logoImpact EST nr. 839 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Greu de crezut că după atâţia ani în care Festivalul Scrumbiei a servit de paravan perfect pentru sifonarea banului public către televiziunea de partid TVG şi după ce presa a făcut demonstraţia prăpădirii banilor în chiolhane grosiere la Pescarul, doar ca să fie serbată nesimţit ziua lui Florin Pâslaru, Florin Popa şi Sergiu Dumitrescu, acesta să mai poată continua! Iată că se poate. Nesimţirea şi bătaia de joc la adresa contribuabilului continuă cu tupeu. Și anul acesta, ca în ceilalţi alţi vreo 15, Florin Pâslaru şi adunătura de cocalari şi manelişti bugetari au comis aceeaşi destrăbălare bugetară. Ba chiar mai mult decât atât. Reţeta sifonării banilor publici către firma de familie a clanului Pâslaru este extrem de jegoasă: prin firma clanului Pâslaru, care cică deţine drepturile de „proprietate intelectuală” asupra „Festivalului”, Primarul Marius Stan se prostituiază şi recidivează, vârând 130. 000 de lei pentru a întrebuinţa „reţetarul”. Concurs de pescuit, mascaradă de borş tradiţional de peşte, nişte expoziţii de plase pescăreşti, un panou sadic despre cum va arăta Faleza kitsch modernizată şi acelaşi foişor cu acoperiş de şindrilă ferfeniţită, iată reţeta pentru păpat 130.000 de lei. Adică 1,3 miliarde de lei pe vechi. Sigur, totul improvizat pe fundal muzical, la chioşcul şindrilit-ferfeniţit, sub care dârlăiau provincial Fanfara Valurile Dunării şi Ansamblul Doina Covurluiului. Din relatările reporterilor speciali ai Festivalului, reiese că cei care s-au aventurat să amuşineze fumurile de scrumbie ale lui Pâslaru, nu au prea avut ce. Coadă la borşul pescăresc, un grătar jegoşit şi ceva scrumbii extenuant de scumpe (15 lei bucata), multă bâlciuială (capitol la care excelează Primarul Stan, imediat după ce a pus mâna pe diploma de Primar) -mici, bere, porumb fiert, vată pe băţ şi alte produse manelisto-cocalaristice tradiţionale de post prost. Dar toate astea nu ar fi suficient de sadice dacă din festivăleala nesimţită marca Clanul Pâslaru-Stan ar lipsi bătaia de joc la adresa urbanisticii de Galaţi. Vasăzică, pe o Faleză mutilată cu ţevi verzi marca Pâslaru puse cruciş şi curmeziş (alt tun marca Pâslaru, de pe vremea când jumulea Administraţia Domeniului Public şi „planta” milionul de salcâmi din perdeaua de protecţie a oraşului de fumurile din Combinat), invadată de boscheţi şi bălării din flora spontană, scufundată şi mlăştinoasă, vulgarizată la maximum, spurcată de miile de rahaţi de câine ai „iubitorilor ”de animăluţe, ca o încununare a tupeului, era musai să figureze şi nişte panouri de vinil cu ceva propagandă pentru viitor. Înghiţiţi scrumbia şi sughiţaţi, ra-ţi-ai-dracu de căcănari, aşa va arăta Faleza voastră la viitorul Festival, că la anul vin alegeri, la naiba. Căci nu trebuie uitată „reţeta” de bază după care se conduce Festivalul Scrumbiei de panaramă jalnică într-un oraş defavorizat-Stan bagă bani la Scrumbie, iar Scrumbia Pâslaru îl bagă pe Stan catindatul UNPR-ist pe postul tv de Partid.

10 - aprilie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...