logoImpact EST nr. 792 - 22.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Angajaţii români au sărbătorit pe 4 iulie 2019 ziua libertăţii fiscale. De la acea dată şi până în 31 decembrie 2019 vor lucra pentru ei înşişi. Până acum, adică între 1 ianuarie 2019 şi 4 iulie 2019, au lucrat pentru a-şi plăti impozitele.

Prezentăm mai jos o listă a taxelor plătite de un salariat român
•Nume, Prenume angajat: Popescu, Ion
•Obligaţii angajat, valoare:
•Cheltuială totală societate (salariu brut) 2556 lei
•Contribuţie Pensie 625 lei
•Contribuţie Sănătate 250 lei
•Impozit 128 lei
•Comisioane etc 56 lei
•Salariul net (în mână) 1497 lei

După cum se poate vedea mai sus, pentru a primi un salariu de 1497 lei un angajat trebuie să producă cel puţin 2556 lei angajatorului său. Diferenţa dintre 2556 lei – suma reală plătită de angajator – şi cei 1497 lei primiţi de angajat în mână constă în diverse taxe şi impozite. Nu există nici un fel de diferenţă între dările plătite direct de salariat şi cele plătite de angajator în numele angajatului, acestea din urmă fiind artificii contabile menite a ascunde dimensiunea reală a taxării muncii în România. Acest adevăr nu poate fi contestat, în momentul în care angajatul va fi produs firmei doar 2555 lei angajatorul va fi nevoit să-l licenţieze pentru a evita pierderi. Este de menţionat că salariul de încadrare este o ficţiune contabilă, din punct de vedere economic are sens doar cifra de 2556 lei.
Considerăm aşa numitele contribuţii la sistemele de Sănătate şi de Pensie ca fiind impozite mascate. Faptul că suntem siliţi să lăsăm altora decizia privind boala şi bătrâneţea noastră şi că nu avem nimic de spus privind sumele de bani pe care poate că am vrea să le punem de-o parte în vederea retragerii din activitate sau în eventualitatea bolii nu înseamnă decât că Statul ne consideră minori politic, dimensiunea acestui minorat situându-ne, aşa cum vom descoperi mai jos, undeva între starea de iobăgie şi cea de sclavie. Obligativitatea participării este marca indelebilă a sclaviei moderne, acestă obligativitate ne îndreptăţeşte să considerăm ”contribuţiile” menţionate anterior ca fiind de fapt taxe.
Rezumatul celor de mai sus este simplu: dl. Popescu munceşte pentru 2556 lei primind la fiecare salariu 1497 lei.
Din păcate Statul nu-i va lăsa cei 1497 lei domnului Popescu. În momentul în care acesta va dori să cumpere bunuri, folosind efectiv banii munciţi cu greu, comercianţii vor încasa, în contul Statului, taxa pe valoare adăugată – TVA-ul – de 19% (produsele alimentare precum şi medicamentele fiind taxate cu 9%, produsele bio având un TVA de 5%). Având în vedere că dl. Popescu are un salariu de doar 1497 lei este foarte probabil că acesta va cheltui cel puţin 40% din venituri cumpărând mâncare rezultând astfel un TVA mediu sub cifra de 19%, undeva în zona 14% – 16%. Aplicând această taxă din cei 1497 de lei rămân 1287,42 lei.
Cum trăim într-o epocă a monedelor fiduciare, veniturile monetare sunt afectate de inflaţie, o altă taxă, impusă prin intermediul Băncii Naţionale a României – BNR. Este dificil de estimat rata inflaţiei, aceasta se calculează folosind un indice al preţurilor (CPI) stabilit arbitrar de Institutului Naţional de Statistică – o agenţie a guvernului.
Manipularea ponderilor diverselor preţuri şi deci falsificarea datelor referitoare la inflaţie este practica curentă a majorităţii guvernelor. Conform BNR rata inflaţiei este în jurul cifrei de 5% pentru primele trei trimestre ale anului 2018 şi în jurul cifrei de 4% în 2019. Acceptând aceste date, inflaţia va face ca din cei 1287,42 lei domnul Popescu să rămână cu 1223,05 lei (adică 1287,42 împărţit la 1.05). Dat fiind că dl. Popescu are disponibili doar 1287,42 lei lunar este prea puţin probabil că va reuşi să economisească bani care să înceapă să fie afectaţi de inflaţie. Nu vom lua deci inflaţia în considerare, însă-l avertizăm pe dl. Popescu că veniturile-i vor fi afectate de inflaţie de îndată ce va începe să economisească sugerându-i totodată să negocieze salariul astfel încât acesta să crească lunar cel puţin în ritmul inflaţiei.
Considerând venitul iniţial pentru care domnul Popescu a muncit – suma de 2556 lei – şi suma finală de 1287,42 lei vom ajunge la concluzia că domnul Popescu munceşte pentru Stat – adică pentru a plăti taxele – mai bine de jumătate de an. O regulă de trei simplă şi un calcul calendaristic ne arată că în cursul anului 2019 domnul Ion Popescu munceşte pentru Stat 184 zile pe an, anume până în 4 iulie.
Este de menţionat că taxele de proprietate (plătite direct de dl. Popescu dacă are o proprietate iar dacă nu indirect fiind incluse în chirie de proprietar), diversele taxe (numite accize doar pentru a se evita cuvântul taxă) aplicate unor produse având în general cerere inelastică precum carburanţii, gazele naturale sau energia electrică sau unor produse precum cafeaua, băuturile alcoolice, produsele din tutun sau autoturismele etc nu au fost incluse în calculul de mai sus.
Este dificil să cuantificăm nivelul taxelor de proprietate, al accizelor etc asupra sumei de 1287,42 lei care aparent îi rămâne lunar domnului Ion Popescu.
În încheiere nu putem să nu observăm că este pur şi simplu imoral să muncim mai mult pentru a ne plăti taxele decât muncim pentru noi înşine. Această stare de imoralitate are un nume. Se numeşte iobăgie.

(R.I.) 12 - iulie - 2019

Lasa un raspuns


Ghiţă Ivan penetre

Da, ex-procurorul şef al DNA-ST Galaţi şi ex-procuror de demisol, ...

BOGDAN RODEANU

Deputat de Galaţi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ...

Mihai Şora, moşnea

Săptămîna trecută, poate miercuri, poate joi spre seară, la o ...