logoImpact EST nr. 700 - 23.10.2017

Soţia fostului deputat PSD Pâslaru va fi noul director al Electrica? Mda, e zvonul care certifică certitudinile Partidului, de a trece prin „concurs” tot ce pofteşte, la conducerea a tot ce produce bani mulţi, pentru tot ce ordonă mandatarul de la Partid să se sifoneze. Operaţiunea are terenul  în curs de pregătire-Electrica Galaţi va avea o nouă conducere, cică şefului numit politic de gruparea Saghian i se dă un brânci, Cezar Cristian va face paşi spre alte oportunităţi clientelare, e rândul clienţilor PSD-ALDE. Cine să fie noul şef? Cine e mai bine plasat pe eşichierul parazitării funcţiilor cu salarii de huzur bugetar. Doi sunt favoriţii aflaţi pe liste. Bine plasat este extremul oportunist- traseist Iulian Aramă, fost director general PDL al Electrica, în prezent activist inginer în cadrul societăţii. Treaba ar fi bună pentru gruparea de şmecheri din jurul elefantului Durbacă, deoarece Iulian Aramă, fost PDL-ist, fost Socialist, este acum reevaluat ALDE-ist(tupeist).  Treaba este nasoală însă, căci în cotloanele PSD-iste se află soţia fostului deputat PSD Florin Pâslaru – Valerica Pâslaru, care este plasată exceptional-e  şef Serviciu Investiţii în cadrul Electrica Galaţi. Tocmai a terminat „investiţia” de 540 000 de euro, extraşi de la Primăria PSD Galaţi şi băgaţi în estacada de beton de sub malul din dreptul piscinei de la viloiul familial de pe Cuza. Ce mai, omul potrivit la locul potrivit! Ieşit la conferinţa de presă a ALDE(cu ziarişti de treabă, selectaţi la sânge de aparatul de selecţie a presei de la PC), Iulian Aramă vorbeşte de „autodisponibilizări” de personal(?!), deci e vremea ca el să se înscrie la concurs. Aha, va fi concurs, deci seriozitate. Pe dracu seriozitate, problema concursurilor nu este candidatul, ci comisia de concurs, care este numită şi ea tot politic.  Cu comisie numită politic şi cu contracandidaţi tip”iepure de cârpă” model Iulian Aramă, soţia Cancelarului Pâslaru e ca şi director. Ce frumoasă este viaţa când Partidul este în toate şi soarele lui Iliescu a ieşit la luminat pesedişti puşi pe con-dus.

RDH 10 - martie - 2017

Lasa un raspuns


Hotelul Turist a fos

Din anul 2008 Hotelul Turist a devenit proprietatea cetăţeanului italian ...

Turcii de la All Sea

„Către SC ALL SEASONS SRL, În atenţia Domnului Executor Tudorie Ştefan ...

Normalitatea la care

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Aşa ...