logoImpact EST nr. 796 - 16.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Cristea şi Galiaţatos NEINCULPAŢI

 

Directorii M. R. Cristea, Galiaţatos şi Uzumtoma nu sunt inculpaţi, CĂCI NU EXISTĂ PREJUDICIU!

După mai bine de şase ani de la comiterea celui mai mare furt din istoria Regiei Autonome Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (RA AFDJ), dosarul cauzei a intrat vineri, 25 octombrie 2019, în Camera Preliminară a Judecătoriei Galaţi.
La data când a fost constatată lipsa din gestiune a 120 de tone de motorină, adică în 28.08.2013, valoarea calculată a prejudiciului se ridica la circa nouă miliarde de lei, adică 900.000 de lei noi, încât ne întrebăm de ce procurorul de caz, Traian-Laurenţiu IANCU, a decis că NU EXISTĂ PREJUDICIU, şi de ce dosarul a ajuns la Judecătorie.
Cum am preconizat la vremea când am scris în Impact-est despre acest mega-furt (vezi arhiva electronică sau cea print), directorii de atunci ai RA AFDJ nu au fost inculpaţi în acest dosar! Braţul scurt al legii abia de a ajuns la câţiva şefi de serviciu, că aşa se făptuieşte justiţia în Republicuţa Galaţi.

În 21 de zile au dispărut 120 de tone de motorină

Un scurt istoric. În data de 28.08.2013, în jurul orei 11,00, pe tancul de combustibil al RA AFDJ, nava „Brazi”, descinde o echipă de poliţişti de la Direcţia Regională de Transporturi Galaţi. După câteva „exerciţii” sumare de măsurare a cantităţii de motorină aflată în burta tancului petrolier, poliţiştii conduşi la acea vreme de Petrică Hahui, acum îmbârligător-director al Poliţiei Locale Galaţi, constată aproape fix de ochiometric o lipsă în gestiune de 120 de tone de motorină! Nu se ştie dacă din echipaj făcea parte vreun poliţist cu studii superioare, singurul în măsură să determine astfel de măsurători. I se aduce la cunoştinţă comandantului tancului „Brazi”, Pavel Motoc, care îndeplinea şi atribuţiunile de gestionar, că ei, poliţiştii, au constatat o lipsă în gestiunea lui de 120 de tone de motorină. Conform martorilor, după aflarea „sentinţei”, acesta a dat câteva telefoane, apoi s-a aruncat de pe navă în apă cu toate că nu ştia să înoate. Deci cei interesaţi i-au dat cale liberă la SINUCIDERE.
Şi acum un paradox pe care nu ne aşteptăm să-l descoperim în rechizitoriul procurorului de caz, document care a ajuns la instanţă în câteva volume care conţin 115 pagini. Deci, în 07.08.2013 a fost efectuat pe tancul „Brazi” un control de gestiune, control care nu a constatat diferenţe de cantitate. Şi mai vreau să vedem dacă în Rechizitorul valorosului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, apar investigaţii privind dispariţia anterioară a 700 de tone de motorină. În aceleaşi condiţii ceţoase.

Doar circa 10 inculpaţi în dosar.
Nu şi sinucisul Motoc!

Am uitat să vă spun. Astfel de cantităţi uriaşe de motorină, care să dispară în 21 de zile, sunt greu de imaginat, darămite de înfăptuit. Concluzia nu poate fi decât una singură: cele 120 de tone de motorină, plus altele 700 de tone lipsă, NU AU EXISTAT DECÂT ÎN ACTE, NU ŞI FAPTIC. Iar furnizorul – câştigător al licitaţiei era la acea vreme – firma D.S. Tofan, care are şi staţii PECO.
Revin la intertitlu. Dosarul care poartă numărul 12657/233/2018 a ajuns la judecătorul de Cameră Preliminară abia Vineri 25 octombrie 2019. Judecătorul Raluca Manoliu, fiica subprefectului Mihai Manoliu (felicitări pentru cele două fiice magistrat!), a vrut să se auto – recuze. După ce şefii au deliberat cererea Ralucăi Manoliu, au decis că nu sunt motive temeinice ale cererii! Aşa că s-a fixat următorul termen: 14.11.2019. Unul scurt, rapid.
Pe sălile Palatului Justiţiei au fost văzute doar câteva persoane din cele circa 10 care sunt inculpate în dosar. Iată câteva nume: Ştefan Panţâru, Mocanu Eugenia, Melania Boşcăneanu şi Marius Decuseară.
Procurorul de caz, tânăr şi cu nerv profesional, aflu, Traian-Laurenţiu Iancu, le-a reţinut pe două dintre inculpate (Boşcăneanu şi încă o femeie) 24 de ore la beci la … Buzău, căci Arestul din Galaţi era plin.
În schimb, constată prin Rechizitoriu că NU EXISTĂ PREJUDICIU!
Păi cum, 120 de tone de motorină evaluate în 2013 la circa 900.000 de lei, nu sunt prejudiciu? Sau i le-aţi turnat sinucisului Pavel Motoc pe gât încât să nu fie inculpată directorimea MR Cristea, Florin Uzumtoma sau Alexandros Galiaţatos (consilier, parcă, pe atunci)?!
Vom reveni.

Gelu CIORICI 1 - noiembrie - 2019

One Response so far.

  1. Carmen spune:

    Ce nu pricepeţi domnule Ciorici? Ce dacă este prejudiciu? Dacă acest procuror a decis că fapta nu există, nu există şi gata. Nu sunt procurorii cei mai tari?

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...