logoImpact EST nr. 743 - 26.09.2018

Chiar dacă a cerut amânarea suspendării, sancţiunea disciplinară o ustură-n…!

Despre faptele profesionale de arme ale CI „Bontea Daniela” am tot scris până, iată, cei din conducerea Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) au catadicsit să o suspende pe o perioadă de şase luni pe Daniela Bontea de la Cabinetul de Insolvenţă „Bontea Daniela”, din calitatea de practician în insolvenţă.
Şi, totuşi, la 28.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat decizia nr. 48/2018 a ISD Bucureşti.
Oricum ar fi şi orice i s-ar întâmpla, Daniela Bontea poate dormi liniştită în vila care se învârte după soare, chiar dacă este situată în cartierul de lux Traian Nord!

Numai din lichidarea Vâlceana a încasat 500.000 lei!

Nu vă uimiţi de tot, căci CI „Bontea Daniela” mai are de lichidat aici, chiar dacă acum valoarea bunurilor scoase la vânzare este redusă la 60%. Deci mai are de încasat onorarii, că doar nu s-o mulţumi doar cu cinci miliarde de lei vechi!
Numai că, dacă ne uităm puţin prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 15558/21.08.2018, la „Raportul privind descrierea modului de îndeplinire a atribuţiilor privind procedura falimentului pentru SC Vâlceana SRL, nr. 1314/14.08.2018”, vom observa următoarele, cităm: „Menţionăm că, după formularea cererii de înlocuire, ca efect al deciziei 48/2018 a ISD Bucureşti, practicianul (CI „Bontea Daniela” – n.a.) s-a abţinut a mai face acte procedurale. La data de 28.06.2018 Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea deciziei menţionate, fapt ce permite exerciţiul atribuţiilor şi am formulat cerere de renunţare la cererea de înlocuire la termenul (din dosarul de lichidare – n.a.) din 05.07.2018.
Aşadar, într-un termen foarte, foarte scurt, jurista Daniela Bontea obţine de la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea executării sancţiunii de a sta înafara lichidărilor timp de şase luni, şi se cere din nou băgată până în gât în lichidarea de tot a firmei Vâlceana. Desigur, judecătorul sindic Diana Oancea îi aprobă, ca de obicei, cum cam orice îi aprobă în dosarele în care este lichidator C.I. „Bontea Daniela”

„Deoarece mă afla în executarea sancţiunii”!

Aşa scrie CI „Bontea Daniela” în adresa nr. 976/31.05.2018 „Domnului Preşedinte” din dosarul nr. 9310/2012/a 82, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, adresă care reprezintă o cerere de amânare. Dar, haideţi să vedeţi cu ochii voştri, căci vom cita ad literam:
„CERERE DE AMANARE a cauzei justificat de faptul ca ma abtin in exercitarea de atributii specifice activitatii (in concret formularea de aparari prin raportare la noile cereri ale reclamantului), urmare comunicarii la 02.05.2018 a deciziei 48/23.03.2018 ISD prin care s-a respins contestatia subsemnatei impotriva deciziei din 16.10.2017 a ILD Galati.
Deoarece ma afla in executarea sanctiunii disciplinare a suspendarii calitatii de practician in insolventa, fapt anuntat instantei prin adresa 882 din 08.05.2018 prin care am solicitat inlocuirea, urmeaza sa luati act de cele invederate si sa acordati un termen pentru ca practicianul ce va asigura conducerea procedurii sa poata fi numit si face aparari si in prezenta cauza asociata. CI BONTEA DANIELA”.
Mamăăă! Exprimare de… „analfabet funcţional”, nu alta!
Şi, bineînţeles că judecătorul sindic Daniela Oancea se supune rugăminţii, aşa că dă următorul ciocan, cităm: „JUDECĂTORUL SINDIC, Pentru clarificarea situaţiei practicianului în insolvenţă în dosarul de fond, respectiv fie la CA Bucureşti se vor suspenda efectele deciziei de suspendare a suspendării calităţii de practician în insolvenţă, fie în dosarul de insolvenţă al debitoarei se va dispune înlocuirea practicianului în insolvenţă CI Bontea Daniela. Având în vedere că nu există un lichidator judiciar, dat fiind suspendarea acestuia,
Pentru soluţionarea prezentei cauze, DISPUNE: Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2018, cu citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.06.2018.”
Câte portofolii a mai pierdut C.I. „Bontea Daniela” în această perioadă de suspendare a suspendării, să ne mai scrieţi şi voi, căci noi nu ştim decât de trei.
Vom reveni.

Grigore CORBU 7 - septembrie - 2018

Lasa un raspuns


Alde APIA, mai nociv

Până să primească subvenţia UE de 1,8 milioane de euro, ...

În loc de trupul ma

Tragedia orfanei, încă minoră, Antonia-Andreea Ivan se amplifică pe zi ...

Săraca Filială Sud

Iată, facem apelul celor vreo 60 de scriitori, câţi numără, ...