logoImpact EST nr. 814 - 06.04.2020

Poate unii dintre cititorii publicaţiei noastre au impresia că am făcut vreun contract extrem de avantajos cu patronul FCSB-ului, Gigi Becali. Total greşit.
Dar ce poţi face când el este poznaşul de serviciu şi, una-două, iese în frunte precum celebra insectă, prin neroziile pe care le face sau le spune. Şi, se poate observa cu ochiul liber, că nu sunt singurul jurnalist care sesizează aceste chestii. Iată câteva:
• După ce Cristi Bălgrădean i-a dat cu flit semnând cu CFR-ul, iar echipa a rămas cu Andrei Vlad ca titular, un copil de 20 de ani, lipsit de experienţă şi extrem de emotiv, don Gigi, ce credeţi, a stat cu mâinile în sân? Nici vorbă. S-a orientat rapid. Punctul ochit şi lovit în acelaşi timp a fost Cosmin Vîtcă, pensionar cu acte în regulă, regurgitat de CFR Cluj, şi care nu a mai fost invitat de nicio echipă, fie ea şi de la coada clasamentului, d-apoi una care visează la titlu. Ceea ce l-a enervat până la greaţă pe directorul de imagine al FCSB-ului, Helmut Duckadam.
În aceeaşi ordine de idei, finanţatorul FCSB-ului, după cum susţin reprezentanţii Ministerului Apărării, îşi poate gândul definitiv că echipa proprietate personală va putea evolua vreodată pe stadionul din Ghencea, după terminarea lucrărilor de construcţie a acestuia. Pentru că stadionul a trecut în administrarea MApN-ului cu acte în regulă, singura echipă care va avea acces total şi îşi poate desfăşura activitatea fotbalistică în această locaţie va fi CSA Steaua Bucureşti. Naşpa, don Gigi.
De fapt, noul comandant al clubului CSA Steaua Bucureşti a fost categoric, încă de la intrarea în funcţie: Gigi Becali şi FCSB-ul nu sunt în fişa postului meu.
• Bogdan Argeş Vintilă, care nu are niciun motiv să se teamă că-l vor confunda unii cu antrenorii de fotbal, s-a dus la Becali la palat, a îngenuncheat ţi i-a jurat supunere totală, cu condiţia să nu-l mătrăşească. A promis că va face întocmai tot ce-i va porunci stăpânul Gigi. Şi tare s-a mai bucurat patronul-finanţator. Dar, cum limba n-are oase, asta până la primul meci pierdut. Mihai Pintilii aşteaptă la cotitură. Acesta, ca să rămână în cadrul clubului, după ce Gigi Becali l-a anunţat că nu mai are loc în echipă, a preferat să piardă 72.000 de euro, numai să nu fie dat afară. Aşadar, a fost angajat pe post de delegat. Mihai Pintilii are 35 de ani. Şi când te gândeşti că Ovidiu Hoban, la aproape 38 de ani, joacă în cupele europene cu CFR-ul…
• Despre meciul Astra – Botoşani, n-ar fi prea multe de spus! Doar faptul că arbitrul a anulat un gol perfect valabil în contul Botoşaniului, asta ca să nu mai amintesc de toate trăsnăile făcute de acest neica-nimeni cu fluier în timpul acestui meci. La sfârşitul partidei, l-am văzut şi pe Ioan Nicolae, patronul Astra, fericit.
Amară bucurie!
• FCSB – U Craiova
Meci de liga a treia cu indulgenţă, după cum a recunoscut şi Mitică Dragomir.
O ţopăială autentică, pur românească, apreciată de Becali astfel: „Astăzi am jucat în stil de mare echipă”. Şi nu-i singurul care a afirmat astfel de inepţii. De fapt FCSB-ul învinsese Craiova. Mare lucru! Echipa Craiovei a luat trei bătăi aproape consecutiv. Ca să nu mai spun că până şi Iaşiul i-a tras-o în Cupa României
Iar lăudătorii angajaţi cu ora probabil au gustat din belşug din brânza lui Becali.
Deci, urmărind acest meci, am sesizat cel puţin două aspecte:
1 – Angajatul lui Gigi Becali cu nume de râu (că antrenor nu-i pot spune), împrăştiind varul de pe tuşă, se dădea de ceasul cel rău, gesticulând şi bolborosind ceva din gură, nici nu observa că jucătorii nu dau două parale pe ce spune el, făcând tot ce ştiau ei.
2 – Portarul italian al Craiovei, din câte am înţeles, a aflat că este un post de portar liber fie la FCSB, fie la stâna patronului. Că altfel nu se explică gafele cu care l-a făcut pe Piţurcă fericit.
• Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj
un fotbal care strepezeşt dinţii. Anost, total lipsit de spectaculozitate, fad, vetust, ineficient. Cei doi antrenori şi-au impus interesele, anihilându-se reciproc. Şi nu a fost în cîştig nici unul, sau poate amândoi. Noroc că (scuzaţi cacofonia) au lipsit suporterii. Prietenii ştiu de ce!
Dar bomboana de pe colivă a fost arbitrul. George Găman. Sincer, de performanţele sale fotbalistice, chiar nu am auzit niciodată. În timpul meciului, când a fost întrebat de un fotbalist de ce a fluierat, pentru că nu se întâmplase nimic, acesta a răspuns competent: „Aşa am vrut eu”. După un astfel de răspuns, comentariile pot fi agăţate în perete, peste carpeta cu Răpiea din Serai. Sau trecerea acestui îngâmfat pe tuşă.

DIP - DIP 19 - martie - 2020

Lasa un raspuns


La Spitalul CFR Gala

O informaţie de ultimă oră vine să confirme că nu ...

China nu doarme, ca

S-a pus în mişcare CHINA, la solicitările din România. Un ...

Primul decedat din G

Replica inconştientului col. dr. cdt. al spitalului, Adrian Boicu, a ...

Priorităţile socie

Opinie de Irina Dobre, Partener Audit, și Vasile Rusu, Manager ...

Important

Impact-est își suspendă temporar ediția tipărită Am ales să vă protejăm ...