logoImpact EST nr. 739 - 19.08.2018

De curând, mai marilor din Primăria Republicuţei Galaţi cică le-a ieşit, aşa, un „porumbel” din gură, cum că ar vrea să construiască în curtea pesede (cea de la intersecţia străzii Domnească cu strada Eroilor) o mare parcare supraetajată. Chestia aceasta, recunoaştem, atât din punctul nostru de vedere cât şi din al altora cu care am stat de vorbă, pare a fi o mare prostie, care din păcate se adaugă la multe altele promovate în ultima vreme de către aşa zişii specialişti şi atotcunoscători ai Primăriei. Dar, să începem cu începutul în demersul nostru şi să spunem că zona cu pricina, de gradul zero, în buricul târgului, cu importanţă istorică, administrativă şi „centrul compoziţional” al unui tablou de aşezare urbanistică, nu poate fi mutilată cu o construcţie de acest gen. Sperăm că nici actualul arhitect şef nu va pune botul la fantasmagoriile şi visurile erotice ale unora din Primărie.
Uitaţi, colegul nostru Silviu Vasilache, care se vrea util, cu propuneri decente, a scris cu mult timp în urmă (între timp au mai apărut şi alţii) că zona aceasta, precum Triunghiul Bermudelor, ce cuprinde clădirile Prefecturii (minunăţie arhitectonică) alături de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, noul sediu al Primăriei, Casa Pensionarilor (bijuterie de patrimoniu), Consiliul Judeţului şi fostul Teatru pentru Copii „Gulliver”, poate deveni centrul nodal al Galaţiului, centrul civic, mult visata şi dorita piaţă centrală de promenadă a gălăţenilor. De fapt, aşa cum există în majoritatea oraşelor mari din România, nu mai vorbim despre toate oraşele din VEST, din lumea civilizată. Practic am avea o piaţetă (centru civic) de format dreptunghiular cu o suprafaţă de aproximativ 10000-15000 mp. Aşezându-ne pe treptele Prefecturii cu faţa spre strada Eroilor, imaginea poate fi tradusă în felul următor: latura estică este trasată de strada Domnească cu cele două clădiri impozante şi importante, reprezentate de Prefectură şi Primărie, latura sudică va fi delimitată de Casa Pensionarilor şi mai apoi noua clădire a Consiliului Judeţean, latura vestică de vechea clădire monument a Consiliului Judeţean, iar latura nordică va fi delimitată de clădirea fostului Teatru Gulliver şi clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Toată această întreprindere nu înseamnă decât demolarea prin expropriere în interes de utilitate publică a câtorva clădiri pe o parte şi alta a străzii Eroilor.
Mai apoi ar urma, în mod firesc, activităţile de amenajare cu dalarea suprafeţelor, bănci, fântâni arteziene, corpuri de iluminat „a giórno” şi multe altele, ce ar transforma zona într-una de vis, de promenadă, de întruniri de tot felul, în fapt un adevărat centru al Republicuţei.
Acum, noi înţelegem că s-ar putea ca nici propunerea noastră să nu fie îmbrăţişată de către minţile luminate sau de către opinia publică a gălăţenilor, dar în nici un caz nu se aseamănă cu plombarea zonei existente cu un mastodont din beton, o cazemată transformată în parking pentru maşini. Dacă nu se achiesează cumva la ideea noastră din raţiuni de pesede, deoarece au sediul vizavi de Prefectură şi ar trebui demolat, noi spunem că nu este o mare pagubă sau păcat, că doar mai au unul mare şi spaţios la Romarta.
Dar există şi soluţia mult mai bună pentru ei, la compensaţie cu un nou sediu în clădirea monument, cu dimensiuni mult mai generoase pe strada Domnească lângă Prefectură, unde a fost sindicatul Frăţia.
Întorcându-ne la cauza problemei de la care a plecat toată tărăşenia de mai sus, prin lipsa spaţiilor de parcare în zona aceasta devenită sufocantă, noi propunem Primăriei să ia în calcul două lucruri simple, uşor de realizat, fără costuri imense şi care vin în completarea spaţiului de parcare de la subsolul Primăriei în mod firesc.
Pe strada Al.I.Cuza sunt în apropierea Primăriei mai multe terenuri, libere de sarcină sau nu, ce pot fi amenajate ca parcare. Un teren liber se află faţă în faţă cu Muzeul de Istorie „Casa Cuza”, altul lipit de Primărie, de vânzare cu casă cu tot, iar altele două libere de sarcină puţin mai încolo spre Casa Românească. Chiar dacă au proprietari pot fi cumpărate, dacă se vrea se poate, numai dacă ai viziune, ai dragoste de Galaţi şi doreşti cu adevărat să laşi urme pentru urmaşi şi istorie. Nu este aşa, dragi consilieri, stimaţi arhitecţi şi „dat drakului” de Primar, tânăr, frumos şi deştept”?!!

Jap 23 - februarie - 2018

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...