logoImpact EST nr. 784 - 23.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Fiecare societate îşi are idolii pe care şi-i creează, şi pe care, mai apoi, volens-nolens, trebuie să-i urmeze. Dar niciodată cetăţenii, în totalitatea lor, nu au format unanimităţi în jurul unei singure idei. C-au fost poeţi, filozofi, „gladiatori”, oameni cu spirit lucid, elaborat, au privit altfel lucrurile. Asta pentru că, după cum se vede cu ochiul liber, zilnic asistăm la situaţii penibile, ridicole, la un pas de a deveni beligerante.
Pentru exemplificare, să punctăm câteva dintre situaţiile, putem spune groteşti, create prin osârdia celor aflaţi la guvernare, cu majoritatea lor parlamentară cu tot.
* * *
NESTLE, părăseşte Timişoara cu napolitanele JOE, îşi mută cuibul în Ungaria, lăsând 400 de oameni fără loc de muncă, şi fără posibilitatea de a se mai îndulci şi ei cu ceva. Şi asta fără comentarii sau târguieli.
FORD, anunţă disponibilizări masive, deşi intenţionează să construiască alte hale mari şi moderne. Dar nu la noi. Deh, autostrăzile…
Şi firma de telefoane mobile NOKIA a şters-o de la Cluj, de când hăul, şi tot fără anunţuri şi comentarii. Doar primarul, fost prim-ministru BOC, poate să ştie ce s-a întâmplat cu foştii salariaţi ai acestei firme.
* * *
Şi ca distracţia să fie deplină, să ne amintim de marele şi unicul eveniment petrecut în România. Cu ocazia preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de către bravul nostru guvern, şi care nici vorbă să fie lipsit de picanterii.
Dacă DONALD TUSK, polonez la origine, şi-a ţinut discursul în limba română. Ca să nu spună lumea că el e mai prost, al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a citit în engleză.
Oare a făcut asta ca să nu înţeleagă tot prostul cam cât se străduieşte marele comunist ascuns sub pulpana pesede să camufleze tenta vizibil antieuropeană şi evident prorusă, pe care o cloceşte preşedintele senatului în incubatoarele din birourile camerei superioare a Parlamentului?
La venirea boşilor europeni, în apropierea Ateneului, o masă importantă de oameni, cu pancarte în limba engleză, inscripţionate corect, atât literar cât şi gramatical, încerca să facă cunoscut, ca de obicei, la modul civilizat, conducătorilor continetului nostru, gravele probleme cu care se confruntă ţărişoara asta amărâtă. Printre ei, se afla şi marele patriot şi pianist de prima mărime, omul de rafinată cultură, DAN GRIGORE.
Când a fost întrebat de reporterii TV de ce nu se află nici în interiorul Ateneului şi nici la excelentul concert care a urmat, DAN GRIGORE a afirmat că, acolo, în stradă (sper că deocamdată), sunt lucrurile cu adevărat importante pentru naţia română. Bravo lui. Domnilor intelectuali adevăraţi, urmaţi-i exemplul.
* * *
De la festivitate au lipsit şi câţiva oameni, cum ar fi: Ion Iliescu, Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Liviu Dragnea. Pe acesta l-am amintit la urmă, din următoarele motive: actualmente are funcţii importante în statul român, cum ar fi: Preşedintele pesede, preşedintele Camerei Deputaţilor „Preşedintele Guvernului”, şi iubitul domnişoarei Irina. De la acest eveniment major nu ar fi trebuit să lipsească nici dacă lua foc Teleormanul cu TEL DRUM şi Balta Belina cu tot.
Să fie oare frica de acele vizite obligatorii pe care, în parcursul acestei luni, urmează să le facă în faţa Justiţiei, iar ordonanţa cu amnistia şi graţierea încă nu sunt de actualitate? Sau poate a absentat la sugestia fostului coleg de partid şi matrapazlucuri, RADU MAZĂRE, cum că i-ar fi găsit şi lui o colibă cu termopan, aer condiţionat la WC şi două etaje, cum intri în Madagascar, pe stânga?
Pentru moment a preferat Maldive, alături de trestia Irinuca. Din câte am inţeles, nu au găsit bilete decât pentru dus.
Ca efect al lăcomiei sfântului Orlando Discotecarul care, total neinspirat, a botezat această taxă care loveşte crunt şi nemilos la lingurică tot în prostul de rând care, în această nefericită conjunctură, nu încetează să-l plângă pe Ceauşescu.
* * *
Ca efect al acestei „ taxe pe lăcomie”, firma WIEE, care aduce gazele din Rusia, s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar mai scumpi oleacă gazul. Un 2% n-a omorât pe nimeni. Încă.
* * *
În urma celebrei şedinţe de preluare a preşedinţiei Consiliului U.E., din cât s-a constatat ulterior, omul de rând n-a înţeles nimic. Aşa că tot aşteaptă ca Dragnea să-i mărească fie pensia, fie leafa. Sfântă naivitate!
În final, câteva chestiuni, să le spunem hazlii, dacă n-ar fi de tot râsul.
Florin Iordache, care a fost delegat de Dragnea să-i ţină locul la parastas, a făcut harcea-parcea limba de talaş, proprietate personală, în aşa fel încât până şi Iliescu ar fi devenit gelos.
În fruntea mesei (aici loja oficială), şi-au găsit culcuş tot felul de neaveniţi şi de infractori. De ce cu toţii din acest „cel mai mare partid din România”, rămâne un lucru greu de înţeles. Sau nu… Deci: fiul şi nora lui madam Dăncilă, care nu aveau nici o treabă cu faptul că ei nu reprezintă nimic în ţara asta.
Infractori de rang înalt, înfipţi în buricul tribunei oficiale. Printre alţii, Adrian Năstase, Adrian Severin, miliţianul fără cravată, Titi Sultan, trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi luare de mită, subcomisar de poliţie, fost profesor la Academia de Poliţie, după cum glăsuiesc cei în cunoştinţă de cauză, şi pe care nu-i exclus, la cum evoluează situaţia în pesede să-i vedem propuşi pentru funcţia de ministru. Şi respinşi de Iohannis. Ce-ar mai trebui să facem pentru ca circul să fie total?

DIP-DIP 18 - ianuarie - 2019

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...