logoImpact EST nr. 791 - 13.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Până ce Transurbul îşi va reveni din dubla căpuşare politică, până când frecangiii din Primărie vor fi capabili să scrie un proiect solid şi viabil pentru a obţine bani de la Uniunea Europeană în vederea achiziţionării a 50 de mijloace de transport public de călători, până vor mai pleca alte 50.000 de locuitori ai Galaţiului, pe lângă cei circa 100.000 plecaţi deja între cele două recensământuri (recensăminte), până vom da afară jegurile leneşe numite funcţionari publici, până vom arunca peste bord vechea şi noua clasă politică deja învechită prin apucături, soluţia este revenirea la transportul mixt: public şi privat prin maxi-taxi. Desigur, dat drumul sub control. Întâi o sută-două de microbuze de 12 locuri sau chiar mai mari, de 30-40 de locuri, gen Isuzu, şi în felul acesta scapă lumea de coşmarul circulatului pe scara autobuzelor, tramvaielor şi troleibuzelor ca înainte de 1989.

(G. CIORICI) 25 - ianuarie - 2019

One Response so far.

  1. Ioana spune:

    Am o nedumerire: dacă au fost înfiinţate acele firme care asigurau transportul în Galaţi cu maxi-taxi alături de Transurb, înseamnă că activitatea firmelor respective era rentabilă. Mă gândesc dacă Transurbul nu ar fi putut să realizeze el această formă de transport în condiţii civilizate. Este o părere personală şi mă întreb dacă nu ar fi fost de bun augur pentru noi şi pentru Transurb.

Lasa un raspuns


Aceste firme din TOP

De 27 de ani, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi ...

Românii au îngropa

Virusul pestei porcine africane a lovit din plin România în ...

Mizeria MEHID rămâ

Uite-aşa, prin Republicuţa noastră se zvoneşte că la Primăria Galaţi, ...