logoImpact EST nr. 806 - 20.02.2020

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Da, fostul viceprimar Radu Cosca era şi preşedintele Clubului de Hochei pe Gheaţă „Dunărea” Galaţi.
De fapt, multă vreme, discretul om de afaceri a fost şi sponsorul acestei echipe – devenită un ambasador al Galaţiului, la un moment dat. Deranjat fiind de defectuosul management al preşedintelui clubului, care a prosperat în timp ce hocheiştii se dădeau ca boii pe gheaţă, Cosca a vrut de mai multe ori să-şi lase dragostea în care s-a implicat masiv. Acum s-a decis, hotelul GES de 4 stele cumpărat în Mamaia cu 5,5 milioane de euro acaparându-i ceva energie.
Plus că donează timp şi în viaţa de consilier municipal şi în prim-planul politicii liberal-democrate din ALDE.
Păcat că nu revine asupra unor proiecte îndrăzneţe pe care le avea ca viceprimar, privind supratraversările pietonale ale unor mari intersecţii, gen cea de la Palatul cu Justiţie, or de la Spitalul de Urgenţe „Sf. Apostol Andrei”.
Dar, mai ştii ce perspective politice îl „pasc” pe tăcutul Radu Cosca?!
Erată:
De fapt, Radu Cosca şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, cu clubul „Dunărea” Galaţi neavând decât relaţii de sponsorizare.

(GECO) 16 - martie - 2018

Lasa un raspuns


DNA îi acuză pe di

Am reuşit să intrăm în posesia Rechizitoriului întocmit de către ...

Patronul Bahnaru de

Odiseea aşa-zisului dezvoltator imobiliar Ionuţ-Silviu Bahnaru, prin firma de casă ...

Dialog halucinant î

Prin târg, circulă aşa, ca bârfă, cu ecouri reverberante până ...