logoImpact EST nr. 746 - 19.10.2018

Acum doi ani jumate, într-o dimineață, în Ivești, mascații bubuiau câteva uși. În groaza și plânsetele celor trei copii – cu vârste între 5 și 11 ani – tatăl lor, Prună Marius Gabriel, a fost încătușat de oamenii negri, cu cagule.
Nu ucisese, nu violase. N-a dat în cap. Nu e proxenet și nici cămătar. Era acuzat de „constituirea unui grup infracțional și evaziune fiscală.”
Adică, așa, mai pe-nțelesul nostru – nu dădea la stat cât îi calculau „organele competente” și se mai și împotrivea dijmăritului, cu alți „complici”. Nu, nu se-mpotrivea nici cu furca, nici cu sabia, se încontra ca un pârlit de inginer ce era, se-mpotrivea cu acte, cu hârtii, cu acțiuni de opoziție legală și denunța abuzurile șistemului. Pentru asta, trebuia săltat de mascați, încătușat ca un criminal, în fața copiilor.
…iată ce spun dispozițiile legale și ce se recomandă, conform procedurilor în vigoare: situațiile în care unei persoane reținute sau arestate preventiv i se pot pune cătușe sunt acelea în care această măsură este necesară pentru a evita un pericol pentru cel arestat sau pentru alte persoane, când are manifestări violente sau a săvârșit fapte de violență, în cazul infracțiunilor flagrante, a evadării, sau alte asemenea situații. Nu se pot pune cătușe oricărei persoane reținute sau arestate, fie preventiv, fie în executarea unei pedepse. Imobilizarea prin cătușe sau alte mijloace trebuie să fie o măsură excepțională și folosită doar atunci când ea se impune în mod obligatoriu pentru prevenirea unor incidente, pentru restabilirea ordinii, pentru evitarea vătămărilor care ar putea fi produse și doar atât timp cât este absolut necesară.
Prună Marius Gabriel a fost adus și reținut în arestul Politiei, alături de tatăl său – Prună Neculai – dar și de soția și mama sa… Deși acestea s-au dovedit a nu avea treabă cu ce li se punea în cârcă lui Marius și Neculai, au fost băgate la arest și ele.
În consecință, pentru aceste comportamente abuzive, tatăl și fiul (Neculai și Marius Gabriel) au întocmit o lungă și complicată sesizare către Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.
În acest act, ei denunță comportamentul abuziv al procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați (Cărare Sorin, Leahu Sorin și Negraia Emilia) care au efectuat acte de urmărire penală în dosarul nr. 53/D/P/2013 și al judecătorilor de drepturi și libertăți care au soluționat propunerea de arestare preventivă, cererea de prelungire a măsurii arestării preventive și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Din materialele primite, cităm: „Bună ziua! Numele meu este Loredana Prună și vă scriu la solicitarea tatălui meu – Prună Neculai, aflat în prezent în Arestul IPJ Vaslui, arestat în data de 26.02.2016 de Tribunalul Galați în urma propunerii formulată de DIICOT ST Galați în dosarul nr. 53/D/P/2013, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de aderare la grup infracțional și evaziune fiscală. Mi-a comunicat să vă scriu acest mail ca urmare a publicării articolului dvs din data de 20.04.2016: „Procurorul DIICOT – Cărare a inventat un grup criminal organizat ca să mascheze corupția din Justitia Gălățeană”, întrucât are suspiciunea că acest domn procuror Cărare Sorin a inventat un alt grup infracțional mascat, în care tatăl meu să fie arestat, întrucât sunt „presiuni” de la Secretarul General de Stat al Guvernului, Sorin Chelmu – întrucât a îndrăznit să își ceară drepturile cuvenite de la APIA – CJ Galați, în cuantum de 13.301.434 lei.
Vă aduc la cunostință că a fost formulată o cerere de recuzare a domnului prim-procuror Cărare Sorin – însă, având în vedere sistemul juridic … avem mai multă incredere în investigația jurnalistică.”
Transpar și alte fapte, din cele susținute de inculpați; dacă sunt adevărate și pe jumătate doar, arestările ar trebui operate repede, de partea cealaltă a „demarcației”.
De exemplu, ei susțin (în scris!) că sunt victimele unui grup infracțional (constituit din procurori, înalți funcționari de stat și directori atârnați în teritoriu) fiindcă au refuzat să dea parandărătul pe care acești oficiali îl jupoaie, sistematic și continuu, de la antreprenorii în agricultură și zootehnie.
Cităm, din materialul primit la redacție: „Consider că prin acest dosar, respectiv nr.53/D/P/2013 înregistrat pe rolul DIICOT – ST Galati, se dorește a se crea “puntea de legătură“ dintre “directiva“ primită de la Secretarul General de Stat al Guvernului, Chelmu Sorin Sergiu – și arestarea mea și a fiului meu, Prună Marius Gabriel.
Am suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea domnului Prim – Procuror Cărare Sorin Dănut este afectată, întrucât a primit “comandă“ de la Chelmu Sorin – “doctorand cu lucrare plagiată“, cel care omite a afirma că este de profesie inginer zootehnist – să “mă înlăture de pe piață” printr-un dosar inventat, pentru că am îndrăznit să îmi cer drepturile ce mi se cuvin de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Galați – în sumă de 13.301. 424 lei.
Aceasta situație se datorează faptului că, la data de 20.08.2013, am emis o adresă către APIA – CJ Galați, în atenția doamnei Camelia Viorica ( Nicolau ) – șef serviciu ACDPASCMP Galați, prin care am adus la cunostință că „…toate controalele ce au fost efectuate la SC SUINTEST SRL au fost dictate în urma reclamațiilor pe care tu le-ai făcut la DNA, SRI, Poliția Economică, Departamentul Antifraudă și altele, pentru ca tu, în acest tot timp, să poți înșela și să poți fura bani de la APIA și că ”ai fost angajată pe bază de relații, SORIN CHELMU – fostul tău iubit care te-a angajat – ruda ta de la Vaslui“ și am refuzat să dau “șpagă” funcționarei APIA, așa cum mi s-a cerut sub forma unui “împrumut mascat“ de 200.000 lei și la final 30% din suma obținută cu titlu de subvenție, astfel cum dau ceilalți agricultori din zona Moldova, crescători de porcine și de păsări (am cunoștință că SC VANBET SRL, prin dr. Bogos Fănel, oferă anual acest procent de 30 % “oamenilor cu funcții sus-puse la București“).”
…Ei, aici e cheia problemei! …deosebit de interesant de aflat exact care sunt „oamenii cu funcții sus-puse, de la București” care jefuiesc agricultorii!!! Acolo sunt marile furturi, sumele grase.
Nu suntem în măsură să pronunțăm sentinte și nici nu avem toate datele pentru o cântărire limpede, întreagă și nepărtinitoare. Dar avem dreptul și obligația să punem întrebări, atunci când lucrurile, oamenii și întâmplările devin strigătoare la cer. Vom reveni!

Dan Manole 13 - iulie - 2018

Lasa un raspuns


Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...

Ţara, atârnată de

Iarnă de iarnă, glonţul frigului le şuieră pe lângă ureche ...

Culese din „târgu

Prin târg, aşa ca o adiere, ca reverberaţii ale ecourilor ...