logoImpact EST nr. 893 - 04.12.2021

Despre dosarul în care sunt implicaţi cei doi gălăţeni pentru fraude uriaşe produse fabricii de mobilă Alprom SA Piteşti am scris de mai multe ori. Este vorba de dosarul nr. 3562/109/2018 Tribunal Argeş, care a avut termen pe 23 februarie 2021, dată la care cauza s-a amânat pentru 16 martie 2021. Se pare că, deşi se încearcă prelungirea judecării cauzei cât mai mult posibil, dosarul se apropie de final, asta după ce a trecut destul de rapid de furcile caudine ale camerei preliminare. Acuzele pentru cei doi sunt de o gravitate extremă – în cazul inculpatului Constantinescu Gabriel (foto), acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– delapidare în formă continuată prevăzută de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (2 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Maital Press S.R.L.);
– complicitate la fapta de spălare a banilor prevăzută de art. 48 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Maital Press S.R.L.);
– evaziune fiscală prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Maital Press S.R.L.);
– delapidare prevăzută de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Giokilt Serv Com 57 S.R.L.);
– complicitate la fapta de spălare a banilor prevăzută de art. 48 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Giokilt Serv Com 57 S.R.L.),
– evaziune fiscală prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Giokilt Serv Com 57 S.R.L.);
– delapidare în formă continuată prevăzută de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (68 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Terifal S.R.L.);
– complicitate la fapta de spălare a banilor prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Terifal S.R.L.) şi
– participaţie improprie la fapta de tentativă la evaziune fiscală prevăzută de art. 52 alin. 3 din Codul penal rap. art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Terifal S.R.L.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.
Panaite Tinel este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la fapta de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (2 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din Codul penal penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Maital Press S.R.L.);
– spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Maital Press S.R.L.);
– complicitate la fapta de delapidare prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 5 din Codul penal penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Giokilt Serv Com 57 S.R.L.);
– spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Giokilt Serv Com 57 S.R.L.);
– complicitate la fapta de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (68 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Terifal S.R.L.) şi
– spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal (referitor la relaţia comercială cu S.C. Terifal S.R.L.), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal).
Vă ţinem la curent cu acest caz.

Leo IANCULESCU 26 - februarie - 2021

9 Responses so far.

  1. D.G. spune:

    Nu de la mobila li se trage ci de la chirii platite de fabrica de mobila Alprom catre niste firme fantomatice din Galati in care fraierul de serviciu a fost ales un pacalici Panaite Tinel. Am avut ocazia să vad rechizitoriul te crucesti. Capul este acest Constantinescu, celalalt este un fraier, un papagal, un amarastean care pentru ceva banisori de sprit, o rabla sa umble pe ici pe colo a intrat in belea. Nu are amaritul asta de unde sa dea vreun leu.

  2. Denis spune:

    N-o sa pateasca nimic Constantinescu Gabriel, zic asta pentru ca de fiecare dara cind a avut dosare a scapat. Primul l-a avut la Portelanul Dorohoi, atuinci a fost condamnat cu suspendare pentru manilpulare piata capital, dar nimic nu s-a cercetat cum a fost distrusa fabrica de acest individ cu cei din sleahta lui. Totul a fost de ochii lumii. Cind cu arestul cu Catalin Chelu, alta cacialma, l-a prostit pe acesta ca sa-l scoata din joc. Singurul vinovat Catalin Chelu, iar Constantinescu iar condamnat cu suspendare. Acum invirte sute de milioane, acapareaza fabricile una dupa alta, este omul in rovele.

  3. C.D. spune:

    Normal, daca fura un telefon, vreo geaca, vreun portofel intra repede la mititica,
    Daca a furat asa mult cum se zice normal ca are baiatul ce imparti, toata lumea multumita. Astai mersul pe la noi.

  4. Mara spune:

    Nu inteleg cum scapa acest individ dupa toate escrocheriile facute, probabil ca a uns bine peste tot. Asta se intimpla intr-un stat mafiot, mafiotii fac legea. Am comentat acum vreo 2 ani cind s-a scris ca datoreaza vreun milion de euro, de ce fiscul nu recuperează bani de la toti acesti indivizi despre care ati scris. Vreau acum sa stiu si cred ca toti cei ce urmaresc dezvaluirile din ziarulu, au platit aceste persoane vreun leu?
    Bun, dezvaluiti ba una ba alta, dar finalitatea?

  5. Silviu spune:

    Va trimit spre edificare cine este acest individ malefic, v-as putea da si imaginile video daca este tehnic posibil, oricum vi le trimit pe adresa de contact redactie, precum si alte inregistrari ambietale ale acestui individ care vor soca pe multi si speria pe altii.

    Constantinescu Gabriel primeşte un set de documente, pe care începe să le examineze.
    Iata dialogul ce a urmat intre chestorul Fatuloiu si Constantinescu Gabriel, cunoscut ca interfata lui Chelu cu Politia, Parchetul etc., omul care impartea darurile.

    “Fătuloiu Dan Valentin: Ştiai că-s patruş’opt? Ă?
    Constantinescu Gabriel: Nu. Că… Da, ştiam că sunt… A! Da, mai multe sunt la mine!
    Fătuloiu: (râde) Cele mai multe-s la tine, da! Deci, tu o iei pe coajă, dacă… Doar dacă fac aşa! (pocneşte din degete)
    Constantinescu: Ştiu, da’…
    Fătuloiu: Vă ia pe toţi, ştii? (…) Bă, eu am lucrat în America, mă!
    Constantinescu: Dumneavoastră?
    Fătuloiu: Da, doi ani de zile. Aşa că…
    Constantinescu: Aţi avut specializări acolo?
    Fătuloiu: E, cu crima organizată, criminalitate economico-financiară. Păi, de ce crezi că Nica, când a venit din America, mi-a cerut pensionarea?
    Constantinescu: De teamă.
    Fătuloiu: De teamă, nu?
    Constantinescu: Posibil.
    Fătuloiu: Cât i-aţi dat lu’ Nica până acum?
    Constantinescu: N-am avut… ă…
    Fătukoiu (râde): Privatizarea, prima, n-aţi făcut-o cu… cu el?
    Constantinescu: La care privatizare vă referiţi?
    Fătuloiu: Prima, când a început Chelu cu…
    Constantinescu: Să cumpere la F.P.S.?
    Fătuloiu: Aha!
    Constantinescu: Ă.., istorie, sunt şpăgi…demult…
    Fătuloiu: Păi, el şi-a pus oamenii acolo ca să mătrăşească dosarele şi le-a împărţit pe judecători, pe procurori şi p’aia.
    Constantinescu: Da, da’ nici n-au fost cine…
    Fătuloiu: Pe ce dosare vreţi voi să lucrăm? Care vreţi să le omorâm?
    Badea Ştefan Niţache Toate!
    Fătuloiu: Toate?
    Badea: Da.
    Constantinescu: Alea de la D.I.I.C.O.T., nu?
    Fătuloiu: Alealalte le-aţi rezolvat?
    Constantinescu: Păi, sunt oprite ce să… am discutat-o în unele…
    Fătuloiu: Ştii vreun poliţist, procuror care a stopat?
    Constantinescu: Care mi-a trimis neîncepere?
    Fătuloiu: Îhî.
    Constantinescu: Da, a fost.
    Fătuloiu: Cum îi cheamă? Dă-mi unu’, doi!
    Constantinescu: De la Galaţi?
    Fătuloiu: Îhî. Hai, mă, că eu îi ştiu, ce naiba?! Damian, Bolea, Dimofte!
    Constantinescu: Păi şi Bolea şi… sau Damian când a fost cazul.
    Fătuloiu: Aşa! Deci, pe toate?
    Badea: Eu aşa zic, da.
    Constantinescu: Eu aşa zic că-i cel mai bine.
    Fătuloiu: Şi cum daţi banii?
    Constantinescu: Ne descurcăm noi, nu…
    Fătuloiu: În câte tranşe?
    Constantinescu: Lunar, sau cum se stabileşte.
    Fătuloiu: Lunar?
    Constantinescu: Rezolvă cum trebuie…
    Fătuloiu: Cinci sute la început sau cât?
    „Cinci sute de mii la început?”
    Constantinescu: Cinci sute de mii la început? Da’ câţi bani e vorba-n total?
    Fătuloiu: Păi, nu ştiu, mă, faceţi o ofertă!
    Constantinescu: Păi, nu ştiu… ă… nu ştiu, ce să zic?!
    Fătuloiu: Păi, nu ştiu, în funcţie de prejudiciu, facem un procent din prejudiciu. Păi, eu vă omor prejudiciul, nu?! Discutăm pe termeni de business. Cât e?…
    Constantinescu: Şi faptele?
    Fătuloiu: Ă?
    Constantinescu: Şi faptele?
    Fătuloiu: Păi, faptele mor toate, se dă neîncepere în toate. Dau dosarele înapoi la Galaţi şi dăm acolo pentru că fiind… ă… le scot sub trei milioane…
    Badea: E mai uşor… şi e mai uşor.
    Fătuloiu: E faptă penală pedepsită mică şi merge pe scoatere sau pe amendă administrativă.
    Constantinescu: Bun, spuneţi un scor, că dumneavoastră ştiţi, ce naibii, ce să spun acuma?!
    Fătuloiu: Păi, nu ştiu, tu mi-ai spus! (…)
    Badea: Eu v-am spus, în jur de cinci sute şi cum am discutat adineaori.
    Fătuloiu: Şi cum… restul cât?
    Badea: Păi, o luăm pe etape, aşa!
    Fătuloiu: Cât? Ziceţi, mă, cât?!
    Constantinescu: Păi, zii, mă, băiatule, mă!
    Badea: Păi, eu ştiu, şapte, opt sute, aşa?
    Fătuloiu: Un milion, să fie cifra..
    Badea: Da, e de discutat şi mai ajutăm şi în alte speţe, dacă e problema să mai avem şi noi.
    Fătuloiu: Păi, pe urmă colaborăm.
    Badea: Da.
    Fătuloiu: Când vine prima tranşă?
    Badea: Asta tre’ să mă lăsaţi vreo două, trei zile. Nu, Gabi?
    Constantinescu: Da.
    Fătuloiu: Da’ vreau să mă întâlnesc cu Chelu.
    Constantinescu: Da, deci, eu vă… Cel mai bine e să…
    Fătuloiu: Să-mi dea el banii pentru că vreau să discut cu el, eu cu el. Nu vreau să am martori când iau banii.
    Constantinescu: Corect!
    Fătuloiu: Şi cum vrea el, unde vrea el! Vrea la Galaţi, vrea în pădure, vrea pe câmp, ca să vedeţi… să nu ziceţi că vine cineva, în mijlocul câmpului ne întâlnim cu maşinile, geanta… şi în momentul ăla când îmi daţi banii va şti, veţi primi semnal că vă cheamă să… pe neîncepere, vă dă aia de la Poliţie.
    Constantinescu: Îhî.
    „Văsâi e prietenul meu, dar n-am glume d’astea, de business…”
    Badea: Noi trebuie să oprim un pic şi prigoana asta de la Piteşti.
    Fătuloiu: Eu, când aţi făcut voi contractu’ cu VĂSÂI, privatizare, eu eram în America. Am venit după doi ani de zile.
    Constantinescu: Păi. Şi noi…
    Fătuloiu: Văsăi v-a făcut sesizare la Parchet, D.I.I.C.O.T., până să vin eu…
    Constantinescu: Pentru ce, pentru ce s-au sesizat?
    Fătuloiu: Nu mă inter… Nu ştiu!
    Constantinescu: A! Da, bine, bine.
    Fătuloiu: N-am nicio treabă. El e prietenu’ meu, da’ eu n-am glume de-ăstea de business. N-am făcut niciodată treaba asta, o fac pentru prima oară, că mi-aţi sugerat voi că ies la pensie şi pot să stau liniştit. Mă pensionez a doua zi. Şi lucrez cu voi.
    Constantinescu: Nu-i problemă!
    Fătuloiu: Mai aveţi de luat mult?
    Constantinescu: Nu!
    Fătuloiu: Sau intrăm în business corect acum?
    Constantinescu: Da’ suntem într-un business corect.
    Fătuloiu: Ha! Da, dacă vreau eu!
    Constantinescu: Aşa e! E adevărat! Nu, deci, cu… cu Văsăi, Văsăi s-a tot lăudat în stânga, în dreapta, că e prieten cu dumneavoastră, că are…
    Fătuloiu: Nu!
    Constantinescu: La modu’ serios!
    Badea: Eu zic că aveţi încredere în mine, că ne ştim de zece ani.
    Fătuloiu: Da’ ştie toată lumea că e prietenu’ meu, mă! Da’ voi…
    Badea: Păi, da, da’ nu… nu…
    Fătuloiu: Da’ tu, care ştiai că eu sunt în America… Şi doi ani de zile am fost în America… Cum puteam eu să intervin pentru Văsăi?
    Badea: Domnu’ Dan, eu vă spun că ăsta… asta e realitatea. Nici în mine n-aveţi încredere?
    Fătuloiu: Aşa… Aşa se lăuda el. E posibil!
    Badea: Şi el…
    Fătuloiu: Dar n-am nicio legătură! Uită-te aici! Vezi, douăzeci şi patru noiembrie… Eu fac o rezoluţie şi nu e numai asta… În toată ţara am căutat cum s-au împrăştiat dosarele… Şi am zece, douăzeci de-ăştia… Rezoluţii în care am conexat…
    Badea: Corect!
    Fătuloiu: Că ştiam că se împart dosarele pe evaziune să le (…). Şi am zece Chei pe aici (chelioşi).
    Constantinescu: ….(neinteligibil)…
    Fătuloiu: Chelu’ unu, Chelu’ doi, Constantineştii…
    Badea: Nu! Trebuie omorâtă un pic şi presiunea care o avem la… pe Piteşti, Gabi!
    Fătuloiu: Omorâm, păi, normal! Aia e problema voastră!

    Acesta este omul care l-a tradat pe Cătălin si acum se bucură de averea lui impreuna cu fratii lui, cu moldovencele bagate in patul lui.

  6. Avram Rodica spune:

    Stupefiant un asemenea dialog, intre un evazionist, probabil, si cel mai mare sef din Politie, Fatuloiu Dan care nu s-a mai auzit nimic de ani buni. A luat cumva mita si s-a evaporat? Nu pot sa cred ca poate fi real asa ceva. Cine este acest individ, este liber la aceasta dată, a platit prejudiciile create? Ma intreb daca acest dialog postat este real?

  7. Grigore Corbu spune:

    Bună ziua, domnule Silviu. Poate aveți și printul oficial al acestei înregistrări, să știm care este sursa, și atunci aceste înregistrări merită publicate, cu comentariile de rigoare. Le vom lansa și spre presa centrala, scrisă și TV.
    Ne interesează și cazul avocatului Deleanu, pentru a cere un punct de vedere și maestrului Romeo Cosma, unde activează.
    Mulțumesc, aștept un semn,
    Grigore Corbu

    • Silviu spune:

      Va salut cu respect domnule Corbu. In ce priveste inregistrarile si multe alte detalii, picante se poate spune, sunt la dosarul din instanta ca probe. Cum se mai drege vremea doresc sa vin in Galati si ne vedem, mi-ar face deosebita plecerea sa va cunosc personal. Vad ca sunteti, din pacate, singurul ziar care mai demasca cu mult curaj, fapte de coruptie, infractiuni de amploare, motiv pentru care va respect foarte mult.
      Va trimit astazi si motivarea condamnarii acestui Constantinescu Gabriel, un individ care trebuia de mult sa fie dupa gratii.

      4. Fapta inculpatului CONSTANTINESCU GABRIEL, constand in aceea că, in perioada august – 12 noiembrie 2010, impreună cu inculpaţii BUNU ANTONEL CRISTI şi BADEA ŞTEFAN NIŢACHE, l-au ajutat pe inculpatul CHELU CĂTĂLIN CONSTANTIN să mituiască pe denunţătorul Dan Fătuloiu, secretar de stat, in scopul obţinerii unor soluţii favorabile respectiv de prescripţie prin tergiversarea dosarelor şi stoparea activităţii de centralizare a lor, dosare privind pe ceilalţi inculpaţii intruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 255 din C.p. şi la art. 7 alin. 2 din Legea nr.78/2000.
      Inculpatul a făcut acte de ajutorare morală şi materială participand la negocierile de mituire dar nu s-a limitat la acestea ci a făcut şi acte materiale de procurare a sumei de 212.850 lei de la societăţile comerciale unde acţionar majoritar era inculpatul Chelu şi de insoţire a acestuia din urmă in data de 12.11.2010 cand suma a fost remisă secretarului de stat.
      Deşi la prima vedere actele sale materiale ar fi de o gravitate extremă şi ar putea determina instanţa să se orienteze către o pedeapsă cu executare poziţia sa de facto in cadrul societăţilor comerciale controlate de inculpatul Chelu este una specifică persoanelor interpuse.
      Intr-o discuţie din data de 12.08.2010 dintre inculpatul Badea Niţache şi fiul secretarului de stat, denunţătorul Fătuloui Alexandru, primul inculpat se referă la inculpatul Constantinescu Gabriel in cuvinte neonorante arătand că in cadrul firmelor lui Chelu, Constantinescu Gabriel deşi are funcţie de director este epiderma organului genital masculin (inculpatul foloseşte in concret exprimare argotică), are o poziţie sexuală pasivă etc., aceste expresii denotand foarte clar că inculpatul Constantinescu nu avea o poziţie decizională in fapt.
      Intr-o altă discuţie a inculpatului Badea Niţache cu denunţătorul Dan Fătuloiu, primul inculpat arată că numitul Constantinescu este incantat de poziţia de director la firmele lui Chelu deoarece primeşte de la acesta un BMW X6, bani de cazinou şi are datorită acestor elemente posibilitatea de a seduce femei
      frumoase. Tonul discuţiei este unul amuzant şi plin de desconsiderare faţă de inculpatul Constantinescu.
      Cand a venit la negocieri, aşa cum s-a arătat in cuprinsul motivării inculpatul Constantinescu nu a părut a avea vreo capacitate decizională ci i-a spus că se va plăti „cat s-a discutat”.
      Nu se impune deci o pedeapsă privativă de libertate ci se va orienta tot către o pedeapsă cu suspendare dar intr-un cuantum mai ridicat decat in cazul inculpatului Bunu deoarece a avut şi acte de complicitate materială.
      In ceea ce priveşte măsurile preventive Tribunalul apreciază că se impune menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii Chelu Cătălin şi Badea Niţache avand in vedere că din probatoriul s-a conturat cu claritate vinovăţia acestora, instanţa a stabilit pedepse privative de libertate iar aceştia au tot interesul să părăsească teritoriul ţării pentru a se sustrage de la judecată sau
      de la executarea pedepsei.
      Nu in ultimul rand inculpatul Chelu are deja o locuinţă in Republica Moldova unde s-a şi retras o vreme tocmai pentru a temporiza activitatea organelor de urmărire penală după cum rezultă din declaraţiile celorlalţi coinculpaţi.
      In ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Bunu şi Constantinescu, Tribunalul va revoca această măsură preventivă faţă de cuantumul redus al pedepselor şi modalitatea de executare stabilită, aceştia neavand vreun motiv pertinent să se sustragă de la procesul penal.
      In baza art. 26 Cod penal raportat la art.255 Cod penal si art. 7 al 2 din Legea 78/2000 condamna inculpatul Constantinescu Gabriel………, la 2 (doi) ani inchisoare.
      In baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de incercare de 4 ani stabilit in condiţiile art 82 Cod penal.
      Pune in vedere inculpatului art. 83 Cod penal.
      Face aplic. art. 71 al 5 Cod penal si 64 lit a teza finala şi b Cod penal si dreptul de a mai ocupa vreo funcţie in cadrul vreunei societăţi comerciale.
      In baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa durata prevenţiei de la 20.11.2010 la 11.02.2011
      Cu apel in 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente si comunicare pentru părţile lipsa.
      Pronunţată in şedinţa publică azi, 12.10.2012.
      PREŞEDINTE GREFIER
      Matei Dorel George Comşa Irina
      Red.M.D.G.
      Dact.K.DJ.
      Data 14.12.2012/4 ex.

  8. Vicol spune:

    Nu inteleg de ce se pune in circa acestor doua persoane treaba cu mobila dusa la Galati de vreo 4 miliarde, daca banii au ajuns la Rimar Doina, prin Pexalfin, pentru ce oare, sunt vinovati astia doi. Pentru ce nu este Rimar Doina in dosar, pentru ce a luat ea banii astia, o suma uriasa, asta merita cercetat. Ea trebuie sa dea banii, este furt ordinar, cu multi complici. Sunt astia doi mafioti, sa plateasca ca probabil au facut o groaza de excrocherii, dar banii de mobila sint la Rimar. Nimeni nu a sesizato la politie, de ce.

Lasa un raspuns la Mara


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Primarul şi cei 15

Aceşti izmenari stau toată ziua cu stufu-n gură şi calcă ...

HARTA COLINDELOR ROM

HARTA COLINDELOR ROMANESTI  

Andrea Chiş candide

Judecătoarea Andrea Chiş, plecată în CSM de la Curtea de ...

Gabriela Baltag, can

• „Mi-aş dori să redau CSM transparenţa de odată. Trebuie ...

Informare contribuab

INFO-Solicitarea certificatelor de rezidenta din SPV de catre PF