logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

• Florin Popa, deputat PSD la parlament, trimis să facă legi şi conduite şi moralităţi  naţionale, rămâne ce a fost, ba chiar mai puţin decât atât – un biet viceprimar şi client de Primărie, trimis să presteze demagogii şi bărbi politice în direct la televiziunea partidului. Timp de juma de oră, îi trage cu municipiul, cu strategiile urbane, cu străzile, cu ieşirea la Vânători, cu fluidizare pe Domnească, hau, hau, hauhauuu! Au, auuuu!
• Nu trece o săptămână fără ca cariera de logoreic a lui Baca să nu explodeze. Săptămâna asta nu a mai aruncat cu grenade antisemite, cum făcea pe vremea când îl jidănea pe consilierul Craiu, şi nici n-a tras cu mitraliera în ţărăniştii lui Ichim, care ocupau Direcţia de Sănătate pesedistă prin 96. În vorbăria fără oprire şi fără milă a deputatului Baca în faţa minorităţilor din Galaţi, cu ce ne-a fost dat să ne consternăm? Cum că românul absolut e o chestie relativă, de vreme ce Eminescu era urmaşul unor refugiaţi ruşi şi Alecsandri era oleacă evreu. Dacă ar spune cineva că Bacalbaşa  e cumva ţigan turc, se cheamă că a fi minoritar de parlament e de porc sau de oaie?
• „Odată ce copilul este dat de la Dumnezeu, trebuie dat mai departe curs vieţii. Nepoţii mei, din „accidente” au fost! Şi accidentele au dat curs vieţii şi au devenit o minune de copii! În copii ne punem toată speranţa! Cu astfel de mesaje, fu la Galaţi „Marşul pentru viaţă”. Icoane – Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos – coloană de manifestanţi cu copii minori (oroare, minori la marş!?), elevi de seminar, preoţi, bărbaţi şi pensionare şi un comentariu de pomină pe forum: „Dacă nu se mai fac copii, popii raman fara enoriaşi, fara masa de manevra si deci fara pâine si deci bisericile se inchid si religia dispare. Dar nu ne mai puteti manipula si indobitoci. Lumea s-a trezit! Statul oricum nu incurajeaza familia si nu sustine cresterea copiilor. Suntem prea saraci să facem copii. Sa facă ăia cu bani! Noi ăştia săraci nu mai facem! E bine aşa?! Hoţilor!”
• Ce nume dăm locurilor?  În oraşul lui Negoiţă, Voicilă şi a lui Căldăraru, numele locurilor vin de la poporul primitiv, needucat şi vulgar, şi aşa rămân – Cina, Minion, Două Babe, Cloşca, La Borcan, Bandajatul, Prinţ şi cerşetor, Maşniţă, Pastilă, Măgarul tăvălit, Căcăciosu, Ultimul Leu, Trei furnale, Geamuri multe.
• Fenomenal! La Galaţi începusem să ne obişnuim cu o practică păguboasă – Primăria nu cumpără nimic, doar vinde. Nu cumpără zone neconstruite, rămase maidane nerevendicate sau revendicate, care să devină scuaruri, parcuri, piaţete, refugii sau trotuare. S-ar aplica astfel strategia de dezvoltare durabilă a municipiului, indiferent de varianta aplicată (sunt cel puţin trei, dacă nu cumva e pe drum şi a patra, să mai sifonăm niţel şi pentru Noni, ce dracu!). Apare deci alt sindrom – nu cumpărăm, vindem, şi ce nu putem vinde, demolăm! Cu acest strigăt de luptă pentru impotenţi de administraţie, hei rup, bum, hodoronc tronc, pleosc, ceac pac, praf va ieşi şi după demolarea vilei de vacanţă a Primăriei Galaţi („Bucegi”) de la Călimăneşti. Un gunoi de 213.000 de euro (la prima strigare), de  99.000 de euro (la a doua strigare), de zero euro la ultima demolare, cu parter şi două etaje. Cât spuneaţi că se bagă la Festivalul Pâslaru Scrumbiei?

CroniCariul de serViciu 31 - martie - 2017

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...