Glumă într-un act de A. P. Cehov
Traducerea: Maşa Dinescu DISTRIBUŢIA: Ivan Vasilievici Lomov – CRISTIAN GHEORGHE, Natalia Stepanovna – PETRONELA BUDA, Stepan Stepanovici Ciubukov – LUCIAN PÎNZARU
Regia artistică: FELIX ALEXA, Scenografia: ANDRADA CHIRIAC (nominalizată la categoria „cel mai bun scenograf” a Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), ediţia cu numărul 23)
“Cerere în căsătorie”, este o piesă despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic, excesiv de sensibili şi de o duritate inconştientă. O tragi-comedie. E fascinant să vezi cum o umanitate dezlănţuită trece prin toate stările posibile, concentrat şi minunat nuanţată. Astăzi, când trăim atât de rapid şi intens, iar viaţa trece pe lângă noi în ritm alert, această bijuterie cehoviană ne tulbură pe toţi cu cinismul şi adevărul ei ascuns. Piesa “Cerere în căsătorie”, de Cehov, este un studiu dramatic despre oamenii singuri care nu şi-au găsit jumătatea, oameni care sunt confuzi, care nu-şi găsesc locul şi echilibrul. Singura lor dorinţă este de a-şi trăi viaţa alături de cineva, de a se implica serios emoţional într-o relaţie. Dar piedica în calea fericirii lor este însăşi natura, felul lor de-a fi. Natalia Stepanovna (PETRONELA BUDA), aflată într-o perpetuă aşteptare pentru împlinirea maritală, şi vrea şi nu se lasă, balansează între somnolenţă etilică şi trepidaţie conflictuală, se joacă cu destinul şi se lasă jucată. Nervii ei nărăvaşi fac din întâlnirea cu peţitorul, o scenă de a vrea şi nu a vrea care în final vrea. Stepan Stepanovici, tatăl – moşier (LUCIAN PÎNZARU), îşi plimbă fizionomia de la dorinţa vicleană la ipostaze domestice, evident patriarhale. Tatăl mai vine, mai pleacă, îi lasă pe cei doi porumbei întărâtaţi să-şi epuizeze puseurile de ostilitate, urmărind evolutia, din umbră. El îşi joacă rolul cu meticulozitate, nici o grimasă nu e aleatorie, ca actor experimentat ştie şi evaluează inteligent preţul fiecărei clipe. Pretendentul – Ivan Vasilievici Lomov (CRISTIAN GHEORGHE), un moşier suspicios şi ipohondru, are aerul că uită pentru ce a venit, apoi îşi revine mirat, apoi se joacă cu el, cu ea, cu evenimentul. E plin de haz, are un firesc debordabil, mimică, joc, transmite totul cu largi volute şi sincope. E fascinant! Bună, rea, o vrea pe Natalia de nevastă care i se pare, uneori chiar frumoasă. Şi într-adevăr mironosiţa cu temperament, arată către lume uneori, un chip cu trăsături angelice, întinde rufe cu o feminitate răpitoare pe care mai apoi le lasă să lovească pretendentul ca şi cum ar câştiga. Petronela Buda reuşeşte să realizeze un rol de compoziţie subtil, rolul feminităţii ruinate devastate de nonsensul rutinei. Cristian Gheorghe face corp comun cu un costum de ginerică, semn al tinereţii şi al prestigiului. Altminteri dă de-a dura cu tot ce-i iese în cale, se împiedică, se rostogoleşte, se amestecă în căpiţa de paie, se chinuie să rămână drept, dar în toată tevatura de creştin biruit de tevatură, frumosul lui costum e rupt si devine parte din joc. Imaginarul recuzitei nu are bariere, ochiul spectatorului observă cana cu apă, floarea ruptă din nerv şi apoi petalele culese ca si accept. La un moment, dat pater familias ce-şi simte poziţia de lider şi moderator în cădere liberă, se străduieşte să unească energii şi refulări hormonale prin participare activă şi tonică. Totul are continuitate. Personajele se amestecă cu duioşie, cu tandreţe, cu încredere pioasă, cu precizie maniacală, cu ochii sticloşi de dependenţă. Ce a făcut FELIX ALEXA este o bijuterie teatrală, o citire în cheie comică perfect argumentată scenic. Totul este gândit milimetric, până în cele mai subtile detalii. Fiecare personaj este studiat în sine, poartă un semn: tatăl – bolovănos – disperat; fata semi-isterică; pretendentul – mândru papă-lapte, fiecare pus în relaţie cu celălalt. Şi?, există învins sau învingător? Toţi sunt şi/ şi. Felix Alexa a reuşit să-i facă pe cei doi protagonişti tineri să înţeleagă cum se joacă firesc şi amplu, cehovian. Actorii îşi trăiesc foarte serios problemele, stârnind un râs sănătos, în cascade. Spaţiul propus de regizor şi de scenografa ANDRADA CHIRIAC este inedit, special, unic. Conflictul este situat într-un cadru de mare efect vizual, căpiţele de fân căpătând respiraţie şi sens. Structura spectacolului pune în valoare comicul acumulat în situaţiile succesive în care cererea în căsătorie este anulată sistematic de orgoliile feminine şi masculine aruncate şi disputate, de titluri de proprietate. Gag-uri se succed cu o uimitoare viteză dintr-un spirit inventiv fascinant pe care Alexa nu oboseşte să-l cultive presărând picături amuzante în atmosfera montării. Ceea ce le-a propus regizorul nu este deloc simplu, iar rezultatul este încântător. ‘’Cerere în căsătorie’’ este un spectacol care place. Bine construit pe diferite paliere de înţelegere, cu un ritm susţinut, păstrând umorul inconfundabil al lui Cehov, dar picurând, discret, amărăciunea unor reflecţii contemporane, are de toate pentru toţi şi ar putea să ajungă la multe reprezentări, jocul e dinamic, scenele se succed cu repeziciune, pulsând de savoare comică, spre deliciul spectatorilor care vin la teatru să se amuze, să înţeleagă o altă lume şi să o aprecieze pe cea pe care o trăiesc. Şi merită. Şi îi dorim! Maxim. La maxim.
