logoImpact EST nr. 771 - 22.04.2019

Când bunăstarea coboară cu anasâna asupra noastră, iar noi, nişte bouleni, fugim de ea încotro vedem cu ochii, când marmota înveleşte ciocolata, precum Darius Vîlcov tablourile, în mormintele fără cruci ale democraţiei, a contesta că unii „luptători” din opoziţie nu sunt bucuroşi de conţinutul isteţelor O.U.G.-uri, înseamnă că avem probleme, fie cu vederea, fie cu auzul, fie cu neamul…
În „diareea” verbală pe care, timp de aproape două ore, a împroşcat-o Dragnea după, chipurile, şedinţa P.S.D.-ului, care a fost atât de searbădă şi lipsită total de sens, încât l-a făcut gelos până şi pe vechiul comunist Ion Iliescu. „Lupta cu statul paralel”, gârâie Dragnea la microfon, în euforia aplaudacilor. ”Aceştia sunt cei care au pus mâna pe putere”. Şi are dreptate. Statul paralel sunt chiar ei. „Minciunile vin din vest şi nu ceea ce spun eu şi cu Tăriceanu”.
Doamne, Dumnezeule, multă nesimţire mai trebuie să aibă cineva, care să ne considere atât de proşti.
„De vină sunt judecătorii şi procurorii, care atacă constant prezumţia de nevinovăţie”, mister Daddy?
Faptul că aproape ai confiscat tot judeţul Teleorman cu sărăcia lui lucie cu tot? Viluţa matale întinsă pe două străzi? Balta Belina? Tel Drumul? Conturile? Proprietăţile de pe mapamond? Afirmi dumitale că în România nu sunt procese corecte! Aici ai dreptate. Dacă ar fi fost corecte erai de mult acolo unde ţi-e locul. Camere de lux, cu geamuri mici şi zăbrele.
Despre Raportul M.C.V., afirmă Dragnea în delirul său, că: „Acesta nu vorbeşte despre independenţa judecătorilor”. Dar despre modificarea codurilor penale, şi a codurilor de procedură penală, pe care parlamentarii puterii le-au modificat după cum i-a convenit „lui şefu” vorbeşte, nu?
Dar la C.C.R. câţi dintre magistraţi sunt „independenţi”, musiu Livache? Şi câţi sunt acolo datorită culorii carnetelor de partid?
Nici purtătorii de epoleţi nu au fost cruţaţi.
Despre cei din serviciu, mari consumatori de carne de porc, fără pestă africană, nema vrăjeală!
Că oficialii europeni îi întorc stomacul pe dos, ce să mai vorbim?
La un moment dat, în sfârşit, preşedintele tuturor preşedinţilor a ajuns la punctul culminant, drag sufletului, dar mai ales interesului şi libertăţii sale. Şi spune boier Dragnea: „Amnistia şi graţierea au ajuns un fel de blasfemie sau bombă atomică. Eu nu mă feresc, şi spun asta cu toată gura”. Şi, continuă fostul secretar al C.J. Teleorman, cum mii de români nevinovaţi zac în puşcării, din cauza unor procese nedrepte.
Şi, că populaţia din România ar jubila, ar ieşi pe străzi strigând în gura mare Dragnea – P.S.D., dacă această ordonanţă ar fi dată pe repede înainte, (până când justiţia nu-şi face treaba, credem noi.
Păi, dacă auditoriul P.S.D.-ist, unii din obligaţii, alţii din prostie, alţii din slugărnicie, se fac că plouă cu piatră, pe noi, ceilalţi, ne scormonesc nişte alte întrebări: De unde ştie teleormăneanul câte mii de indivizi sunt după graţii nejustificat? Deţine documente secrete pe care nu le împărtăşeşte la toţi proştii? Poate suntem şi noi curioşi. Altminteri, de unde s-a informat domnul (încă) şef la Camera Deputaţilor, că populaţia majoritară ar jubila, sărind bucuroasă coarda întinsă cu graţie de P.S.D., privind această O.U.G. cu amnistia şi graţierea, de care nici (din păcate) ministrul justiţiei, slugărel Toader, nu vrea să audă. S-a făcut cumva vreun referendum pe tema asta?
S-a pus problema găsirii altor instrumente, altui tip de acţiune, care să rezolve această problemă. Exemplu: Minciună, intoxicare, dezinformare!
Păi, în afară de pupincuriştii matale cine mai doreşte aşa ceva, mister Dragnea?
Şi, „capo del tuti capi”, dând ghionturi cu măciuca (pistolul încă nu are voie să-l folosească), deocamdată băncilor, corporaţiilor, companiilor multinaţionale, Uniunii Europene, şi la tot ce mişcă în afara unei anumite părţi a P.S.D.-ului, a fost frenetic întâmpinat cu vii aplauze.
A subliniat că, „cum guvernul ia o decizie bună, toată lumea sare la gâtul Vioricăi”.
Despre inflaţia galopantă, despre ordonanţa cu lăcomia (a cui oare?) dată pe şestache, şi care va afecta la greu nenorociţii, care, ca nişte alienaţi, privesc spre buricul P.S.D.-ului surâzând, nu ciripeşte nimeni nimic.
Despre preţurile la tot ce mişcă, dar mai ales ce nu mişcă, care au explodat precum lucerna irigată, nici o vorbă.
Despre acea mulţime (vidă) care a rămas fără tochitură şi caltaboşi de Crăciun, din vina gravă a unor incompetenţi, în frunte cu ministrul comunist al agriculturii, Petre Daea, mucles.
Vreo explicaţie cum că în alte judeţe s-a făcut prăpăd, iar în judeţul Teleorman nu s-a sacrificat nici un râmător, ar putea da gaşca de la guvernare?
Stimaţi oameni, membri ai P.S.D. care, sigur, sunteţi corecţi, cinstiţi şi săraci, vorba lui Ion Iliescu, deschideţi ochii, treziţi-vă! Acest partid drag vouă, nu îl va distruge nimeni din exterior. Proprii dumneavoastră conducători, care au mari probleme cu legile ţării, cu corupţia, minciuna, furtişagul etc. Vor rezolva cu succes acest lucru.

DIP - DIP 11 - ianuarie - 2019

One Response so far.

  1. Silviu spune:

    Nebunie curată în ţara asta. Un personaj condamnat parcă la vreo 8 ani de închisoare, acest mare specialist Darius Vîlcov a ajuns să fie mare sfătos al premierului? Mai acum cîţiva ani se furişa cu euroi printre cavouri la miez de noapte şi acum vorbeşte de graţiere pe furis? Normal dacă toată viaţa s-a furişat. Vai de soarta noastră.

Lasa un raspuns


Primarul Tecuciului,

Pentru a nu fi acuzaţi că intervenim sau modificăm sensul ...

Despre trecutul şi

Cine îşi mai aduce aminte de Marius Stan? Puţini, foarte ...

ZEUS l-a delegat pe

Tot felul de reptile, mai tinere sau mai îmbătrânite în ...