logoImpact EST nr. 784 - 19.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

La sfârşitul lunii mai, în Centrul de excelenţă din Insula Mare a Brăilei, cea mai întinsă şi mai compactă exploataţie agricolă din România şi din Uniunea Europeană, a avut loc tradiţionala Zi a Câmpului.
La această sărbătoare, ajunsă la a XVII-a ediţie, au participat aproape 2000 de invitaţi, adică oficialităţi, cercetători, distribuitori naţionali şi regionali de inputuri pentru agricultură, lideri în domeniul fertilizanţilor globali, fermieri reprezentativi din întreaga ţară, dar şi din străinătate: Maroc, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, din Emiratele Arabe Unite, reprezentate de persoane din conducerea companiei Al Dahra, deţinută de Şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, emirul din Abu Dhabi, cumpărătorul pachetului majoritar al Agricost, concesionarul de la ADS al exploataţiei agricole.

Un eveniment – manifest

Dorinţa organizatorilor (Al Dahra – Agricost) a fost ca întâlnirea din Insula Mare a Brăilei să constituie un eveniment manifest pentru promovarea unei agriculturi competitive pe plan naţional şi internaţional. Tematica, destul de largă, s-a centrat pe chestiuni actuale ale agriculturii româneşti, cum ar fi: optimizarea dotării fermelor cu utilaje mecanice în vederea maximizării eficienţei economice, extinderea lucrărilor minime ale solului şi practicarea unei agriculturi durabile şi sustenabile, realizarea perdelelor de protecţie – sursă energetică şi de protecţia a mediului, introducerea în tehnologiile de cultivare a plantelor a noi surse de fertilizanţi chimici sau aplicare pe scară largă a agriculturii de precizie.

Două ore de uimiri

Turul insulei, desfăşurat pe parcursul a două ore, a cuprins vizitarea câmpurilor tehnologice din fermele de elită Filipoiu şi Gemenele, unde specialiştii Agricost au prezentat noile tehnologii de cultivare a florii-soarelui, grâului şi orzului, porumbului (cu semănatul în pătrat), soiei sau a plantelor furajere (mazăre plus triticală), în timp ce la ferma Prundul, grupurile de invitaţi au putut vedea fabrica de procesare a lucernei cu extinderea capacităţii de deshidratare şi peletizare.
Pe platforma fermei Lunca, fermierii au putut admira maşinile, utilajele şi echipamentele agricole performante din dotarea fermelor Al Dahra – Agricost, laboratorul agrochimic, luând cunoştinţă de fertilizarea variabilă a culturilor, de sistemele de precizie şi de monitorizare a culturilor Geo Scan şi programul My John Deere oferite de compania Vantage, dar şi de existenţa noilor sortimente de îngrăşăminte ale grupului marocan OCP, lider mondial în industria fosfaţilor.

Îmbunătăţirea spaţiului de nutriţie a plantelor

Aşa cum arata Lucian Buzdugan, directorul general al companiei Agricost, în Insula Mare a Brăilei s-a extins aplicarea lucrărilor minime pe întreaga suprafaţă de 56.000 ha, sens în care au fost eliminate în totalitate aratul şi prelucrarea solului.
Practic, după eliberarea terenului se seamănă direct în mirişte, se fac tratamentele fitosanitare, se recoltează şi se transportă producţia la loc sigur în solibaguri, toate aceste operaţiuni realizându-se cu utilaje performante şi personal foarte bine pregătit profesional! De asemenea, s-a acţionat pentru îmbunătăţirea spaţiului de nutriţie a plantelor. La porumb s-a micşorat distanţa dintre rânduri de la 70 la 50 cm, iar acum vrem să semănăm în pătrat. La cerealele păioase s-a mărit distanţa dintre rânduri, micşorând astfel norma de sămânţă la hectar.
Se continuă reducerea dozelor de pesticide aplicate pe suprafaţă, prin demineralizarea apei cu ajutorul unei moderne instalaţii existente în toate formele de producţie.
S-a readaptat tehnologia de administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la culturile prăşitoare, prin aplicarea lor odată cu semănatul.

În premieră, o cultură furajeră mixtă

Într-o sală de 35 ha a fermei Filipoiu, a fost prezentată în premieră o cultură furajeră, realizată în sistem ecologic, de mare valoarea nutritivă. Este un amestec dintr-o cereală (triticală 60% şi o leguminoasă (mazăre 4%), propus de cercetătorii de la INCDA Fundulea. Între marile avantaje consemnăm obţinerea unui furaj echilibrat din punct de vedere energetic şi proteic, cu potenţial ridicat de producţie, pretabil pentru o cultură succesivă.
La recoltare se estimează obţinerea unei cantităţi medii de 65 tone la hectar de masă verde, ceea ce va asigura un profit de peste 600 euro pe hectar. Apoi pe această solă se va înfiinţa porumb cultură dublă care va da o producţie de 40t/ha. Super, nu?
Pentru anul viitor, se estimează ca întreaga suprafaţă arabilă să fie irigată.
„Eu am dorit să vă spun bun venit la polul secetei din România de azi! Vreau să vă imaginaţi ce este în zona neirigată a noastră, în sudul insulei. Suma precipitaţiilor înregistrate pe parcursul perioadei de vegetaţie trebuie să fie de 342,8 mm şi am realizat 137 mm. Am avut luna februarie cu 0 precipitaţii.
Anul 2020 va fi un an cu irigare integrală a insulei.
Avem o fermă unde de opt luni de zile nu a căzut nici un strop de apă, a susţinut directorul Agricost, Lucian Buzdugan.

O să facem cel mai bun lucru pentru agricultură

În salutul său, Khadim Abdulla Alderei, Managing Director al Al Ain Holding SRL, vicepreşedinte al Al Dahra Holding, a ţinut să sublinieze că anul acesta în insulă este un an pe care-l consideră excepţional!
Mulţumim managementului Agricost, şi apreciem eforturile depuse de echipa de profesionişti de aici.

Ioan Dan Pintilie 14 - iunie - 2019

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...