logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

Textul de adâncă alba neagra ce urmează nu este desigur un pamflet ce trebuie perceput ca atare, după cum se scrie pe toate textile de prudenţă şi frică specific presei de improvizaţie şi obedienţă din ultimii ani. Este un text de inestetică a golăniei, înfiptă ostentativ în corpul bolnav al administraţiei „tehnocrate”. Este golănia ostentativă probată în plenul ultimei şedinţe a Consiliului judeţului din 2015. A demonstat ceea ce nu trebuia Prefectul uitat în funcţie Dorin Otrocol, care dovedeşte cu fiecare zi în care ocupă spaţiul în Palatul Administrativ că nu este decât o aproximaţie a datelor cerute de fişa postului. Fu deci întrebat Otrocol de consilierul George Stângă dacă s-a hotărât ce viză dă hotărârii de Consiliu prin care pesedimea judeţeană trecea de la 300 de litri consum de combustibil pe fiecare maşină, la consum nelimitat. Era vorba de hotărârea de pomină şi pomană electorală pe banii contribuabilului, prin care adunătura de politicieni de plesneală de la judeţ, din triburile PSD-ALDE-UNPR, urmau să zburde pe gratis în campaniile de prostire din 2016. Dorin Otrocol a avut atunci o ieşire de tip „strălucirea întunericirii” şi a rostit o farază apocaliptic-abisală: „În principiu, prefecţii şi Instituţia Prefectului nu dau consultaţii în direct”. Unor tâmpiţi ca voi, suna probabil continuarea mentală logică a construcţiei verbale. Se ridica astfel paravanul de normalitate improvizat de politrucul Dorin Otrocol, care a dovedit că nu este decât încă o unealtă de partid pusă să execute ordine de găşti politice, şi nu un înalt funcţionar, de extracţie şi cu principii democratice europene. Sigur, se aude că deja e o anume răzgândeală pe această chestie în Prefectura Otrocol PSD, care nu a pus nici în ianuarie parafa de legalitate pe o hotărâre de consiliu din luna noiembrie. Dilema de fond este desigur pe principii de mare audienţă şi interes de gaşcă, ce sună cam aşa-ce alegem, hoţia sau puşcăria, pleaşca sau DNA-ul? Pentru românul naiv şi cu memoria scurtă să lungim expozeul cu ce fu în şedinţa de adâncă pomanageală din 26 noiembrie. S-a forjat atunci pe principii de majoritate zdrobitoare un proiect de hotărâre care presupunea mărirea cotei de carburant de la 150 la 300 de litri pe lună, pentru fiecare dintre cele şase maşini de la CJ. Pe principiul „Ciocu mic că acum noi avem p..a mare”, forţoşii din CJ au hotărât- consum nelimitat de carburant, pe banii fraierilor de gălăţeni! Restul a fost o adâncă „legalitate” aplicată pe principii pesediste: înlocuim expunerea de motive cu alta şi punem şi un raport de specialitate în alb, adică fără semnăturile şefilor de la Direcţiile Economie şi Finanţe, Dezvoltare Regională, Arhitect Şef, Patrimoniu, Contencios şi probleme juridice. Şi ca să aibă marca Baca, de adâncă fonfleală, documentele din 26 aveau data de 23. Asta înseamnă că la judeţul Galaţi vom avea şi un pamflet de proces-verbal de şedinţă manelist-sictiristă, adică un sinistru falseu. Atunci să vezi ce otrocoale va da legii domn Prefect enorm de obedient Otrocol.

8 - ianuarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...