logoImpact EST nr. 747 - 22.10.2018

Românii de Galaţi mai români decât alţi români din alte părţi ale ţării, ba chiar mai români decât cei din diaspora sau de românii de Basarabia despre care se ştia şi se ştie şi azi că sunt cei mai români dintre romanii tuturor timpurilor că au hrisov de la Ştefan cel Mare, au făcut ca la iuţeală Galaţii să fie botezat “Oraşul Roşu”. De ce? Hai să ne-amintim împreună: Primăria lui Durbi se afla tot în locanta unde au lăsat-o comuniştii. Acolo, pe pajiştea unde tronează azi lupoaica în fiecare dimineaţa vedeai câteva corturi ale minoritarilor lui Parpanghel veniţi acolo cu puradei şi cu căţei să-i ceară boss-ului case, servicii, şi alte nevoi de competenţa celui dintâi capitalist cu patalama! “Măi ţigane, i-a zis într-o zi Durbacă unui minoritar cam insistent, nu ţi-am dat şi luna trecută o casă?” “Ba da, jupâne, dar am dat-o pe două milioane că îmi mureau puradeii de foame şi am fo’ cinci…” “Şi eu de unde să-ţi dau alta, crezi că eu ţin casele în buzunar? Ia du-te şi lasă-mă-n pace!”.
Ţiganul a plecat bodogănind, dar după câteva zile a venit iarăşi…şi tot aşa… Nu i-a fost prea bine domnului tovarăş Durbacă, dar după cum vedeţi s-a descurcat şi, poftim, iată unde a ajuns!
Dacă mai vreţi dovezi, continuăm…!
* * *
Şi pentru că toţi fripturiştii din iepoca lu’ nea Nicu s-au cotlonit în tabăra durbaciovistului meleşcanist n-au mai rămas la iliescovici decât alde miratu’ şi sufocatu’, oameni de bine pentru o izbândă viitoare, adică, altă poliţie, altă revoluţie! Aşadar, au fugit din cazarma pesedeului toţi nesătuii şi burjuii! Au venit Bogdan Ciucă, cu juriştii lui, şantieriştii cu nevestele lor, şi Dan Voiculescu care a preluat comanda! Fostul director, secretar de partid şi activist de meserie a înfiinţat la iuţeală o instituţie ţâţă-de-măta; congresul primarilor din România liberă şi capitalistă, unde, bineînţeles a devenit Preşedinte! Aţi citit bine; preşedintele primarilor din România ! Aţi mai auzit aşa ceva? Nu? nici n-o să mai auziţi… Dar înainte cu fo’ doi ani de ’89 aţi auzit de ziua directorilor ? Nu-i aşa că nu? Păi vedeţi? De aia sunt eu un comunist adevărat pentru că ştiu că acesta zi a fost creată pentru Ion Iliescu care fusese degradat din ministru la tineret în director la ape şi pietre… Va să zic, din dragoste şi respect pentru to’arşul Iliescu, comuniştii de omenie voiau să-i îndulcească omului lor căderea de pe cal! Ei bine, nu prea au reuşit cum nici lui Durbacă! În schimb, Dan Voiculescu, mai tare decât orice „’escu”, a făcut ce-a făcut şi s-a întors la turmă! Nu ca şef, dar… mai vorbim!
Va urma.

Anton Stanciu 20 - iulie - 2018

Lasa un raspuns


Guiţând sfâşieto

Gata, s-a aşezat praful pe înfrângerea tuturor, putem să mai ...

C.A.R. Pensionari, r

Poliţia locală a venit, a constatat lucrările fără autorizaţie legală ...

Colectăm minciuni e

Periodic şi fantomatic, apar în presă anunţuri despre colectarea aparaturii ...

Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...