logoImpact EST nr. 705 - 24.11.2017

Între 2012 şi 2014, conturile unor politicieni europeni au fost alimentate cu fonduri secrete de milioane de euro.
Banii au venit, în principal, din Azerbaidjan, fostul stat sovietic din Caucaz, aflat încă sub dinastia unui general KGB.
În timp ce încasau banii, politicienii europeni supravegheau, ca observatori, alegerile în care preşedintele Ilham Aliyev câştiga un nou mandat, declarându-le corecte în pofida criticilor opoziţiei şi ale organismelor internaţionale, sau promovau ţara de la Marea Caspică ca un “teritoriu al toleranţei”.
Documentele financiare ale unui fond de 2,5 miliarde de euro au fost obţinute de publicaţia daneză Berlinske. Jurnaliştii danezi, în colaborare cu OCCRP, organizaţie din care face parte şi RISE Project, şi alte două instituţii media au urmărit apoi traseul banilor. A rezultat o amplă maşinărie de spălat bani – “Laundromatul Azer” – denumită astfel datorită sumelor vehiculate prin companii-fantomă pentru a le pierde urma. Platforma financiară arată cum regimul de la Baku, capitala Azerbaidjanului, şi-a cheltuit miliardele şi cum şi-a plătit prietenii, politicieni şi afacerişti, din Bulgaria şi până-n Germania.
Firele şerpuiesc şi prin Romania, unde apare implicat clubul sportiv “Oţelul”.
Peste 1,3 milioane de euro au fost direcţionate şi către România. Au încasat: şeful filialei SOCAR, un arhitect italian care a apărat public regimul Aliyev, un deputat azer şi clubul de fotbal Oţelul Galaţi.

MECANISMUL FINANCIAR

Un punct-cheie pe harta transferurilor a fost filiala unei puternice bănci europene.
Danske Bank, cea mai mare bancă daneză şi una dintre cele mai mari de pe continent, a închis ochii la tranzacţii suspecte de spălare de bani, deşi miliardele de euro au tranzitat filiala ei din Estonia.
Aici, banii au ajuns în conturile a patru companii britanice, de unde s-au împrăştiat apoi pe tot globul. În total, peste 16 mii de tranzacţii.

MILIOANELE DIN FOTBAL

Afaceristul azer Hafiz Mammadov a devenit cunoscut la nivel internaţional ca finanţator al echipei FC Baku, cu mai multe participări în cupele europene.
Acum patru ani, echipa azeră l-a transferat pe atacantul român Marius Pena de la Oţelul Galaţi, fosta campioană a României în 2011.
Azerii au plătit 125 de mii de dolari, în 2013, pentru atacantul român, dar banii au venit în România, prin intermediul LCM Alliance LLP, una din cele patru companii britanice din schema azeră de plăţi. În sezonul 2013-2014, Pena a jucat în prima ligă azeră, la FC Baku, pentru care a marcat şase goluri.
“E prima dată când aud de firma asta”, a spus Marius Pena, adăugând: “Eu ştiam că Zeynal Mammadov e preşedintele clubului şi fratele său Hafiz e patronul”.
Fotbalistul susţine că, în primele luni de contract, a fost plătit cash, iar, ulterior, banii au ajuns în contul său deschis la Bank of Azerbaidjan. Jucătorul român mai spune că a fost păgubit de clubul din Baku cu 100 de mii de dolari, bani pe care încă speră să-i recupereze.

FAMILIA DE LA SOCAR

Filiala SOCAR România a fost înfiinţată în 2007. Tot de atunci este condusă de Hamza Karimov, fiul unui influent politician azer. La acea vreme avea 23 de ani, dar primise sarcina să dezvolte operaţiunile locale ale gigantului petrolier azer.
La Bucureşti, rudele lui Hamza Karimov s-au lansat în alte afaceri, ajungând apoi să facă tranzacţii direct cu filiala SOCAR. Tural Karimov, fratele vitreg al directorului SOCAR, a fost acuzat anul trecut de procurorii români de evaziune fiscală, după ce a fraudat bugetul companiei petroliere, iar banii câştigaţi i-ar fi spălat, în 2014, potrivit anchetatorilor, prin interpuşi şi firme-fantomă. Fraţii Karimov primiseră, cu doi ani înainte, zeci de mii de euro de la Metastar Invest LLP, o altă companie din cele patru implicate în transferul fondurilor azere.
Cei doi Karimov figurează în documentele băncii daneze cu mai multe sume încasate. Într-o singură zi din august 2012, Tural a primit 50 de mii, iar fratele său 30 de mii de euro. Hamza Karimov a mai încasat ulterior 95 de mii de euro.
El a declarat că informaţiile nu sunt tocmai precise, dar nu a indicat care ar fi erorile: “Personal nu-mi amintesc de acestă companie şi nici de plăţile de care spuneţi. Uitaţi însă că eu şi domnul Tural putem să primim în conturile noastre orice sumă de bani fără să fim nevoiţi să spunem pentru ce sunt aceste plăţi”. Ulterior, Hamza Karimov a precizat ca banii erau ai familiei sale.

(sursa: Rise Project) 29 - septembrie - 2017

One Response so far.

  1. Costache Nicu spune:

    o problemă mă frămîntă de cînd a falimentat clubul nostru. Cum a fost posibil să ai vreo 17 milioane de euro în cont şi deodată vezi ca nu mai sunt banii şi intră în faliment clubul? Cum îi treaba asta? Adamescu ăsta, moştenitorii, Marius Stan, nu răspunde nimeni de aceasta bagabonţeală? E mare ruşine, mare pată pe oraş.

Lasa un raspuns


AICI SUNT BANII PENT

PSD Bucureşti are 100 de milioane datorii! Suntem într-un dezastru financiar ...

UNPR nu mai există.

Fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PM a fost contestată ...

Prejudicii de 12 mil

Este limpede că ţara asta este scăpată/lăsată din mâini în ...