De mulţi ani n-au mai fost grămadă sau buluc atâţia şmecheri de administraţie îngrămădiţi la dat târcoale statuii lui Eminescu ca anul acesta, al 166-lea de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Erau de faţă destul de mulţi dintre gălăţenii care vin cu dragoste la Statuia monument din Parcul Eminescu pentru a-i cinsti şi omagia creaţia de excepţie, dar destul de puţini pentru a crea acea atmosferă de emoţie colectivă, care să ducă mai departe credinţa în forţa poeziei şi a sacrificiului eminescian. Poate că a funcţionat legea respingerii şi îngreţoşării municipale, care le spunea că nu pot sta cu inima curată în faţa unui ciopor de politruci culturnici, din cei care an de an se fac că fac ceva pentru ca statuia (muza) să nu mai poată fi vandalizată de misteriosul psihopat atras irezistibil de mâna muzei. Apropo, presa de senzaţional de la centru a rămas fără senzaţional-mâna n-a mai fost furată – deci a inventat altceva-şoc! Senzaţional! mâna Veronicăi Micle e la locul ei! Cum mâna muzei n-a fost ruptă, atmosfera de angajament administrativ a fost suplinită de un anunţ mobilizator cu conotaţii electorale – statuia originală din marmură va fi înlocuită cu o copie. Este exact ce scriem aici de vreo 8 ani, dar uraaa! nu scriem degeaba, politicienii politruci citeşte şi ei presa şi mai pune câte o idee în circulaţie, da numai din patru în patru ani, când ei se alege din nou. Gata cu analfabetizarea! Am mai putea enumera aici nişte spiciuri de fandoseală şi de formalism culturnic, trimise prin staţia de amplificare de Ilie Zamfir, doctor în bibliotecărie, Teodor Parapiru, profesor de moderaţie cenaclistă, Gheorghe Bugeac, îmbătrânit în culturnicia Comisiei de cultură de la CL sau Cătălin Negoiţă, profeţind revoluţii de mucava în cultura de butaforie.
Am putea să amintim şi de geometria imbecilă, creată prin nepăsare şi dispreţ, în Parcul Eminescu, unde totul pute de o vulgaritate greu de suportat. Începând de la postamentul cu aer de cavou din jurul statuii, continuând cu copacul-bălărie crescut spontan şi strâmb în coasta povârnişului din partea dreaptă a statuii, staţionând pe aleea sordidă şi îngustă din faţa statuii, în care cetăţenii ce ar putea asista la aniversarea naşterii poetului se înghesuie şi calcă în mâzga creată de o parte şi de alta şi terminând cu fundalul kitsch şi anost de jur împrejurul statuii, evenimentul simbol din 15 ianuarie se întoarce, iar şi iar, acolo de unde nu poate evada – într-o văgăună mizerabilă, nemodernizată, inadecvată unei atmosfere creative, ce ar predispune la elevaţii spirituale universale.
O zi a sărbătoririi unui geniu pustiit are însă parte (încă?!) şi de incantaţii otrăvite, pline de spiritisme acrite, puse în cârca comunităţii de geniul reşapat al doctorului Baca de la Judeţeana PSD. Iată cam ce cuvinte potrivite a rostit din faţa statuii lui Eminescu către poporul de ţânci, copii adolescenţi şi tineri romantici veniţi să inspire ceva cultură de Ziua Culturii Naţionale: „Eminescu nu este doar un poet-genial sau nu-dar este creatorul publicisticii politice româneşti, publicistică pe care, de exemplu, dl Moses Rosen, pe vremea lui Ceauşescu a trimis-o la topit, şi care acu există. Această comemorare(!) nu este numai un gest pios faţă de o personalitate fundamentală a neamului, este un act de luptă, de rezistenţă a noastră, deloc simplă…Eminescu a fost pe vremea comuniştilor – care nici ăia nu erau români – înlocuit cu cizmarul poet Neculuţă, iar acum cu un alt escroc, Patapievici, cel care a declarat că inima poporului român este un cur, în scris, cel care a primit cadou şefia Institutului Cultural Român…Să nu uităm că este Ziua Culturii, noi aici luptăm pentru România, şi să nu uităm că este o luptă care nu s-a încheiat.”
