logoImpact EST nr. 784 - 19.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

În fiecare an, deontologii ăştia din Justiţie dau declaraţie pe propria răspundere că nu sunt colaboratori sau ofiţeri acoperiţi ai vreunui serviciu secret. Dar, conform listei cu aproape 700 de judecători, procurori şi auditori în justiţie care sunt bănuiţi că sunt „acoperiţi” sau colaboratori ai SRI, toţi fac anual fals în acte publice în formă continuată. Căci anual fac fals în astfel de declaraţii şi consecinţa ar fi, dacă li s-ar aplica legea şi acestor sferto-dumnezei pe pământ, EXCLUDEREA DIN MAGISTRATURĂ. Adică adio privilegii, precum şi pensii speciale de 80% din ultimul salariu brut…
Cititorii noştri ne roagă să reluăm lista cu „acoperiţii” din parchetele şi instanţele de pe raza Curţii de Apel Galaţi, inclusiv din DNA-ST Galaţi. Ceea ce şi facem. Iar de Tribunalul Vaslui, nu ne ocupăm, chiar dacă insistaţi să ne spuneţi că în lista de 700, nu figurează şi „acoperita” Anca-Ionela Zamfiroi, fiică de colonel SRI.
Dar, să revenim la lista publică, cu „acoperiţii” din judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea pe care am publicat-o în ediţia din 6 iulie 2018.
Din DNA-ST Galaţi, apar în lista publică procurorii Diana Alexandru ex-procuror şef al structurii, Gabriela-Getty Popescu, Dorina Ivaşcu, Mihaela Leu, Mădălin Năvădaru şi Lucian Rău. Sigur că în ediţia de atunci ne-am exprimat rezervele, căci parcă prea toţi procurorii DNA sunt incluşi, iar despre Gabriela Popescu spunea că ştim sigur că nu e ofiţer acoperit.
De pe raza Curţii de Apel Galaţi, avem următorii procurori din „lotul Brăila”: Laura Dobrea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila (PTBR), Mircea Ciutac, Liviu-Ionuţ Dedulescu, Mihaela Marinescu (PJ Însurăţei) şi Tudorel Pungă din acelaşi parchet, Sorin Gordan – PTBR, Ovidiu-Achim Crăciun-PJBR, Gabriela – Daniela Stanciu –PJBR şi Emanuela-Anca Tătar – PJBR.
De la Vrancea îi găsim în lista publică a acoperiţilor pe procurorii Iuliana Bătrânu-PJ Focşani şi Daniel Simion – PJ Focşani, iar de la Galaţi pe Daniel Grigore – PJ Galaţi şi pe Daniela-Elena Azamfirei – PJ Galaţi, cea care a dat de vreo 30 de ori examen până a priceput în ce condiţii poţi fi fi admis la INM!

(GECO) 24 - mai - 2019

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...