logoImpact EST nr. 746 - 19.10.2018

Greu de crezut, ar părea la prima vedere. Dar pe măsură ce vă vom prezenta cazul lui nea Manole, despre care am mai scris, veţi vedea că treburile nu prea sunt în regulă.
Iată pe scurt povestea încâlcită a unui caz ce putea fi foarte simplu rezolvat dacă justiţia ar fi fost pusă şi în slujba cetăţeanului de rând.
Scurt istoric pentru aducere aminte
Nea Manole a trebăluit la fostul IIRUC Galaţi, actualmente FRICOM SA Galaţi, ca lăcătuş frigotehnist de la înfiinţarea societăţii, respectiv 1972 şi până în anul 1995, an în care a fost pus pe liber cum se zice, respectiv i-a fost desfăcut contractul de muncă. Toate bine mersi, numai că a apărut o problemă, dacă nu chiar două: omul n-a primit niciodată o decizie de încetare a contractului de muncă, iar persoana care i-a spus „out” a fost un anumit personaj numit Petre Gică, persoană care apăruse prin luna mai 1995 în societate, erijându-se ca director al societăţii. Nea Manole a fost încredinţat că respectivul avea calitatea respectivă, având în vedere că acesta îşi făcuse apariţia însoţit de directoarea FPS- ului de la acea dată, respectiv Lucica Lepădatu. Şi-a văzut omul de treabă, a intrat în posesia carnetului de muncă şi a considerat că totul părea oarecum în regulă.
După ceva anişori află omul nostru, nea Manole, că individul care l-a dat afară din serviciu, personajul Petre Gică, nu a avut niciodată calitatea de director al societăţii şi că totul a fost o mare cacialma pusă la cale de acţionarii societăţii, FPS (Fondul Proprietăţii de Stat) şi FPP (Fondul Proprietăţii Private), obiectivul fiind de a-i îndepărta pe toţi angajaţii. Profund indignat şi nemulţumit de faptul că a fost o victimă a unei uriaşe escrocherii, cum se va demonstra ulterior, s-a adresat instanţei de judecată şi după numeroase procese ce au durat ani buni, obţine omul în anul 2006 o hotărâre judecătorească, sentinţa civilă nr. 2080/2006 emisă de Tribunalul Galaţi, prin care societatea FRICOM SA Galaţi este obligată să-i elibereze acestuia decizia de încetare a contractului de muncă. Cum societatea a refuzat să se conformeze sentinţei, omul nostru a apelat din nou la instanţă şi a cerut sancţionarea societăţii cu amendă în favoarea statului până la indeplinirea obligaţei stabilită de instanţă. Instanţa de judecată investită s-a pronunţat în 10 octombrie 2007 şi a stabilit sancţionarea SC FRICOM SA Galaţi cu amendă de 50lei pentru fiecare zi întârziere pînă la îndeplinirea obligaţiei de eliberarea a documentului solicitat. Au trecut zile, luni şi ani, dar totul a rămas ca mai înainte. Contrariat, s-a dus omul la DGFP şi a cerut explicaţii, ce şi cum, de ce nu se încasează amenda, aceasta fiind singura cale prin care societatea putea fi sancţionată. Negăsind omul înţelegere la DGFP Galaţi, a considerat acesta că este un abuz, a sesizat DNA Galaţi şi a aşteptat soluţia. Soluţia dată de DNA a fost aceea de a se clasa dosarul şi trimite spre cercetare dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, care după o scurtă cercetare a stabilit că fapta nu există. Plângerea făcută de el la Prim procurorul instituţiei s-a soldat cu acelaşi verdict: fapta nu există! Măi să fie, şi-a zis omul! Oare chiar nu mai există dreptate pe lumea asta? S-a mai dus o dată omul la instanţa de judecată, adevărat cam abătut şi cam lipsit de speranţă după atâtea demersuri marcate de nereuşită.

Surpriza cea mare!
Instanţa la care s-a adresat a fost Judecătoria Galaţi-Secţia penală, instanţă care i-a furnizat omului o surpriză mare: i-a dat dreptate!
Iată ce a stabilit respectiva instanţă: ,,În temeiul art. 341 alin. 6 lit. b) Cod de procedură penală, admite plângerea formulată de petentul Manole Ionel împotriva ordonanţei de clasare nr. 5015/P/2015 din 04.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, menţinută prin ordonanţa nr. 196/II/2/2016 din 08.08.2016 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Desfiinţează ordonanţa de clasare nr. 5015/P/2015 din 04.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi ordonanţa nr. 196/II/2/2016 din 08.08.2016 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Dispune trimiterea cauzei la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea începerii urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal şi „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti”, prevăzută de art. 287 alin. 1 Cod penal prin efectuarea următoarelor activităţi :
– audierea persoanei care a formulat sesizarea în vederea stabilirii cadrului procesual;
– identificarea şi audierea persoanelor acuzate şi a martorilor care au cunoştinţă despre cele reclamate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă, potrivit art. 341 alin. 8 Cod de procedură penală. Document: Încheiere finală camera preliminară 1135/2016 05.12.2016.”
Caz rezolvat, cum s-ar spune din prima la instanţă. Justiţia a funcţionat ireproşabil, numele curajosului judecător fiind Adrian Dăescu, ce a dispus contrar părerii unor procurori.

Sentinţă judecătorească pusă la …conservat
Sentinţa de care facem vorbire a fost pronunţată pe 5 decembrie 2016 şi avea un număr predestinat ghinionului: 1135, asta pentru că la mijloc trona cifra ghinionistă 13. De ce a fost ghinionistă sentinţa respectivă? Pentru simplu fapt că procurorul de caz, conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a tratat cu indiferenţă hotărârea instanţei judecătoreşti şi după un an, opt luni şi vreo câteva zile nu a considerat că ar trebui să respecte legea şi să înceapă procedurile legale. Instanţa stabilise începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, audierea celui ce a sesizat fapta, identificarea şi audierea persoanelor acuzate şi a martorilor care au cunoştinţă despre aspectele sesizate. Cum, necum un fapt este clar: în sarcina societăţii ar trebui să se fi stabilit o sumă de plată de vreo 197.800 lei, reprezentând amenda pentru întârziere doar de vreo 3955 zile x 50lei/zi, ce face exact sumă respectivă. Un aspect este cert, ANAF-ul n-a făcut nici un demers pentru încasarea amenzii, Parchetul n-a făcut nici un demers de aproape doi ani, în sensul începerii urmăriiri penale conform celor stabilte de o instanţă de judecată. Se întreabă omul pe bună dreptate: Parchetul face un abuz? Oare cui să se mai adreseze? Domnul Procuror general, domnul ministrul Toader al Justiţiei ştiu oare cum stau treburile în sistem? Dar domnul ministru Teodorovici ştie cum merge treaba cu încasările la buget? Până una alta, omul şi-a spus păsul în redacţie şi ne-a zis un lucru: vrea să afle şi părerea celor de la CSM, a ministrului de Justiţie, a ministrului de Finanţe şi chiar a Procurorului general. Ce o fi, om mai vedea. Noi îi urăm baftă domnului Manole, care este un tip răbdător: dacă a aşteptat vreo 12-13 ani mai poate aştepta vreo zece, oricum a ieşit la pensie între timp. Şi se mai întreabă omul ceva: le-o fi teamă celor de la Parchet de angajaţii ăia barosani de la ANAF ce învârt din condei zeci sau sute de milioane?
Ne-a mai promis un lucru: ne va face dezvăluiri incendiare despre uriaşa fraudă privind privatizarea societăţii FRICOM, fapt strâns legat de îndepărtarea lui şi multor altora din firmă.

Nea Manole ghinionistul 21 - septembrie - 2018

Lasa un raspuns


Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...

Ţara, atârnată de

Iarnă de iarnă, glonţul frigului le şuieră pe lângă ureche ...

Culese din „târgu

Prin târg, aşa ca o adiere, ca reverberaţii ale ecourilor ...