logoImpact EST nr. 844 - 24.10.2020

pontaDesigur, principala întrebare care se pune aproape de către toată lumea este de ce pe-se-de-ul a mai pierdut odată alegerile la Preşedinte, de ce a treia oară iar au fost perdanţi, un lucru inacceptabil din punct de vedere politic şi al managementului de partid. Din fericire răspunsurile sunt foarte clare şi la obiect, la îndemâna oricărui analist cu oarece experienţă în domeniu. Astfel, din punctul nostru de vedere, la fel ca şi celelalte mai importante partide de pe eșichierul nostru politic, că sunt de dreapta sau de stânga, mentalitatea cu privire la ajungerea la putere a fost construită pe votul negativ ce se manifestă din patru în patru ani. Adică, mai pe şleau spus, nu faci nimic, stai şi aştepţi ca celălalt să se uzeze, să creeze neîncredere şi antipatie prin actul de guvernare. Ori pe-se-de-ul a crezut că votul masiv de acum doi ani, dat de populime în proporţia uriaşă cunoscută, a fost pentru că ei sunt mai buni, mai frumoşi, mai deştepţi, mai harnici. Fals domnilor! Practic am asistat ca de fiecare dată la un vot masiv negativ la adresa lui Băsescu şi Boc. Pe acelaşi considerent al lui „mură în gură” sau „pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă” că „toate vin de-a gata în gură”, fără să aibă capacitatea de analiză şi discernământul necesar, pe-se-de-ul nu a avut NICIODATĂ curajul şi inteligenţa înţelegerii depline a noţiunii de REFORMARE.

Cu aceleaşi metode învechite, cu aceiaşi indivizi aroganţi la conducere, cu aceeaşi politică a resurselor umane bazată pe nepotism şi încrengături oculte şi dubioase, pe scoatere din „pălărie” a unor indivizi de aiurea, de slabă calitate, fără merite, înscăunaţi pe funcţii, cu îndepărtarea celor cu „nume”, a celor care crâcnesc în front, care au idei, care nu pupă condurii şi care au curajul să spună că nu sunt de acord.

Pe-se-de-ul nu a vrut, nu a avut curajul să se debaraseze de balastul adevărat, de indivizii corupţi, de cei compromişi, de golanii politici care l-au sufocat, de cei care s-au raportat numai la interesul personal, cum sunt Dan Nica (Microsoft), Florin Pîslaru (ANI-măscăriciul de serviciu) şi sumedenia de consilieri care zac de două, de trei, de patru legislaturi ca nişte momâi în consiliile locale sau judeţene, sau cu demitari de adunătură, neavenită, cum ar fi cea a senatorului semidoct şi cu educaţie precară – fără a şti să facă acordul între subiect şi predicat – Marin.

Uite, de aceea tot mai mult cetăţeni cu orientare de stânga vorbesc de necesitatea înființării unui nou partid care să-i reprezinte. Şi au dreptate pentru că iată, ca de fiecare dată, în urma eșecurilor, în loc să se asume răspunderea, în loc să asistăm la demisii, în loc să se remedieze greşelile, prima grijă în numele coeziunii de partid este de strângere a rândurilor, de unitate, în jurul lor, al celor care au adus dezastrul.

Un partid atât de mare, cu o istorie atât de bogată nu se aliază cu toate fantomele. De dragul cui şi pentru ce? Cine măsoară efectul, cine simulează impactul, primirii în partid a „trădătorilor”? Populaţia votantă nu mai este dispusă să accepte ciozvârta aruncată de voi sub formă de pomeni electorale, doreşte strategii de dezvoltare şi fapte, tot mai multe fapte, pentru eradicarea sărăciei cronice, a creării de noi locuri de muncă.

De fapt, duminică la ce am asistat? Păi, am asistat la o revoltă populară de proporţii neimaginabile după ’89 împotriva clasei politice româneşti şi a agenţilor lor electorali precum Biserica ortodoxă. Tot mai mulţi români nu mai suportă minciuna, manipularea, corupţia, birocraţia, şmenul, parandărătul şi mizeria morală în care ne-am scufundat.

Dovada afirmaţiilor constă în cei ce strigau, miile de oameni paşnici ieşiţi duminică noapte în stradă: „Jos Ponta”, „Jos corupţii”, „Pe-se-de corupt e” dar şi în egală măsură, „Jos cu Blaga şi Videanu ca să înceapă bine anul” sau la sediul ACL „Nu vă bucuraţi, voi o să urmaţi”. Cine nu are capacitatea să înţeleagă fenomenul, e deja un cadavru politic.

Analistul de serviciu 20 - noiembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...