logoImpact EST nr. 700 - 23.10.2017

Dacă tot nu e curăţenie în oraş, dacă Galaţiul se depopulează încontinuu, dacă oraşul moare în fiecare zi câte un pic, conducătorii onor Primărie, ne dau nouă populimii Galaţiului „circ pe pâine”. Aşa, ca o strategie pentru proşti, liota aceasta de parveniţi la putere, inventează periodic (la câteva luni), petreceri de tot felul, aiuritoare şi bine plătite din banul public, practic din buzunarele noastre. Anul acesta au fost fără număr, fără număr, aruncând cu banii într-o veselie inimaginabilă, aceasta în condiţiile în care banii din bugetul Primăriei sunt puţini, iar necesităţile pentru întreţinerea şi dezvoltarea oraşului sunt uriaşe pentru a accede în lumea civilizată a Uniunii Europene.
Ultima găselniţă de tot râsul anunţată cu surle şi trâmbiţe a fost aşa-zisul OKTOBERFEST, inventat la germani, cu locul de origine la München. Băi, fraţilor, înţelegeam cât de cât să organizezi aşa ceva în România undeva pe la Braşov, Sibiu, dar nu la GALAŢI. Adică, „ce are sula cu Prefectura”, ce treabă are Galaţiul cu tradiţia asta în sine? Ce tradiţie de mari băutori de bere pe malul Dunării? Ce mari specialişti de cârnaţi nemţeşti sunt amărâţii de gălăţeni? Şi uite-aşa, „ca nuca-n perete”, s-au trezit alde „neica nimeni” precum Silviu Bacalum, mare Director în Primărie, fost mic cârciumar, încurajat de prietenii Capetis şi Radio FM, să-i pună mintea pe moaţe lui Pucheanu, care a acceptat bagabonţeala.
Ne-am dus să vedem cu ochii noştri „panarama” şi am plecat dezgustaţi şi suduind pe mai-marii cu pricina. Nu tu lume, nu tu atmosferă de sărbătoare, nu tu varietate de bere, nu tu celebrele ţapuri pentru bere, ce mai … o aiureală prezentată acum mai câteva zile că va fi cu de toate, „ca la mama ei”.
Băi, bagabonţilor politici, plătiţi gros din banii POPORULUI, când draku o să terminaţi cu circul şi o să vă apucaţi de treabă în mod serios? Cum e posibil ca la un oraş cu vreo două sute de mii de locuitori (că atâţia au mai rămas) să nu găsim o mână de oameni capabili şi harnici să conducă urbea noastră şi promovăm pe funcţii toţi ciumeţii şi avortonii politici?!

Observator 6 - octombrie - 2017

Lasa un raspuns


Hotelul Turist a fos

Din anul 2008 Hotelul Turist a devenit proprietatea cetăţeanului italian ...

Turcii de la All Sea

„Către SC ALL SEASONS SRL, În atenţia Domnului Executor Tudorie Ştefan ...

Normalitatea la care

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Aşa ...