logoImpact EST nr. 893 - 03.12.2021

Noi am mai scris de ni s-au îndoit pixurile, în speranţa că se va auzi, că vom sensibiliza autorităţile, că ăştia cu politicul, cu administraţia, alde parlamentarii lui Peşte, alde autorităţi, de la Prefectură, Consiliul Judeţului, Primărie, or să înţeleagă şi or să facă ceva şi pentru oraşul acesta al nostru care se depopulează cu o viteză ameţitoare şi care moare încet şi sigur. Ceea ce ne sperie, ne înfricoşează e lipsa de reacţie, de viziune şi strategie, lipsa de acţiune privind dezvoltarea economico-socială a oraşului, dar mai ales cea a domeniului economic, cel mai IMPORTANT, unde nici ceilalţi actori nu au contribuţii demne de luat în seamă, precum Universităţile gălăţene, Camera de Comerţ şi Insustrie, Parcul Industrial, Tehnopolul, Zona Liberă. Singurii care s-au mai zbătut cât de cât ca peştele pe uscat, fără a fi susţinuţi şi băgaţi în seamă au fost de-a lungul timpului cei de la IMM-uri. Ne aducem aminte, că oamenii aceştia au propus ani şi ani de-a rândul, ca în cadrul CJ şi al Primăriei să se înfiinţeze departamente speciale care să se ocupe de mediul de afaceri, de export şi de investiţii în care să fie incluşi şi vectorii dezvoltării economice enunţaţi mai sus. Şi dacă tot nu s-a vrut şi nu s-a putut, uite, noi propunem şi vă rugăm să nu râdeţi sau să vă daţi cu palma peste frunte, ca Arhiepiscopia Dunării de Jos, Înaltul nostru Episcop să înfiinţeze un Consiliu de Dezvoltare Economică a celor două judeţe pe care le păstoreşte. Din acesta să facă parte cei mai influenţi şi dinamici, responsabili cu economia, care să se întrunească lunar în şedinţe şi comisii de lucru, stabilind concret obiective, pârghii pentru dezvoltarea acestora. Sigur, o să se spună că e în detrimentul organismelor statului, al instituţiilor sale, o să se strâmbe din nas, dar şi ce dacă? Important e să se facă ceva, cineva să-şi asume acest rol, care în prezent e lăsat de izbelişte şi de care nu se ocupă mai nimeni.
O spunem sus şi tare de ce şi Biserica, care într-un fel trebuie să se implice şi să aibă grijă în eradicarea sărăciei, a efectelor perverse ale lipsei dezvoltării economice. Vă aducem aminte, că scriam acum mai bine de un an, că în Galaţi, unul din cei mai mari angajatori se numeşte VIDEO CHAT. Mii de femei sunt angajate şi prestează la greu, ori cu normă întreagă, ori part-time, multe ca job colateral, după orele de program la serviciul de bază. Există la ora actuală în municipiul Galaţi sute (da! sute) de stabilimente, unele pe cont propriu sau cu două, trei „colege”, ce prestează individual, cum se zice, iar majoritatea în stabilimente cu angajator, cu zeci de spaţii amenajate, cu program, cu dotări de lux, cu pază etc. Se câştigă bine, dar trebuie să îndeplineşti nişte standarde precum: să cunoşti limba engleză, să fii frumoasă musai, să ai anumite coordonate ale trupului, să ştii… Cu toate că e legal, că se fac bani buni, că se mai plătesc şi impozite, că a devenit o adevărată industrie, rămâne în discuţie totuşi caracterul moral şi degradant pentru o femeie care mai e şi româncă, este iubită, soţie sau mamă.
Şi nu putem încheia prezentul articol fără a vă aduce ultimul can-can în materie, a vă demonstra până unde s-a ajuns, cât de departe, şi pe ce se bazează ECONOMIA oraşului şi judeţului nostru drag. Cică, un astfel de stabiliment ce aparţine în fapt unui mare sportiv, campion, ce dă cu pumnul la greu mergând pe principiul în faţă e „vopsit gardul”, iar în spatele afacerii este un alt nume, are sediul în buricul Galaţiului, pe fostul Tecuci, vis-a-vis de Muzeul de Artă. Şi pentru că afacerea merge strună, oamenii au avut nevoie de extindere, obligându-i pe cei de la ASIROM să-şi mute afacerea în altă parte. Tare, nu?!? în fapt RUŞINE ORAŞULUI şi conducătorilor săi, ce nu visează decât taxe şi impozite.

Titi Chioru 5 - februarie - 2021

3 Responses so far.

  1. Giorgiana spune:

    Normal să bată statul, statul încă nu l-au privatizat şleahta de mafioţi care ne conduc de 32 de ani. Mai au un pic şi ne vând şi pe noi.

  2. Florea spune:

    Si domnul iancu si-ar dori sa faca videochat numai ca nu are față (rating)

  3. Sorin spune:

    Video chat cu bărbaţi există? Cerere sigur va exista, începutul este greu. Dacă vine banul, totul este ok!

Lasa un raspuns la Sorin


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Primarul şi cei 15

Aceşti izmenari stau toată ziua cu stufu-n gură şi calcă ...

HARTA COLINDELOR ROM

HARTA COLINDELOR ROMANESTI  

Andrea Chiş candide

Judecătoarea Andrea Chiş, plecată în CSM de la Curtea de ...

Gabriela Baltag, can

• „Mi-aş dori să redau CSM transparenţa de odată. Trebuie ...

Informare contribuab

INFO-Solicitarea certificatelor de rezidenta din SPV de catre PF