programul Tomata şi care beneficiază de un sprijin de 3000 de euro pe an, au primit vestea din partea unuia dintre consilierii ministrului Petre Daea, Florin Ciobanu.
Acesta conduce Asociaţia Tinerilor Fermieri din Olt şi a anunţat membrii care îi urmăresc activitatea online că programul Tomata va dispărea dacă la guvernare va ajunge PNL. În replică la acuzele aduse de PSD, preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a solicitat partidului din care face parte o poziţie oficială cu privire la viitorul Programului Tomata. Voiculescu a realizat o filmare alături de preşedintele Comisiei de Agricultură din cadrul PNL, Nini Săpunaru.
„Toate programele aprobate de guvernul României şi de Comisia Europeană rămân în derulare.
Vrem să modificăm Programul Tomata în sensul de a mări suma – de a ne duce la 10.000 poate 20.000 de euro. Ajutorul minim să poată merge până la 30.000 de euro, dar plătiţi tot ca 10% sau TVA din valoarea facturii mărfii care a intrat în comerţ la orice fel de legumă, nu numai roşii. Pentru că, din punctul nostru de vedere, mare parte dintre cei care au apelat la programul ăsta nu au făcut nimic, au venit doar cu o chitanţă că au dus două tone de roşii la un depozit. Nu rezolvăm nimic, în realitate roşiile din România – a scăzut preţul un pic la piaţă, dar nu avem rafturi româneşti pe rafturile magazinelor, nu avem nimic rezolvat din punctul acesta de vedere. Noi vrem introducerea şi punerea în aplicare a Legii 150/2016 comercializarea bunurilor agroalimentare româneşti în marile reţele comerciale. Trebuie să îi dăm comerciantului şi să îi spunem: uite, noi ţi-am scăzut preţul la roşii, dăm subvenţii de 10% pe lanţul integrat şi, mai mult, la cei organizaţi în cooperative sau grupuri de producători, subvenţia vine pe fiecare membru al cooperativei doar pe marfă intrată în comerţ sau la procesator”, a declarat Nini Săpunaru, răspunzând întrebării liderului PNL Olt, referitor la viitorul programului Tomata.

Ioan Dan PINTILIE 20 - decembrie - 2019

One Response so far.

  1. Simona, o pensionară spune:

    Multă vorbărie goală, cu programe, investiţii etc.. Toţi fac promisiuni că vor face şi vor drege pînă ajung la putere şi apoi se gîndesc numai la ei. Ce programe agricultură cînd tinerii au plecat şi pleacă pe capete din ţară. Acum văd că îşi bat joc şi de pensionari, pensiile întîrzie, promisiunea cu majorarea pensiilor mici s-a cam dus. Aţi fost în piaţă domnilor, v-au durut oasele să vedeţi cît costă un banal unguient, ferească Dumnezeu să mergeţi la dentist, doar să vă vindeţi din casă mai puteţi trăi. Halal zile am ajuns după 43 de ani de muncă. Tot ce fac aceşti guvernanţi parcă o fac dinadins ca să regretăm vremurile dinainte de 1989.

Lasa un raspuns


Cică Tică a cumpă

Gata, oameni buni, s-a gătat prin lichidare una dintre cele ...

Mazilire în stil PS

După numirea în funcţia de Prefect la Instituţia Prefectul Judeţului ...

La DGRFP a venit a p

Frământările de sfârşit şi început de an în Direcţia Generală ...