logoImpact EST nr. 849 - 23.11.2020
logo

logo

La sfârşitul săptămânii trecute se anunţa o înghesuială mare de candidaţi la Preşedinţie să ne viziteze şi să ne promită ca de fiecare dată „marea cu sarea”. Până la urmă nu au venit decât doi: unul reformator liberal şi candidat independent în persoana lui Tăriceanu, iar celălalt a fost tanti Nuţi – candidata mişcării populare. Ăştia care îl reprezintă pe Tăriceanu la Galaţi au realizat ca la carte lansarea candidatului, adică la Teatrul Muzical, lume ca la balamuc, la o sală de 400 de locuri au fost vreo 650 de persoane, apoi seara la Clubul Liberal au fost peste 150 de persoane, unu şi unu, lume cu ştaif, cu bani, nume, plus şefii din Sidex, alde Borş cu indienii şi francezii, Primarul, Boss-ul de la afacerile mai mici. Ce mai, cremă, nu glumă! Noi nu am reuşit să intrăm în sediile Partidului reformator liberal, dar gurile slobode ne-au povestit că acestea sunt de S.F., de un lux exorbitant, cu săli de conferinţe, birouri, dotări de ultimă generaţie, că îţi „cad plombele”, că eşti pe altă lume, că visezi, că nu se poate aşa ceva, că nu are… nici Bucureştiul, că şi sala Auditoriu de la Grădina Botanică e la „baie” pe lângă ceea ce au realizat alde Dima. Până şi Clubul Liberal este al lor… l-au cumpărat cu câteva săptămâni înainte – fostul „YOBI”.

Păsările de pradă, hienele, şerpii, respectiv curvele politice, profitorii şi trădătorii de la alte partide care tot dau târcoale, nume de altfel cunoscute, nu au avut şi nici nu au nicio şansă să adere la noul partid spre lauda şi cinstea ăstora care se ocupă la Galaţi.

De altfel, am observat destui, în afara zonelor (pe lângă) unde s-au desfăşurat manifestările, făcându-şi apariţia, cu limba scoasă, salivând, râzând mânzeşte, doar… doar… dar li s-a arătat marcajul de separare. Nume cunoscute de la PDL, PP-DD, PNL şi chiar PC.

 

Vizita lui madame Udrea la Galaţi, din păcate a fost mult mai modestă, fără fast, zgomot, lume multă, dovedind subţirimea forţelor angajate şi a conceptului de organizare în campania electorală.

Întâlnirea din Piaţa Energiei cu „lumea” nu a avut niciun suport, niciun impact, fără cur şi fără cap, de-a valma, la întâmplare şi întâmplător cu alegătorii interesaţi.

Mai apoi o „masă” la Şendreni, comuna suburbană a Galaţiului, la o altă madame, de data asta „Didica” ce are un stabiliment în zonă şi simpatizează cu femeile.

Prezenţa lumii cu ştaif, cu nume, aproape zero, o pată de culoare fiind doar Primarul Stan, care de… ce să facă săracul, s-a dus şi la unul şi la altul, că doar lucrurile se petreceau în oraşul lui şi nu era politicos să nu le dea… „bună ziua”.

 

Pe stânga, cu peronul gata pregătit cu flori şi sute şi sute de activişti, nu s-a întâmplat nimic, ba majoritatea au fost bătuţi şi trimişi cu un şut în cur în teritoriu, la munca de jos, că doar e campanie.

La sediu apariţie inedită, neaşteptată şi nedorită de multe voci care vociferează în „barbă”, că iar a venit şi încă nu a scăpat, că se roagă la Doamne, Doamne, zi şi noapte, să-l ia mai repede ăştia de la DNA. Speranţe sunt, numai că pe surse am aflat că „Dictatorul”, acela care se joacă de ani de zile cu un balon pe care e desenată harta judeţului Galaţi, a dat-o la întors, adică a dat la pace cu anchetatorii şi vomită din el la greu, de nu mai pot cei ce ascultă să înregistreze. Şi, că aşa ar putea să „scape” prin înţelegere şi să-i fie mult mai uşor când o veni judecata cea aspră. Dracu ştie. Vorbe.

Cert este că Ponta ar fi zis că nu vine la Galaţi neam, şi nu se afişează cu „micuţul Chaplin”, că dictatura la malul Dunării nu poate fi înfrântă decât de Justiţie sau în mod democratic de către populimea pe-se-distă. Aşa că… slabă speranţă.

Observator 17 - octombrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...