logoImpact EST nr. 843 - 21.10.2020
  • Of , of şi aoleu, rezultatele recensământului lovesc din nou. Avem cea mai mare rata de inculți şi slab calificați, să-i suportăm, sunt ai noştri. Săptămâna trecută au lovit pe Coşbuc, unde o combinație de Dorel şi Gâgă au dat o adunătură de-alde Bulă, care au turnat o peliculă de săpun lichid peste asfaltul încins. A ieşit un alunecuş de nu te vezi când pui frână. Cioc, boc, poc, s-au şi lovit nişte nătântolea cu BMW-uri şi Audi. O meritau, şi ei sunt cam de aceeaşi teapă, dar orişicât. S-a muncit din nou la turnat nisip, pe tot Coşbucul. Apoi din nou, pentru spălarea combinației de derapant-antiderapant. Care e paguba, cine plăteşte? Bizonul comunitar.
  • Vă dați seama ce-i lipsea Galațiului? Proiectul „Sisteme inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii”. E unul dintre proiectele care ar putea fi puse în operă, după ce „operele” Parcul Rizer, Grădina Publică, strada Unirii şi axa Oţelarilor-Stadionului-Frunzei-Asachi şi-au dovedit scrântelile, țicnelile şi enormitățile. După cum merg circulațiile şi fluxurile şi mai ales dacă ne luăm după cum sunt plantate semafoarele exact acolo unde încurcă cel mai mult, suntem edificați despre ce inteligență în trafic vom avea.
  • Hopa! Iar facem film la CJ. Mai făcu unul cu o firmă de prin Ungaria şi jupân Chebac, acu e rândul altor preşedinți să se vadă băgați în eternitate. Păi, nu? Direcţia de Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Judeţului e pe aparate. Filmează şi finanțează pe rupte, cum se cade unui oraş fudul şi rupt în cur ca al nostru. Aşa a fost şi cu clipul lui Marius Stan de pe Discovery, nu? După difuzarea lui, s-au şi năpustit turiştii. S-o ia la fugă desigur, speriați de ce văd, trecând (repede) pe Dunăre. Adică epave fluviale, epave şi ruine industriale, pălmaşi trăgând fier vechi de la epava Slatina şi nişte nave turceşti încărcând fier vechi din depozitele de Galați. Se înțelege cui este dedicat acest film? „Oamenilor de afaceri de la nivel naţional, dar şi internaţional”. Care ai nevoie de fier vechi, bă, investitorule? Hai la mandea, că te serveşte!
  •  Deputatul Bogdan Ciucă solicită Prefecturii, Consiliului Judeţului şi Primăriei ca, împreună cu parlamentarii gălăţeni, să pună la punct un proiect de promovare a Galaților drept capitală de regiune. Era şi timpul, dar e şi cam târziu. Ce serie de întâlniri şi discuţii pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, ce strategie de promovare a judeţului poți amorsa vara? De fapt, vară, iarnă, aceeaşi înhăitare de partid, aceeaşi veşnică aflare în treabă, acelaşi oraş de râsu-plânsu. Dar, merită! Galații, capitală de județ (chiar defavorizat) rămâne capitală. E mai mult decât nimic, nu?
  • Se moare bine şi productiv la Galați. Avem statistici de la Primărie. În luna iunie, s-a murit cel mai bine la grupa 70-79 ani, în procent de 81%, urmată de grupa 80-89(70%). Mențiune specială pentru grupa 50-59, care iese bine la alinierea sicrielor, cu un frumuşel 38%. Dacă vrem clasament pe preferințe de anotimp, se crapă cu succes în aprilie, cu un superb scor de 284 unități. Hai, la mai m(o)are!
CroniCariul de serViciu 26 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...