logoImpact EST nr. 886 - 18.09.2021

• A.G.A Ordinară incendiară pe 1 februarie 2021 •

•Va fi detronat gălăţeanul Ştefan Constantin? •

Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun mulţi dintre acţionarii şi angajaţii renumitei firme Electroargeş SA, firmă pe care mulţi o consideră ca fiind perla Imperiului Chelu. Afaceristul gălăţean Ştefan Constantin, aflat la conducerea acestei firme ca preşedinte C.A. din 2016, a condus autoritar această societate, reuşind să-şi impună în aceşti ani concepţia şi modul în care a dorit să transforme imaginea societăţii, direcţia de dezvoltare. Hulit de unii, apreciat de alţii, Ştefan Constantin se poate lăuda cu faptul că a scos societatea de sub controlul grupării Chelu, a făcut investiţii deosebite, reuşind la finalul anului 2020 să obţină fonduri de la stat în cuantum de 27,7 milioane de lei. Mai mult, conform comunicatelor de pe site-ul societăţii Electroargeş, am aflat că acesta a dat în judecată pe unii acţionari, membri ai grupării Chelu, reuşind să obţină în instanţă recuperarea unor prejudicii de la aceştia. Enumerăm cazul societăţilor grupării Chelu – Debrocons SA, Lineas Trade SA, Filmansat SA, Amattis SA, cât şi acoliţii acestuia, persoane fizice, Bunu Antonel Cristi, Petcu Vasile si Andronache Gelu, care au de plătit fiecare reclamantei Electroargeş câte 263.865,93 lei cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.11.2018, şi până la plata integrală a debitului principal de către fiecare dintre aceştia, precum şi 6.243,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată de la fiecare în parte. Deci, dintr-un foc, cum s-ar zice, Electroargeş are de încasat 1.890.767,06 lei de la cei care au păgubit societatea.
Unii din acţionari îl blamează, susţinând că acesta a condus după bunul plac societatea, a vândut participaţii importante, a făcut o investiţie dezastruoasă, nejustificată, la Mobila SA Rădăuţi, societate la care a achiziţionat 43,18% din acţiuni. Societatea respectivă a intrat în faliment în ianuarie 2020 şi astfel s-a produs o pierdere financiară pentru Electroargeş în anul 2020 de 16.792.970 lei. Mai sunt multe alte reproşuri la adresa acestuia, dar despre toate aceste acuze vom reveni cu detalii incendiare. Un lucru este clar:

Instanţa a hotărât: AGA Ordinară pe 1.02.2020

Aceasta este soluţia dată de Tribunalul Specializat Argeş în 22 decembrie 2020 referitor la solicitarea venerabilului acţionar Tudor Dumitru, deţinător a 12,85% din acţiunile Electroargeş. Iată sentinţa instanţei argeşene care a pus pe jar acţionariatul Electroargeş:
Soluţia în fond: „Admite în parte cererea. În temeiul art. 119 alin 3 din Legea 31/1990 autorizează convocarea de către petentul Tudor Dumitru a Adunării generale ordinare a acţionarilor societăţii Electroargeş SA. Aprobă ordinea de zi a Adunării generale ordinare a acţionarilor societăţii Electroargeş SA. Stabileşte data ţinerii primei adunări generale ordinare la 01.02.2021, ora 10.00, iar data ţinerii celei de-a doua adunări generale ordinare la 02.02.2021, ora 10.00. Stabileşte locul ţinerii şedinţei adunărilor generale la sediul societăţii Electroargeş SA din Curtea de Argeş str. Albeşti nr. 112, jud Argeş. Stabileşte ca şedinţele adunărilor generale să fie prezidate de Tudor Dumitru.”
Cum s-ar spune, debut de an incendiar la Electroargeş SA, prin solicitarea venerabilului Tudor Dumitru, cunoscut de toţi ca „dom profesor”, om de afaceri prosper, intrat pe piaţă bursieră de peste 20 de ani. Deţinător a peste 12% din acţiunile Electroargeş, acesta a dus o bătălie acerbă cu gruparea Chelu încă de la data în care membrii acesteia s-au infiltrat în firma argeşeană, respectiv de prin anii 2011. Bătălia a continuat cu cel care a preluat conducerea Electroargeş SA de la gruparea Chelu, gălăţeanul Ştefan Constantin, un apropiat al răposatului Cătălin Chelu. Ani la rând, Tudor Dumitru a încercat să lupte pentru introducerea unui climat de normalitate în administrarea firmei, fapt ce nu i-a prea reuşit. Într-un final, acesta a reuşit să convingă instanţa să dispună convocarea unei şedinţe AGA ordinară, mai mult chiar, să-l pună să prezideze respectiva şedinţă, cu scopul bine stabilit de a-l detrona pe boss-ul Ştefan Constantin. Iată cine sunt protagoniştii disputei:

Tudor Dumitru versus Ştefan Constantin

Aşa se poate defini ceea ce se întâmplă la această dată în culisele bătăliei pentru supremaţie la această firmă. O bătălie între tânărul afacerist gălăţean Ştefan Constantin şi veşnicul opozant Tudor Dumitru. Interesele celor implicaţi sunt uriaşe, având în vedere patrimoniul acestei societăţi, pleiada de societăţi comerciale în care Electroargeş deţine controlul. În perioada când gruparea Chelu conducea destinele firmei argeşene după bunul plac, Tudor Dumitru nu a reuşit să-şi impună punctul de vedere, dar a continuat lupta pentru supremaţie şi după ce la conducere s-a instalat Ştefan Constantin. Această dispută s-a materializat prin sentinţa dată de Tribunalul Specializat Argeş la finele anului 2020, sentinţă care i-a dat posibilitatea să convoace o adunare a acţionarilor ce i-ar permite, teoretic, să preia conducerea societăţii. Din anul 2016, an în care la conducere s-a instalat afaceristul Ştefan Constantin, ca urmare a unui concurs de împrejurări de care acesta a profitat din plin, Electroargeş SA a fost condus cu mână forte de către acesta. Părea că totul este sub controlul gălăţeanului, dar acesta a primit o lovitură neaşteptată de la fosta parteneră de afaceri Ala Procopenco, aceasta reuşind să obţină în 2018 o hotărâre în instanţă prin care i se returnau 16.000.000 acţiuni, respectiv 22,94% din acţiunile Electroargeş către firma sa, Bran Oil SA Galaţi. După îndelungate lupte în instanţă, hotărârea cu pricina a rămas definitivă, dar pe hârtie, căci Ştefan Constantin nu a returnat nici până la această dată acţiunile respective. De conflictul dintre Ştefan Constantin şi Ala Procopenco, administrator al firmei Bran Oil SA Galaţi, a profitat acţionarul Tudor Dumitru care, în sfârşit pare că şi-ar putea ocupa mult râvnitul post de lider la Electroargeş pe 1februarie 2021.

Va reuşi Dumitru Tudor marea lovitură?

Conform hotărârii instanţei de judecată din 22 decembrie 2020 referitor la convocarea AGA Ordinare din 1-2 februarie 2021, cel ce a fost desemnat să conducă şedinţa, Tudor Dumitru, a solicitat revocarea lui Ştefan Constantin din funcţia de preşedinte CA şi numirea sa în acest post. Dacă va reuşi sau nu să realizeze acest obiectiv domnul Tudor Dumitru vom vedea. Aceasta este o întrebare pe care şi-o pun mulţi din multitudinea celor interesaţi de viitorul firmei argeşene. Suspansul se menţine până la data ţinerii şedinţei şi este determinat de două probleme: una ar fi ţinerea şedinţei şi alta priveşte modul în care va vota Constantin Relative Investment SRL Bucureşti, firmă aparţinând lui Ştefan Constantin, firma care l-a propulsat în postura de mare boss la Electroargeş. Referitor la ţinerea şedinţei există o mare dilemă, şi asta pentru că Electroargeş, prin preşedintele CA Ştefan Constantin, în data de 19 ianuarie 2021 a făcut apel la sentinţa dată de instanţa de fond, iar apelul are puţine şanse de a se judeca până la data ţinerii şedinţei. Problema ar fi aceea că soluţia instanţei de fond, referitor la convocarea şedinţei în data de 1 februarie 2021, nu este definitivă şi nici executorie. Deci, în ce priveşte ţinerea acestei şedinţe a acţionarilor societăţii, există o mare incertitudine. Şi chiar dacă se va ţine, există o altă mare incertitudine în privinţa modului în care va vota firma Constantin Relative Investment SRL Bucureşti, firmă care figurează la Depozitarul central ca deţinând 36,83% din acţiunile Electroargeş.
Dacă firma lui Ştefan Constantin va participa şi va vota cu acţinile respective se pare că visul bătăiosului acţionar Dumitru Tudor de a se instala la frâiele Electroargeş va rămâne doar o iluzie. Se poate spune că indiferent de ce se va întâmpla pe 1 februarie 2021 la Electroargeş, se vor dezlănţui lupte cumplite între combatanţi, probabil cu numeroase plângeri penale şi acţionări în judecată.
În numărul viitor al ziarului vă vom prezenta ce s-a întâmplat pe 1 februarie la mult aşteptata şedinţă AGA ordinară de la Electroargeş.

Leo IANCULESCU 29 - ianuarie - 2021

5 Responses so far.

  1. Baciu I. spune:

    Nu se mai ţine nici o AGA ordinară la Electroarges, vedeţi comunicatul dat de presedintele CA Electroarges, Stefan Constantin din 28 ianuarie 2020. Visează bătrînul Tudor după cai verzi pe pereţi.

    • Caliga spune:

      Prostii debitate de acest mafiot de Ştefan, simte că pierde controlul asupra societăţii la care s-a instalat prin fraudă. Vedeţi Comunicatele de la Electroargeş unde se arată clar de Tudoe Dumitru că şedinţa trebuie ţinută, hotărîrea instanţei fiind executorie.

      • Baciu spune:

        Mai luaţi legea în mână, respectiv Noul Cod de procedură Civilă art. 424 al.(3) : ,,În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea de exercitare a căii de atac.”
        E prea deştept Ştefan Constantin pentru cei care vor să pună din nou mâna pe putere, gaşca lui Chelu cu Gavrilă din umbră şi Tudor băgat la înaintare. A uitat Gavrilă cum a avut puterea cu PAS-ul dar i-a trădat pe salariaţi pentru un sac de parai.

  2. Florea T. spune:

    Da de ce nu pomeniti de cele 219.000 euro pe care trebuie să dea înapoi mafiotul de Constantinescu Gabriel, omul care a distrus fabrica. Nu Stefan i-a pus în cîrcă banii şi l-a dat în judecată, acum Constantinescu cu Gavrilă şi cu acest Tudor vor să vină iar ei la conducere şi să facă iar ce au făcut ani la rînd, adică japcă, jaf.

  3. Gino spune:

    Dar de ce nu pomeniti dvs ce salariu “fictiv “ aveti acum la aceasta ora la electroarges?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Aceşti habarnişti

Indivizii aceştia, care, cică, sunt ai noştri şi care hotărăsc,în ...

Gala premiilor PIMM

Mereu reuşeşte Marian Filimon, acum pentru a 20-a oară, să ...

Cică se vrea veceu

Aflăm că în laboratoarele Primăriei Galaţi s-a pus la copt ...