logoImpact EST nr. 840 - 28.09.2020

Mehid1Noi care nu avem linişte, alergând prin târg să culegem informaţii, apelând la „surse”, în căutare continuă de ştiri adevărate care să vă determine să ne citiţi şi mai al drakului, avem iată, certitudinea ecoului care străbate toate mediile gălăţene.

Cică ai noştri salariaţi de la DNA – Structura Galaţi, şi-au suflecat în sfârşit mânecile şi s-au apucat serios de treabă, pe o problematică peste care au trecut anii, pe care s-a turnat beton, s-a acoperit cu pământ de către tâlharii vremurilor, aşa, ca să nu se mai deschidă şi cerceta vreodată. Lepădăturile acestea de aşa zişi exponenţi ai capitalismului dâmboviţean, chiar provăduiau în orice împrejurare că „ce a mâncat lupul e bun mâncat” sau „că au trecut anii, s-au prescris faptele, nu mai au ce să ne facă” sau aşa, ca să ne prostească şi să ne închidă gura la toţi, dădeau exemplul colonizării Americii sau a îmbogăţirii unor americani pe vremea lui Al Capone.

Ce nu au înţeles aceşti guşteri, aceste jafuri penale, este că faptele lor nu se prescriu niciodată, că acestea au adus atingeri siguranţei naţionale, securităţii ţării, că din punct de vedere social ne-au băgat în beznă, au scăzut nivelul de trai, întorcându-ne în timp şi stopând evoluţia societăţii româneşti. Ori, în orice ţară civilizată din lume, că e din Europa sau America, corupţia şi consecinţele ei sunt tratate ca prioritatea numărul unu a puterilor politice şi executive, a administraţiei şi instituţiilor speciale. La noi în ţară şi implicit în Republicuţa Galaţi, gunoaiele politice, cozile de topor, şmenarii de tot felul, au crezut şi au acţionat după evenimentele din decembrie ’89, cu scopul clar şi precis de a jefui şi prăda averea țării, declanşând în fapt o adevărată intifadă împotriva propriului popor.

Zilele acestea am aflat „pe surse”, din bârfele şi zvonurile din Galați, că în sfârşit „organele” s-au pus în mişcare şi au luat la puricat privatizările cu „cântec”, cele despre care noi tot am scris, crezând în JUSTIŢIE, în STATUL de DREPT, în DEMOCRAŢIE. Prin târg au început unii să ţipe ca din gură de şarpe, nu mai au somn, au dureri de cap, au vărsături, se dau de ceasul morţii, caută avocaţi, ce mai încolo şi-ncoace, e o adevărată nebunie. O adevărată cohortă de indivizi, legaţi într-un fel sau altul, de privatizările unor unităţi economice, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, de Preşedinţi ai Adunărilor Generale ale Acţionarilor, de directori sau contabili, au primit înştiinţări de a se prezenta la DNA, de a da cu subsemnatul, cu lampa în ochi. Cică ăsta este primul val, după care urmează cel al mai marilor vremii de atunci, când unităţile au fost prăduite, adică ale politrucilor în frunte cu Plătică, Nica, Necula şi tot neamul lor de pupincurişti şi profitori. Aştia care au crezut că ţinutul ăsta al Covurluiului este o mare moşie a lor, că pot după bunul plac şi în dispreţul legii să împartă avuţia tuturor după cum vor muşchii lor. Lighioanele astea politice sunt responsabile în fapt de dezastrul Galaţiului, aceştia care şi-au pus amprenta mai ceva decât ciuma neagră pe cei douăzeci şi cinci de ani de la REVOLUŢIE.

Judecaţi voi singuri, oameni buni, cum e posibil să pui la pământ fabrici şi uzine, să hăcuieşti patrimoniul funciar, să aduci un ţinut falnic, la nivel de subdezvoltare, distrugând peste 100 000 locuri de muncă, îmbogăţind fără just temei, prin rapt, o mână de oameni.

Să ne spună cineva cum a fost posibil să încapă pe mâna unui singur om atâtea unităţi economice, o avere imensă, sute de spaţii, mii de salariaţi, de care în prezent s-a ales praful şi pulberea. Să ne spună cei de la DNA, cum e posibil să plăteşti pentru o unitate economică comercială, de frunte a Galaţiului, cu sute de spaţii comerciale, cu zeci de mii de metri pătraţi o sumă derizorie, de tot rahatul. Adică suma a fost mai mică decât stocul de marfă aflat la data privatizării (prăduirii) la care trebuie adăugate milioane de lei (lichidităţi) aflate în cont, plus valoarea colosală, imensă a spaţiilor comerciale. Deci, practic s-a împroprietărit clientul preferat, acelaşi şi continuu, cu o avere de zeci şi sute de ori mai mare decât „mizilicul” plătit.

Cică au început săpăturile, au demarat, în legătură şi cu hotelurile, restaurantele, etc, celui mai mare operator turistic şi de cazare al judeţului Galaţi. Aici au de-a face cu o altă lume, a gulerului alb, a şmekerilor în inginerii, cu suport politic garantat.

Adică, n-ai bani, dar îi faci (sau primeşti) prin tablă dată la comandă de „cine trebuie”, tabla e vândută, cu banii se cumpără stabilimente, iar apoi banii pe tablă se returnează în ani şi ani de zile, sau de măririle de capital de aiurea sau de investiţiile fantomă sau despre adunări ale acţionarilor doar pe hârtie, în grup de gaşcă, despre dividende care nu se mai dau micilor acţionari de ani şi ani de zile, de… Şi tot aşa, despre zeci şi zeci de privatizări, care în fapt au reprezentat un JAF ORGANIZAT al UNUI GRUP INFRACŢIONAL, a unor indivizi care douăzeci şi cinci de ani au devalizat Republicuţa Galaţi.

Nu numai noi, ci opinia publică, cetăţenii judeţului, toţi contribuabilii, populaţia, aşteaptă de la DNA şi Justiţie, să-i identifice, să-i judece şi după fapte să-i bage la răcoare pe toţi aceşti TERORIŞTI. Şi mai aşteaptă ceva… să le confişte averile lor şi afinilor, aducându-le mai apoi în circuitul economic, social, cultural pentru beneficiul dezvoltării zonei în care conveţuim cu toţii. Numai aşa putem să avem PACEA SOCIALĂ necesară edificării DEMOCRAŢIEI şi STATULUI de DREPT.

Obiectiv 21 - martie - 2015

3 Responses so far.

  1. KLU-KLUS-KLAR spune:

    Foarte bine in ceea ce scrieti dumneavoastra! Ideea este ca nu stim daca mai avem incredere in justitie si pe buna dreptate, nu cumva este aceeasi justitie de acum 25 de ani? Nu sunt aceeasi oameni? De ce nu au actionat preventiv? Eu asa fac cand vad ca am semne de raceala, iau un paracetamol si gata… a doua zi sunt ok. Astia, nu si nu frate, de parca Roamnia asta-i data cu praf de furat pentru toti de oriunde ar fi neamul lor de talhari. Pai referitor la fotografia afisata articolului pot spune ca in urma cu doi ani, cand inca erau caramizile la locul lor si nu disparusera bucatile mari din gardul imprejmuitor, erau deja tiganii de vis-a-vis cu stivele de caramizi la vanzare si masina politiei sectiei 4 stationata undeva mai sus. Merg la masina organelor si fac plangerea cuvenita a unui ncetatean cu durerea in suflet ca un bun national este praduit de conationali, iar tovarasii pe un ton sec ma intreaba „in ce calitate faceti dumneavoastra reclamatia? sunteti cumva proprietarul? faceti repede pasi sa nu va amendam….!!!!” Misto si haraso tovarasi vopsiti in domni si slugile cui va platit sa paziti devalizarea ca terenul sa ramana parloaga si sa aiba fata comerciala ca cel de la fosta TREFO unde acum este MOL si altele… Ma sijmt obosit si nu am unde si cui ma plange intr-o tara din care nu a mai ramas nimic in picioare. Ca sa nu mai zic despre patania care am avut-o cand am incercat sa ajung din drumul asfaltat al comunei Tulucesti, inspre prut pe unde era ferma de vaci a IAS Galati… Acolo este o bariera si taranii mi-au zis „domnule plecati si nu intrati pe drumul asta ca vine italianul cu arma si va impusca, ca a mai tras in oameni… zice ca este proprietate privata !!! mai bine mergeti pe la Sivita…” Vedeti? Despre asta este vorba – nu mai avem nimic… Nici macar respect pentru strabunii care au luptat ca tara sa ramana a urmasilor, urmasilor, urmasilor mamii lor de talhari !!!

    • Cristi spune:

      Cand comisarul sef JIPA a vrut sa faca ordine impreuna cu cmms Raduta cand a arestat 2 directori din combinat(Moldovan de la Cluj si Drozan) drept multumire a fost dat jos din functie in 2001 si apoi a urmat privatizarea Sidex pe 2 lei.

  2. Contra spune:

    Nu mi s-a parut! Republicuta Galati a fost mereu ocolita!

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...