logoImpact EST nr. 796 - 16.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Miza: acoperirea abuzurilor unor angajaţi ai DGFP Galaţi!

Aşa s-ar putea crede dacă analizăm ce se întâmplă cu un „aşa-zis război” între Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Galaţi – Secţia penală, totul plecând de la o sesizare penală făcută de un gălăţean la DNA Galaţi, sesizare trimisă la Parchet, ajunsă în instanţă, iarăşi la Parchet şi tot aşa. Despre acest caz am mai scris şi nimeni nu ar crede că s-a ajuns la o astfel de dispută între instituţii pentru o amendă.

 

Scurt istoric

Totul a pornit de la o banală amendă dată de o instanţă de judecată, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi în 2006, părţile în dosar fiind SC Fricom SA Galaţi şi un fost angajat al acestei societăţi, Manole Ionel. Pe scurt, acesta a solicitat amendarea respectivei societăţi, în favoarea statului, cu 50 lei/zi până la data la care aceasta îi va elibera decizia de concediere pe care nu a primit-o aşa cum prevede în mod expres legea. Iată cum sună respectiva Încheiere a instanţei de judecată: Obligă pârâta SC Fricom SA Galaţi să plătească în favoarea statului o amendă civilă în sumă de 50 lei pe zi până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, sentinţa civilă 2080/2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul 3401/121/2006. Irevocabilă”. Asta s-a petrecut în 7 noiembrie 2007, adică acum 12 ani. Respectiva sentinţă avea rolul de a determina societatea să-i dea omului decizia de încetare a contractului de muncă, soluţia fiind această amendă, având caracter coercitiv, în favoarea statului. Suma cuvenită bugetului de stat din 2007 şi pînă în prezent se ridică la vreo180.000 lei şi creşte zi de zi cu câte 50 de lei chiar şi la această dată. Credeţi cumva că în aceşti 12 ani s-a întâmplat ceva, în sensul îndeplinirii respectivei hotărâri?

 

Bugetari care nu vor să încaseze bani la buget!

Nu s-a îndeplinit respectiva hotărâre nici până la data la care citiţi acest material, și asta deoarece instituţia obligată prin lege să pună în aplicare hotărârea respectivă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instituţie abilitată să încaseze astfel de venituri, cum ar fi amenda la care am făcut referire, nu a făcut nimic în acest sens. De ce oare? Toate aceste sume sunt venituri la buget, deci interesul legitim ar fi ca aceia care încasează aceste sume să dorească să le încaseze. Se pare că treburile nu stau chiar aşa. Dacă a văzut că nu-şi fac treaba cei de la Finanţe, nea Manole a zis să reclame la organele care ar trebui să facă dreptate. A sesizat la DNA Galaţi faptul că finanţiştii gălăţeni nu-şi fac datoria pentru care sunt plătiţi, adică să încaseze amenzile care constituie venit al statului şi că acest lucru este un abuz, deci ar fi corupţie. După ceva cercetări, a primit o hârtie de la DNA, semnată chiar de şefa Diana Alexandru, în speţă un REFERAT de clasare a plângerii şi de trimitere la organul competent, datat 2 iunie 2015 în care se preciza că: „din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind comiterea unei fapte de corupţie, care să atragă competenţa materială D.N.A. şi dispune clasarea plângerii pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectare a hotărârilor judecătoreşti”, cercetarea urmând a se efectua de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Din acest moment, respectiv vara anului 2016, a început un adevărat circ, cu plimbări de înscrisuri între Parchet, Poliţie, instanţă, iarăşi Parchet, poliţie şi circul va continua se pare.

Procurorul zice ba, judecătorul da!

Ce a urmat a fost mai ceva ca-n comediile lui Caragiale. Dosarul ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, procuror de caz fiind Iancu Traian Laurenţiu, care trimite cauza spre cercetări la Secţia 4 Poliţie (?!), unde după o scurtă declaraţie luată petentului se propune clasarea dosarului, iar procurorul dispune scurt prin ORDONANŢA din 4 mai 2016: clasarea cauzei. Nu există nicio faptă penală!? Se plânge nea Manole la primul procuror faţă de soluţie, dar acesta se pare că nu înţelege prea bine şi-l trimite la plimbare. Profund contrariat, petentul Manole contestă Ordonanţele procurorilor la Judecătoria Galaţi, Secţia Penală, întocmindu-se dosarul penal 18566/233/2016.

Plângerea făcută la instanţa penală îi aduce lui nea Manole o surpriză neaşteptată. Un judecător, pe nume Adrian Dăescu, dă o sentinţă ce dă semnalul unei intrări în normalitate. Iată cum sună respectiva sentinţă: „În temeiul art. 341 alin. 6 lit. b) Cod de procedură penală, admite plângerea formulată de petentul Manole Ionel împotriva ordonanţei de clasare nr. 5015/P/2015 din 04.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, menţinută prin ordonanţa nr. 196/II/2/2016 din 08.08.2016 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Desfiinţează ordonanţa de clasare nr. 5015/P/2015 din 04.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi ordonanţa nr. 196/II/2/2016 din 08.08.2016 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Dispune trimiterea cauzei la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea începerii urmăririi penale cu privire la:

-săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal şi „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti”, prevăzută de art. 287 alin. 1 Cod penal prin efectuarea următoarelor activităţi:
– audierea persoanei care a formulat sesizarea în vederea stabilirii cadrului procesual;
– identificarea şi audierea persoanelor acuzate şi a martorilor care au cunoştinţă despre cele reclamate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă, potrivit art. 341 alin. 8 Cod de procedură penală. Document: Încheiere finală camera preliminară 1135/2016 05.12.2016.”
Caz rezolvat, cum s-ar spune din prima la instanţă. Justiţia a funcţionat ireproşabil, zic unii că surprinzător, având în vedere părţile implicate.

 

Aceeaşi Mărie cu altă …pălărie!

Totul părea a fi în regulă, instituţiile abilitate ar fi urmat ca să procedeze conform hotărârii judecătoreşti. Aşa ar fi trebuit, dar în realitate nu s-a făcut nimic conform procedurii legale. Dosarul este repartizat la un alt procuror, respectiv la procurorul Marian Chiagă ; acesta trimite dosarul spre cercetare la INSPECTORATUL DE POLIŢIE GALAŢI – SERVICIUL DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, unde este repartizat subinspectorului de poliţie Savu Corneliu. Acesta, după ce aproape un an şi ceva nu ia legătura cu petentul Manole Ionel, în aprilie  2019 propune: „Clasarea dosarului penal cu nr. unic 5015/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art.297 alin.1, Cod penal şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, faptă prevăzută de art.287 alin.1 Cod penal.”

Această propunere ajunge la procurorul de caz, care rapid se debarasează de dosarul respectiv şi prin ORDONANŢA din 14 mai 2019  DISPUNE:

„1. Clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzute de art.297 al.1 C.p. şi art 287 al.1 C.p., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Interesant şi demn de reţinut ar fi punctul 2 din respectiva dispunere: „În temeiul art. 275 alin.3 şi 5 C.p.p. cheltuielile judiciare, în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului”.

 

A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!

După cele prezentate este firesc să ne întrebăm: există fapta sesizată? Cine are dreptate, judecătorul care i-a dat dreptate petentului sau procurorii care susţin la unison că nu ar exista fapta sau că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală?

Un procuror din cadrul D.N.A. susţine că fapta reclamată nu este abuz şi ca atare nu este un caz de corupţie. Alt procuror, IancuTraian Laurenţiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, susţine că „nu există o faptă penală” (?!), iar şeful său ierarhic, prim procuror Cătălina Mihaela Ioniţă, îi dă dreptate. Instanţa penală, Judecătoria Galaţi – Secţia penală, prin judecător Adrian Dăescu, dispune „începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu (!?) şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti (?!)”, şi printre altele „identificarea şi audierea persoanelor acuzate”. Dosarul, ajuns din nou la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, aterizează la procurorul Marian Chiagă, unde primeşte un verdict stupefiant: fapta nu este prevăzută de legea penală (?!). Care din magistraţii implicaţi în acest caz au dreptate: judecătorul sau procurorul? O fi posibil ca ambii să aibă dreptate? Nea Manole, mai hâtru, crede că se folosesc coduri penale diferite în instanţă şi la parchet. Aşa o fi?

A doua problemă ar fi cheltuielile de judecată rămase în sarcina statului, în cuantum de 50 de lei. Oare numai atât au costat teancurile de hârtii întocmite, adresele transmise, zeci şi zeci de ore pentru audieri, timpul pierdut ca urmare a unei sesizări „abuzive” făcute de cetăţeanul Manole? Un fapt este cert: amenda care trebuia încasată de DGFP Galaţi dată are un caracter IREVOCABIL şi va trebui încasată până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina pârâtei SC Fricom SA Galaţi. Am mai constatat un fapt: nimeni din angajaţii din DGFP Galaţi nu a fost deranjat pentru a da relaţii, lămuriri şi a se stabili a cui este vina.

Într-un număr viitor vom prezenta sesizările făcute de „reclamangiul” Manole la organele abilitate în a rezolva bătălia justiţie-parchet. Nea Manole ne-a mai dat o veste bombă, care va zgudui multe instituţii gălăţene.

Leo IANCULESCU 8 - noiembrie - 2019

3 Responses so far.

  1. S.C. spune:

    Din păcate aceşti tineri procurori sunt varză la capitolul pregătire profesională. Asta am creat după revoluţie cu învăţământul privat, cu o legislaţie stufoasă, neclară, contradictorie, aspect valabil în toate domeniile.

  2. M.D. spune:

    Acest procuror Iancu Traian Laurenţiu este de belea. Dacă aţi avea posibilitatea să intraţi în posesia unor ordonanţe date de acesta vă apucă plânsul. Nu toţi tinerii procurori gălăţeni sunt ca cei la care faceţi referire în material.

  3. Tony spune:

    Citiţi vă rog şi materialul din ziar ,,Dosarul furtului a 120 de tone de motorină de la AFDJ a ajuns în instanţă,, din numărul trecut şi veţi vedea ce capodopere de Ordonanţă dă acelaşi domn procuror Iancu Traian, este cel puţin penibil, un fel de I.L. Caragiale al parchetului gălăţean. Ce caută acest personaj în Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi?

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...