logoImpact EST nr. 784 - 18.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Vinerea trecută, la Hotel Vega (din păcate într-un spaţiu impropriu), are loc festivitatea de premiere a fruntaşilor în profit, şi nu numai, din mediul de afaceri, realizată de către Camera de Comerţ. Stau într-un colţ cu aparatul de fotografiat în mână şi mă uit cine vine, cum vine, cum arată, pe cine reprezintă, dacă este însoţit (ă) şi cu cine şi tot aşa. Spre surprinderea mea, nici jumătate din locuri nu se ocupă, iar lumea aceasta e ponosită, obosită, cu o doză de lehamite, îmbrăcată modest, ca în oricare altă zi, rezervată şi care nu este nici măcar dornică să socializeze. Adică fiecare cu ale lui, îşi dau mâna, se salută şi atât, arareori ceva în plus. Dacă asta este o comunitate a oamenilor de afaceri, în accepţiunea existenţei ei, înseamnă că eu ori nu văd bine, ori nu pot să înţeleg comuniunea profesiei, a breslei, în rândul gălăţenilor. Mă uit cine mai vine, subţire rău de tot, autorităţi canci, au clar alte preocupări şi alte griji, de la alte instituţii aşijderea, de la patronate nici ţipenie, aşa că putea să înceapă “balul”. În aceeaşi atmosferă cenuşie, plată, în aceeaşi notă de plictis, se acordă diplomele. Adică “omul” îşi aude numele, se ridică de la masă, primeşte ţidula, întoarce spatele şi pleacă. Jenant este că foarte mulţi strigaţi sau apelaţi, nu vin, nu sunt prezenţi. Urmează paharul de şampanie şi masa, plătite de către participanţi (am înţeles întrebând pe unii) cu sute de lei. Până a se apuca de mâncare şi băut, mulţi din cei puţini şi-au luat tălpăşiţa cu diplomă cu tot şi duşi au fost. Câţi au mai rămas vorbesc în şoaptă, aşezaţi la mese, împrăştiaţi care încotro, iar în mai puţin de o oră rămân doar organizatorii. Acuma ne punem şi noi nişte întrebări, nu musai răutăcioase, ba chiar de bun simţ, cum ar fi: de ce astfel de acţiuni sunt organizate aşa de stupid şi pe banii întreprinzătorilor, când Camera percepe cotizaţii şi are alte suficiente venituri? De ce avem, nu numai noi, impresia că CCI a pierdut constant din prestigiu şi încredere?

Observator 23 - noiembrie - 2012

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...