logoImpact EST nr. 843 - 22.10.2020

Fundal: monumentul eroilor morţi prosteşte în 89, adus în ruină. Pe acest tablou de paragină municipală, cam 100 de pensionari încearcă senzaţiile tari ale răscoalei din 2013, contra ciocoimii noi de Dunărea de Jos (care este cam aceeaşi din ultimii 20 de ani). Sunt doar gloatele de strânsură din Asociatia pensionarilor pentru conciliere, duse la luptă dreaptă de conducătorul Vasile Panţuş. Mai în faţa fundalului, veşnicul şi neostenitul revoltat Marin Frunză şi-a pus pe spate o cruce de plastic uşor şi pe mâini nişte lanţuri, ca să imite gesturile lui Iisus Hristos în lupta lui cu fariseii din Parlament. E groasă, clasa politică de obicei trădează, clasa politică de Galaţi trădează în mod absolut.  Reprezentantii pensionarilor le-au cerut politicienilor respectarea promisiunilor făcute in timpul campaniei electorale, introduse si intr-un protocol scris. Pensionarii le-au reamintit  reprezentantilor lor in Parlament că au datoria de onoare de a respecta promisiunea de a amenda prevederile legislative şi de a organiza o întâlnire de urgenţă, la Galaţi, la care să participe şi un reprezentant al Ministerului Muncii. În susţinerea acestor cereri ale lor, protestatarii din Asociatia pensionarilor pentru conciliere vor continua protestele pe platoul din fata Casei Sindicatelor. O parte dintre ei sunt decisi sa intre in greva foamei. Greva foamei? Da, cam asta poate să mai faca pensionarul pentru a-l determina pe parlamentarul cu sacii la caruţă sa se ţină de goangele de campanie. Se pare ca la ipocrizia lui marele Dobre de la peneleul Galaţi se adaugă nişte trădări de la pesedeu şi de la peceu. C-aşa-i la noi la Covurlui. Pensionarii solicită recalcularea pensiilor speciale în cazul celor care au beneficiat de prevederile Legii 226/2006 (realizând un deficit de 27 la sută faţă de indexarea cu 50 la sută primită de restul colegilor din grupa I de muncă), indexarea tuturor pensiilor bazate pe contribuţii de asigurări sociale conform Legii 263 din 2010, pensii şi salarii decente în funcţie de condiţiile de muncă, dar şi crearea de noi locuri de muncă (pentru tineri).

(S.V.) 13 - septembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...