logoImpact EST nr. 839 - 23.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

poligon (6)Deşi zăpada nu albise pământul, frigul era extrem de pătrunzător. Cu toate acestea primisem „ordin” ca a doua zi să particip la un exerciţiu cu tehnică militară, ce urma să aibă loc în poligonul de la Smârdan-Cişmele. Protagoniştii erau trupele americane, cele româneşti şi basarabene. Aşadar, pe la ora 11.00 mă aflam deja la poarta unităţii militare a poligonului, unde, zgribulit de frig şi el, staţiona un autocamion din dotarea armatei române, şi care, după aspect arăta ca un produs finit, realizat de lucrătorii fruntaşi în producţia socialistă de la uzinele Steagul Roşu din Braşov. Nu mică a fost mirarea când am auzit că, în poligon, vom fi transportaţi cu respectivul agresat. Deci, după vreo oră de dârdâială, până s-au adunat toţi reprezentanţii presei, am fost poftiţi să populăm autocamionul cu pricina. Până la locul stabilit din incinta poligonului, am constatat pe viu, că şi la noi sălăşluieşte o parte a polului nord. Odată debarcaţi, după ce ni s-a atras atenţia asupra a ce avem voie să facem şi ce nu, am remarcat din priviri că zona era de podiş, vălurită şi pustie.

Cineva din cadrul armatei, a detaliat dimensiunile imensului poligon. Şi anume: 17 km lungime şi 5 km lăţime. În momentul următor cei de la presă au început să filmeze, să fotografieze şi să-şi noteze.

Puţin mai târziu, din trei maşini de teren blindate, au coborât nişte domni ofiţeri, cu grade şi funcţii mari, bănuim noi.

Cam după vreo oră a început la modul concret, aplicaţia.

Mai multe tancuri, aflate cam la 2-3 km distanţă de noi, aşezate în poziţii strategice, luau cu asalt un dâmb, din care, în urma exploziilor, izvorau trâmbe de fum, amestecate cu praf. Îndârjirea cu care se aruncau ghiulelele în dâmbul respectiv, vâjâitul acestora în aer, urmate de bubuiturile puternice, duceau la o imagine stranie.

În acelaşi timp, la anumite intervale, nişte mitraliere de calibru mare, făceau precum ciocănitorile într-o pădure de copaci uriaşi.

Şi ca atmosfera să devină cu adevărat palpitantă, la un moment dat au apărut şi avioanele de luptă şi bombardament A 10, din dotarea armatei USA, care se răsuceau în aer, când pe o parte, când pe alta.

La exerciţiul multinaţional Platinum Lyux 16,2, au participat aproximativ 300 de militari din Statele Unite ale Americii, România şi Republica Moldova şi 50 mijloace tehnice de luptă. Exerciţiul a reunit 170 de militari americani de la arma Infanteria Marină a US Navy-US Marines, 100 militari români şi 29 de militari (un pluton) din cadrul Brigăzii Mecanizate din Armata Republicii Moldova.

La final au fost făcute câteva scurte precizări:

  • Generalul maior Brian Beaudreanet, comandantul diviziei a 2-a Infanterie Marină, a subliniat importanţa exerciţiilor acestui gen de exerciţii.
  • A adus mulţumiri Guvernului României şi Armatei Române pentru că le-a permis marinarilor din Armata Statelor Unite să vină aici. Deasemeni a apreciat şi participarea moldovenilor.
  • A mai puncat că acest gen de exerciţii vor continua.

Căpitanul Sergiu Grumeza de la Brigada 1 Mecanizată din Armata Republicii Moldova a declarat: Ne bucurăm că împreună cu Armata Română şi cea a Statelor Unite ale Americii, am participat la un astfel de eveniment, extrem de important pentru noi, întrucât, în felul acesta putem şi noi căpăta experienţă.

Deasemeni, a apreciat profesionalismul celor două Armate partenere, precum şi logistica acestora.

Este un exerciţiu la fel de important ca şi celelalte şase care s-au desfăşurat deja în poligonul Smârdan, a declarat căpitanul Marius Macovei din S 3 Operaţii din cadrul Batalionului 284 Tancuri, care mai este intitulat şi Cavalerii Negri, din Galaţi.

În premieră la exerciţiu au participat şi avioane de luptă şi bombardament A 10 din dotarea Companiei de Arme Instrunite, din Armata Statelor Unite.

Întreaga operaţiune a fost sub comanda Armatei Americane.

Ioan Dan PINTILIE 18 - decembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...