logoImpact EST nr. 890 - 26.10.2021

Prin târgul nostru se zvoneşte că o vânzare de imobil, postată în diferite medii, de mai bine de 7-8 ani, şi-a găsit în sfârşit cumpărătorul. Până aici, nimic deosebit, totuşi, de aici încolo însă începe minunea, fandacsia care te cuprinde la aflarea bârfelor şi ecourilor ce ne-au parvenit cu privire la desfăşurarea evenimentelor.
Cică, EL şi EA, oameni respectabili ca vârstă, undeva în jur de 50 de ani, s-au trezit ca din somn în urma recentului cutremur de vreo 4 grade pe scara Richter, năuci şi bezmetici, speriaţi de moarte (în timp ce noi, majoritatea, nu prea l-am simţit şi nici comentat). La îndemnul EI: „Băi, omule, vrei să murim cu banii de-aiurea? Hai să ne cumpărăm casă”! EL s-a urnit şi a trecut la treabă. Şi, uite-aşa, cică au ajuns la postarea asta mai veche în domeniul vânzărilor de imobiliare, a pus mâna pe telefon şi: „Alo, domnule, anunţul mai este valabil? Da…, când ne putem vedea, cât mai urgent, se înţelege”. Vânzătorul: „ştiţi, e o vilă nouă, în stil mediteranean, pe strada principală a oraşului, într-o zonă liniştită, e mare, e tare frumoasă, am băgat o groază de bani, ştiţi, costă cam mult, nu ştiu dacă vă permiteţi, dacă aveţi.” EL: „nu e treaba dumitale, hai să ne vedem şi atunci te lămureşti”. Se întâlnesc, discută, vânzătorul cere 450.000 euro, EL se uită la EA, la care EA spune: „hai, dragă, că nu luăm nimic cu noi în groapă, nu mai lasă domnul?” Ba da, ultimul preţ 435.000 euro. Au bătut palma, au întocmit actele, au plătit, ura şi la gară, într-o stare de normalitate, de jemanfişism, la o aşa tranzacţie de ţi se zbârleşte părul pe mână.
Între timp, am aflat şi noi că indivizii cu pricina nu au afaceri, nu au moşteniri, ci sunt nişte „amărâţi” de bugetari. TRĂIASCĂ şi ÎNFLOREASCĂ REPUBLICA BUGETARILOR din ROMÂNIA!

Bugetarul Vesel 7 - mai - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

DRAGĂ U.E.,

Nu suntem ignoranţi, dragă UE, ci ignoraţi... Prin capitalele tale din ...

Flux de vaccinare la

În urmă cu puțin timp s-a decis suplimentarea cu încă ...

Declaraţie Diplomat

București, 22 octombrie 2021   Violența împotriva femeilor și fetelor există în ...

Informare - centru d

Primăria municipiului Galați informează că, începând de luni, 25 octombrie ...