logoImpact EST nr. 839 - 20.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif
  • Dacă voi sunteți impotenți, noi suntem coioși! Cam ăsta este mesajul lansat de soborul de preoți în frunte cu ÎPS Casian la fundarea unei noi biserici. Dacă ar fi încă o biserică, poate că ar trebui să ne îngrijorăm, în curând o să fim un popor rupt în cur dar fornăind psaltirea în biserici de lux. Nu e o biserică oarecare, bre! Este o biserică ridicată chiar pe locul unde s-a descoperit primul daco-roman creștinat, pe locul castrului daco-roman Tirighina – Bărboși. Pe de o parte e bine, că mâine, poimâine vedem și un gard ridicat și hopa!, avem și împrejmuirea sitului istoric pentru care se coiesc să-l protejeze de vreo 10 ani alde Căldăraru-Dumitrescu-Nanu-Negoiță. Apropo, fundament s-a pus, dar descărcare arheologică s-a făcut?
  • Descărcare da sau ba, dar rafistolare a bugetului local din plin. Ca să le fie înălțat sufletul în raiul pentru autorități publice, Primarul Stan și servitorii săi din Consiliu au făcut plecăciuni serioase. Au dat ca de la noi, cu amândouă mâinile: un teren de 1.805 metri pătraţi pentru ridicarea bisericii „Sfântul Nectarie şi Sfântul Efrem cel Nou”, şi a unui aşezământ social; 100.000 de lei în scopul începerii lucrărilor de zidire. Și s-au suflecat la mâneci și au început. Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, părintele paroh Ciprian Oancea a adunat, în primăvară, calfe şi zidari şi dăi cu canciogul și mistria. Biserica de la Bărboşi este proiectată de SC „Muşat” SRL, în stil ştefanian şi va avea o turlă. Zidul este început din cărămidă şi va avea 15 m lungime, 17 m înălţime la turla mare şi 6 m lăţime, respectiv, 9,5 m la abside. Istorie, ce mai! Ce ne frământă este unde vor ajunge cărămizile, betoanele și cuprul peste 2000 de ani și ce pecenegi și vandali vor face ridicări topo pe situl Bărboșilor cuceriţi de Traian.
  • Poliția nu ucide pe trecerea de pietoni! Cazul fetiței lovite de o mașină a poliției pe trecerea de pietoni din str. Siderurgiștilor a ajuns la final. După trei ani de cercetări ale organelor judiciare și aducerea cazului pe rolul instanțelor, judecătorii au decis că polițistul imprudent nu avea motive credibile și legale să lovească eleva aflată în traversare. Fostul polițist Viorel Mâzdrea va sta doi ani în închisoare, deoarece la infracțiunea de lovire pe trecerea de pietoni se adaugă alte două infracțiuni-tâlhărie și violare de domiciliu, pentru care fusese arestat în urmă cu doi ani. Se făcu justiție, poate și pentru că am scris despre cum era să fie mușamalizat încă un caz cu polițiști corupți. Se făcu justiție, dar nu cumva cam prea târziu? Bine că celeritatea justiției de Galați n-a durat 10 ani, ca în alte cazuri.
  • Imbecilii lacomi de rondou. E titlul șoului penibil de săptămâna trecută, când circulația era dată peste cap la Rondou (imbecilă denumire!) ca să pape niște tranșe de euroi firma pusă pe asfaltat la minus trei grade. Domn Primar, cât îi mai țineți la post pe cei care semnează pentru calitatea lucrărilor? Ați văzut că a ieșit ca porcu? Nu așteptăm răspuns, dv nu citiți fițuici de criză, dar orșicât, fiecare golănie contează când e să fie.
  • Alt rondou și alți imbecili. Sau poate că sunt aceiași… Dracu îi mai știe cum le vine și cum se screm să toarne cretinisme ca cel de la rondoul de la ieșirea din Brăilei spre Tecuci. Aici, o banală insulă de girație, cu trecere progresivă în caz de viraj strâns, cu pietre de granit (din care avem în depozit tone) a fost trasă în beton, și încă vertical. Să se bușească mașinile din cauza curbei mici, să-și răzuiască cauciucurile camioanele etc. În concluzie, la Galați imbecilitatea este verticală.
CroniCariul de serViciu 14 - decembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...