logoImpact EST nr. 830 - 06.08.2020

Mai zilele trecute, cu mare tam tam, că doar de aceea avem în acest templu de a învăţa atâtea direcţii de PR, de comunicare, de „cosmetizare şi înfrumuseţare” pentru prostirea şi dezinformarea cetăţeanului turmentat gălăţean, a avut loc lansarea prin conferinţă a unui proiect finanţat de Agenţia Internaţională Francofonă. Practic este vorba de celebrul tratament cu ozon privind combaterea infesctării cu COVID.
Deci minciuna a fost că ei sunt primii în Galaţi care aplică această metodă, că ei, „Dunărea de Jos” sunt pionieri în domeniu, că ei au achiziţionat aparatura şi chiturile etc, etc., bla-bla. Se vedea, se seziza de la o poştă „făcătura”, improvizaţia, totul „pe repede înainte” în a mai bifa o realizare de excepţie a medicinei gălăţene, care, nu-i aşa, la rândul ei este de excepţie?!
Acum, noi care ştim despre ce este vorba, ne frecăm la ochi, că nu ne vine a crede, ne stuchim în sân şi ne facem cruce spunând piei drace! Şi acum să vă spunem noi cum stau lucrurile în acest domeniu, pe acest segment, în care s-a dovedit ştiinţific rolul OZONULUI ca terapie în combaterea Covid-ului. Ruşinea cea mare este că indivizii ăştia cu conferinţa, dornici de preamărire cu orice ocazie, împăunaţi cu aureole false de oameni de ştiinţă în medicină, nu au avut decenţa şi bunul simţ în a spune adevărul, minţind prin omisiune cu neruşinare. Ei spun că procedura se aplică doar la Timişoara şi Braşov. Fals, domnilor! O gogomănie impardonabilă, noi am identificat cel puţin opt, nouă spitale în ţară în care procedura cu ozon se aplică de câţiva ani.
Am sunat la Asociaţia Naţională de Ozonoterapie care ne-a confirmat că procedura cu ozon este complementară şi de mare efect dovedit în lupta cu COVID, că în Italia s-au înregistrat adevărate minuni printr-un astfel de tratament. De altfel, o astfel de procedură a fost recunoscută ca fiind valoroasă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a fost recomandată tuturor ţărilor în a fi folosită. Omisiunea voastră ruşinoasă, domnilor, este însă cu mult mai mare cu cât, cu bună ştiinţă nu aţi amintit de pionieratul în domeniu, dezvoltat la Galaţi de doamna Dr. Dragomir Maricela care culmea tupeului, e un medic bun, cu pregătire temeinică de specialitate, bazat pe forţe proprii şi care nu face parte din „famiglia” aleasă a Facultăţii de Medicină. Despre modul în care aşa-zisele cadre universitare, au ajuns în a da lecţii pentru viitorii doctori, despre modul oneros prin care unii au ajuns profesori, despre colcăiala pe pile şi relaţii, despre împăunarea fără just temei cu titluri universitare avem de gând să scriem musai într-un număr viitor. Vom dezvolta întreaga încrengătură a unui melanj rău mirositor şi toxic, împletit în a crea o „famiglie” ce a acaparat fără nici un merit mai acătării profesional, viaţa medicală gălăţeană şi nu numai.
Dar să revenim, că prin natura profesiei noastre de gazetari (a patra putere în stat), am investigat, iar la Galaţi sunt la ora actuală trei cabinete private care asigură tratament cu ozon. De departe cel mai modern, cel mai dotat, creat cu fonduri proprii, prin credite personale, de-o să plătească la bănci până la adânci bătrîneţi, la care se adaugă şi o finanţare pe un proiect, aparţine doamnei Dr. Dragomir.
Aceasta este membră de patru-cinci ani a Societăţii Medicale de Ozonoterapie şi atenţie, dragi cititori, are până în prezent peste zece mii de proceduri efectuate. La toate acestea se adaugă zeci de cursuri şi atestate de pregătire profesională în ţară şi străinătate, fiind şi absolventă a două institute de învăţământ superior, precum şi iniţiatorul şi fondatorul serviciului UPU şi SMURD al Spitalului Militar din Galaţi, pe care le-a părăsit prin demisie după ani şi ani de muncă, când la conducerea acestuia a fost „paraşutat” un individ de la Focşani, un fel de „Agamiţă Dandanache”, că aşa e la noi în România.

JAP 31 - iulie - 2020

Lasa un raspuns


orizont

lui Alexandru Bălan doar eu ştiu ce-am mai făcut pentru tine ce ...

COMUNICAT

Consiliul Baroului Galaţi anunţă cu profund regret trecerea în nefiinţă ...

O bombă cu bioxid d

Joi, 16 septembrie, mi-am întrerupt brusc tratamentul efectuat într-o staţiune ...