logoImpact EST nr. 739 - 19.08.2018

De două săptămâni de zile, locul de parcare sufocat din fața Muzeului de Istorie „Alexandru Ion Cuza”, este înconjurat cu o bandă de aceea de delimitare a unei zone interzise sau periculoase. Aşadar, nu se mai apropie nimeni, nu mai parchează nimeni, nu mai trece nimeni, pentru că unul dintre cei doi falnici copaci din fața muzeului stă să cadă în orice moment.
Copacul secular (o fi de pe vremea lui Cuza) are o ditamai scorbura la baza trunchiului, de un om se poate strecura prin aceasta de o parte şi alta.
La cea mai mică adiere scârțâie şi trosnește din toate încheieturile, fiind un real pericol, inclusiv pentru muzeu, dacă Doamne ferește se înclină spre acesta. De la unul dintre paznici am aflat că s-a cerut intervenția celor de la A.D.P., de ceva vreme, dar din păcate cică „nu a venit nimeni să-l taie”, că nu este programat, că nu au macara, că nu au motorină, că pe alde Ardean nici în cur nu-i doare la ce „mălai mare” este şi la cât de încet se mișcă, exemplu fiind orașul nostru pe care l-a nenorocit şi batjocorit prin gestiunea de sictir a înaltului scaun de DIRECTOR A.D.P.
Da, dar gurile rele, bârfele din târg, ecourile, ne spun că omul nu are timp de comunitate, ci doar de el în mod intens, preocupându-se în a-şi edifica viloiul de pe strada Cernat.
Nu-i vorbă, că a avut de unde să învețe în a construi vile deoarece „tac-su”, marele Ardean, şi-a ridicat viloiul într-un loc feeric, ferit de ochii lumii, între malurile Brateșului şi Prutului, că doară a fost șef mare la APELE ROMÂNE. Acum, ală MARE a avut de unde aduna, de la URBANISM, de la APE, dar copchilul de unde are, la treizeci şi ceva de ani, oameni buni? Tot de la „tac-su”?!?

Observator 27 - iulie - 2018

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...