logoImpact EST nr. 844 - 25.10.2020

Noi detalii se adaugă la cele care au mai fost divulgate parţial de păcăliţii şi fraieriţii vedetei politice numite USR. Găselniţa cu „spiritul USR” încă mai este fluturată pe la toate întrunirile publice, deşi în spatele ei se ascund aceleaşi patimi de putere, aceiaşi veleitari şi înfumuraţi ai parvenirii. Unul dintre aceştia este Marian Dumitru, care a confirmat că venirea lui la Galaţi avea programată autopropunerea şi autopromovarea sa(de către oameni de umplutură din teritoriu) pe listele de candidaţi la Parlament. Obţinerea preşedinţiei partidului era doar o treaptă intermediară, după cum şi „alegerile” din filiala Galaţi erau tot o democratizare de formă, evoluţia USR fiind stabilită la Centru şi regizată la detalii la Galaţi. Sloganul de faţadă era „Să acţionăm în spiritul USR”, dar în subsidiar ţinta era alta: să ofere locuri eligibile unor favoriţi clienţi de la centru. Pentru atingerea scopului, desfiinţarea filialei era una dintre proceduri, aceasta fiind o găselniţă surprinzător de perversă pentru aspiranţi atât de tineri la  cariera politică. Şi totuşi, acesta a fost strategia de pregătire a „spiritului USR”-cu libertăţi controlate, cu alegeri regizate, cu nenumăraţi Caţavenci împinşi la delicte de forţă minoră, ce împroşcau idealismul local cu zoi şi surogate de genul: „Spiritul USR  nu există la Galaţi, spiritul USR sunt eu!” În ansamblu, înfiinţarea USR, desfiinţarea acesteia şi reînfiinţarea la plesneala interesului listelor este de fapt o alba neagra ordinară, abia mascată de vopseaua şi aparenţa de integritate. USR Galaţi pare să fie încă o potlogărie politică, născută din cenuşa unor arderi de politică mizerabilă, în care Caţavencii nu mai vin cu scrisori şantajiste, ci cu pagini de facebook. Şi cu dosare de cadre mafiote, cum este cel prin care liderul Radu Oprea este atacat cu trecutul soţiei acestuia. Delia Oprea, soţia politicianului rejectat, a mai fost căsătorită şi cu Marius Mărgărit-„ciasuri”, şeful tineretului social-democrat din Galaţi, fost subsecretar de Stat în Ministerul Transporturilor şi candidat de umplutură pe lista de deputaţi propusă de PSD la alegerile parlamentare. Logica şi legea puritanismului politic USR bate tembelismul-cine are nevastă contaminată de pesedism, nu merită să aspire la spiritul USR! Abisal!

11 - noiembrie - 2016

One Response so far.

  1. Florin Grigorescu spune:

    Acest articol nu contine nici un rand complet de adevar. Acest articol contine afirmatii josnice.

    Cine are aceste convingeri si doreste sa ramana intr-un sos de laturi politice care nu au nici o legatura cu realitatea poate sa nu faca nimic. Cine vrea sa se lamureasca poate sa ma contacteze pe e-mail.

    Florin Gigorescu.
    Responsabil regional USR.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...