logoImpact EST nr. 827 - 13.07.2020

Spre finele lunii noiembrie era vehiculat ca posibil Prefect de Galaţi numele medicului veterinar Ştefan Vasilache. Dar ştirea dată de Impact-est, şi necontrazisă de către Şt. Vasilache printr-un drept la replică, l-a deraiat pe acesta din poziţia de favorit al funcţiei. Scriam atunci, conform unor surse din DSVSA Galaţi, că Vasilache a minţit în declaraţia de avere din 2018, pentru anul fiscal 2017, evitând să o completeze cu sinceritate. În acel an, fiul său a fost admis la o facultate din Bucureşti, aşa că decât să stea la cămin sau cu chirie, familia Vasilache a cumpărat un apartament în valoare de 87.000 de euro. Scos din cărţi s-a făcut loc unui alt pretendent la meseria de Prefect: buzoianul Gabriel-Ioan Avrămescu, fost director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, post vacantat prin fuga la vatra din Vrancea a lui Eugen Ciorici.
Dar lucrurile tot nu sunt clare în jurul Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi, chiar dacă Dorin Otrocol tocmai s-a înălţat la pensie cu tot cu guvernul Dăncilă!
Numai că aerul vetust din Prefectură, lăsat ca o dâră de fum înecăcios de către Otrocol, este menţinut şi pe site-ul instituţiei în care apare în prim plan „Mesajul prefectului Dorin Otrocol”. El este alcătuit doar din trei fraze pe care dacă le citeşti, ai senzaţia că mesteci săpun „Cheia”!
Hai la mulţi ani cu bine!
Ne auzim – citim joi, 9 ianuarie, douăzeci – douăzeci, vorba funcţionalei Dăncilă!

(G. CIORICI) 20 - decembrie - 2019

Lasa un raspuns


De ce vor rămâne r

Statul român s-a decis să fie un anti-Robin Hood, adică ...

Ambiţii estivale

Politehnica Iaşi şi, mai ales, Dinamo Bucureşti, nu mai vor ...

Să-i cunoaştem pe

Păi, să lăsăm lehamitea deoparte şi să cunoaştem...o parte dintre ...