logoImpact EST nr. 850 - 03.12.2020
logo

logo

Tiganie 1Se făcea că ţigănimea de la Lieşti fu chemată la un fel de Stabor, unde tot felul de ţigani din clanul Stănescu erau periaţi, mângâiaţi, ameninţaţi că dacă nu-şi bagă obiceiurile proaste în haznaua din spatele palatului o păţesc, că statul se pune în mişcare şi face demonstraţii de forţă în contra acelor ţigani care nu-i lasă pe copii lor să vină la şcoală de şapte luni. A fost caragaţă la toate nivelurile, ca de la ţigan la inspector şcolar, ca de la Primar la director de prefectură, ca de la Gotu, şef birou pentru romi, la Diamanta, inspector şcolar adjunct. A ieşit şi ceva consens – de luni, toată ciurda de circa 60 şcolari de toate clasele şi pregătirile, mai codaşi sau destul de premianţi, vin la şcoală. Nu oricum, cu cu autobuzul şcolar, cu mediator şi agent de poliţie la bord. Luni, canci copii care merg la şcoală. Iulian Boţ, Primar de Lieşti a evaluat greşit cuvântul ţiganilor – au zis că gata, de luni, toată lumea merge la şcoală şi n-a fost picior de copil în autobuz. Da marţi nu este şi ea o zi?

Şi dacă nu vin copii la şcoală, ce-o fi?

Evident, în buna tradiţie a legilor de mămăligă românească, nu fu nimic. Primarul de Lieşti s-a agitat, a pactizat cu mahării Stănescu, au bătut palma, dar copii tot n-au venit la mobilizarea promisă. Dacă n-o fi luni, poa să fie marţi, dacă nu marţi, joi etc. În acest stil dement, autorităţile şi legile lor de rahat nu au cum să impună respectarea Legii, cea care stabileşte că tot infractorul care opreşte copilul să meargă la şcoală are de păţit amenzi grele. Ce amenzi să primească ţigănimea, când legea nu pomeneşte mai nimic despre cine aplică legea. Legea prevede sancţiuni de până la 1.000 de lei pentru părinţii care le îngrădesc copiilor dreptul la educaţie, dar aceasta nu poate fi aplicată, întrucât legislaţia, culmea, nu prevede şi instituţia care poate aplica astfel de sancţiuni. Ce mişto! şi-au zis copii aflaţi cu treburi prin corturile din fundul curţii. Se cheamă că ţiganii le-au tras-o din nou „autorităţilor”? Le-au.

Şi acum, să înceapă telenovela mistică cu ţigănime lovită de pandalii

Secvenţa de început: 60 de copii nu merg la şcoală de 7 luni, abia au încheiat şcoala în mai, nici n-au mai început anul în septembrie, se încheie trimestrul şi canci situaţie şcolară pentru cei 60 cuprinşi de o frică apocaliptică de moarte. Cică Moartea le vine pe roţi de maşină, condusă de ţigani scăpaţi de sub control. S-a întâmplat în mai 2014, când turbatul Costel Stănescu, a omorât-o sub roţi pe o copilă din familia lui Busuioc Stănescu. Au urmat crize, isterii, dureri, pomeni, ameninţări, plecări cu cortul prin alte judeţe, şi o pauză de şase luni. Exact la pomana de şase luni, în ziua alegerilor, cei din familia lui Costel (arestat şi judecat pentru omor, nu se ştie la ce încadrare) vin pe la palatele lor din Lieşti. Hopa! E oroare, e nerespectare de consemn, deci şucărul e cât casa, se lasă cu fugăriri, cu alte isterii, cu jihad, cu spargeri de ferestre, cu incendieri de acoperişuri, cu mobilă scoasă în curte, cu zid uman la barieră, cu oprirea maşinilor de pompieri, cu blocarea Poliţiei, cu secvenţe de of, of şi haoleu. Două case arse şi două distruse şi toţi din familia Stănescu Istrate zis Luia stau fugari pe la rudele din alte judeţe şi strâng din dinţi prin corturi.

Ar fi pace dacă n-ar fi frica de justiţia slabă

Exact aşa, toată lumea e întoarsă cu curul în sus, din cauză de justiţie moale şi ambiguă. Carevasăzică, cei din grupul Busuioc şi ferma Stănescu se tem de cei din Clanul Istrate Stănescu, dar mai ales de teroarea propagată din teama de alte acte teroriste. Deci, dacă se aude că inculpatul arestat va scăpa uşor, cu altă încadrare sau chiar cu suspendare, toţi ceilalţi tremură la gândul că odată eliberat, Costel se urcă la volan şi mai omoară şi alţi copii. Acestea fiind spuse, sugerate sau chiar propagate, mistica copiilor omorâţi cu maşina a căpătat proporţii apocaliptice, aşa că e ordin pe ţigănime-nici un copil nu mai merge la şcoală! Iată de ce 60 de copii nu au mai călcat pe la şcoală de şapte luni: de frică.

Iată de ce a fost adunat Staborul multicultural şi instituţional de la Prefectură

convocat şi prezidat (cam gălăgios) de experta în probleme de romi – ţigani, Viorica Gotu.La şedinţa la care au participat atât reprezentanţi ai comunităţii locale din Lieşti – primarul, directorul şcolii , şeful secţiei de Poliţie Rurală – dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale – directorul Prefecturii, vicepreşedintele CJ Galaţi, inspectorul şcolar adjunct, directorul Groza de la Direcţia pentru Protecţia Copilului – au fost invitaţi şi mai mulţi părinţi ai elevilor din Lieşti, pentru a explica de ce nu îşi trimit copiii la şcoală. Şi au spus. S-a stabilit la Stabor şi cum vor veni la şcoală – cu autobuzul şcolar, pe rută specială, cu schimbarea programului orelor pentru gimnaziu de după amiaza, dimineaţa. Degeaba. Frica rămâne, prostia insistă, involuţia avansează. Punct culminant şi retro – s-a flamboaiat şi secvenţa cu originea fricii de moarte.

Pe când ţiganii din clanul Stănescu ai lui Luia aruncau cu nevestele în fântână şi cu copii de pe case

ceilalţi confraţi au sărit în apărarea lor, deci au comis delictul de lezare a orgoliului de mascul întărâtat. Să cităm din cuvântări: „Crima, că crimă am numit-o noi în ţigănime, a fost un scandal între criminalul acesta şi soţia lui. A venit să facem o şedinţă, cum am făcut cu toată lumea aicia, şi am făcut-o. Prima dată i-am dus nevasta acolo, a doua oară iar a bătut-o şi arunca copii de pe casă, să-i omoare. A doua oară n-am mai putut să intervenim, să i-o mai dăm, că o băga în fântână, am zis, bă, de aici a pornit scandalul, uite cum a ajuns scandalul şi gălăgia. I-am zis: „Nu te mai ajutăm, că ai băgat-o în fântână”. „Ei, dacă nu mă ajutaţi, o să vedeţi toţi ce se întâmplă în ţigănime!” Deci a fost o ameninţare. Da copii noştri o să meargă la şcoală, după sărbători, că avem noi o tradiţie, să treacă pomana de şase luni”.

Copii voştri sunt analfabeţi că vă e frică de blestem?

Vreau să vă informez că statul poate îşi va lua măsurile legale dacă nu vă veţi trimite copiii la şcoală”, le-a atras atenţia directorul Prefecturii, Vasile Pârlog, care le-a şi transmis romilor din ţigănimea de la Lieşti că “nu cred că veţi putea explica, peste ani, copiilor voştri, că sunt analfabeţi pentru că v-a fost frică de un blestem! O astfel de gândire vă trimite înapoi, în timp, cu 200 de ani în urmă! Întâmplarea de la Lieşti, dacă nu ar avea accente de telenovelă mistică, ar semăna cu o prostie. Cei care iau hotărâri în numele copiilor trebuie să gândească. La un moment dat, copiii vor fi mari şi cineva va trebui să le explice de ce sunt analfabeţi (…) Statul are pârghii, ştie, poate şi va acţiona ca să-i ajute pe acei copii, nu va sta cu mâinile în buzunar, ci va acţiona”, le-a spus Vasile Pârlog. Şi le-a zis ce trebuie. Dar foloseşte?

Silviu VASILACHE 19 - decembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cristian Dima (PRO R

    În momentele de cumpănă pe care le trăim, guvernarea actuală ...

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...